1 Palavras do pregador, filho de Davi, rei em Jerusalém.

2 Vaidade de vaidades,

diz o pregador,

vaidade de vaidades!

Tudo é vaidade.

3 Que proveito tem o homem,

de todo o seu trabalho,

que faz debaixo do sol?

4 Uma geração vai,

e outra geração vem;

mas a terra para sempre

permanece.

5 Nasce o sol, e o sol se põe,

e apressa-se e volta ao seu lugar

de onde nasceu.

6 O vento vai para o sul

e faz o seu giro para o norte;

continuamente vai girando o vento,

e volta fazendo os seus circuitos.

7 Todos os rios vão para o mar,

e contudo o mar não se enche;

ao lugar para onde os rios vão,

para ali tornam eles a correr.

8 Todas as coisas são trabalhosas;

o homem não o pode exprimir;

os olhos não se fartam de ver,

nem os ouvidos

se enchem de ouvir.

9 O que foi, isso é o que há de ser;

e o que se fez, isso se fará;

de modo que nada há de novo debaixo do sol.

10 Há alguma coisa de que se possa dizer:

Vê, isto é novo?

Já foi nos séculos passados,

que foram antes de nós.

11 Já não há lembrança

das coisas que precederam;

e das coisas que hão de ser

também delas não haverá lembrança

entre os que hão de vir depois.

12 Eu, o pregador, fui rei sobre Israel em Jerusalém. 13 E apliquei o meu coração a esquadrinhar, e a informar-me com sabedoria de tudo quanto sucede debaixo do céu; esta enfadonha ocupação deu Deus aos filhos dos homens, para nela os exercitar.

14 Atentei para todas as obras que se fazem debaixo do sol, e eis que tudo era vaidade e aflição de espírito.

15 Aquilo que é torto

não se pode endireitar;

aquilo que falta

não se pode calcular.

16 Falei eu com o meu coração, dizendo: Eis que eu me engrandeci, e sobrepujei em sabedoria a todos os que houve antes de mim em Jerusalém; e o meu coração contemplou abundantemente a sabedoria e o conhecimento. 17 E apliquei o meu coração a conhecer a sabedoria e a conhecer os desvarios e as loucuras, e vim a saber que também isto era aflição de espírito.

18 Porque na muita sabedoria

há muito enfado;

e o que aumenta

em conhecimento,

aumenta em dor.

1 Cuvintele Eclesiastului*Vers. 12. Cap. 7:27;12:8-10., fiul lui David, împăratul Ierusalimului. 2 O, deșertăciune*Ps. 39:5,6;62:9;144:4. Cap. 12:8. a deșertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul*Rom. 8:20. este deșertăciune. 3 Ce*Cap. 2:22;3:9. folos are omul din toată truda pe care și-o dă sub soare? 4 Un neam trece, altul vine și*Ps. 104:5;119:90. pământul rămâne veșnic în picioare. 5 Soarele*Ps. 19:5,6. răsare, apune și aleargă spre locul de unde răsare din nou. 6 Vântul*Ioan 3:8. suflă spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăși se întoarce și începe din nou aceleași rotituri. 7 Toate*Iov 38:10.Ps. 104:8,9. râurile se varsă în mare, și marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăși să pornească de acolo. 8 Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul*Prov. 27:20. nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind. 9 Ce*Cap. 3:15. a fost va mai fi și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. 10 Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!", de mult lucrul acela era și în veacurile dinaintea noastră. 11 Nimeni nu-și mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; și ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu.

12 Eu*Vers. 1., Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. 13 Mi-am pus inima să cercetez și să adâncesc cu înțelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire*Gen. 3:19. Cap. 3:10. plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. 14 Am văzut tot ce se face sub soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vânt! 15 Ce*Cap. 7:13. este strâmb nu se poate îndrepta și ce lipsește nu poate fi trecut la număr. 16 Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit și am întrecut*1 Împ. 3:12,13;4:30;10:7,23. Cap. 2:9. în înțelepciune pe toți cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim și mintea mea a văzut multă înțelepciune și știință." 17 Mi-am pus*Cap. 2:3,12;7:23,25.1 Tes. 5:21. inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc prostia și nebunia. Dar am înțeles că și aceasta este goană după vânt. 18 Căci unde este*Cap. 12:12. multă înțelepciune, este și mult necaz, și cine știe multe are și multă durere.