1 Aconteceu que, estando Apolo em Corinto, Paulo, tendo passado pelas regiões mais altas, chegou a Éfeso e, achando ali alguns discípulos, 2 perguntou-lhes: Recebestes, porventura, o Espírito Santo quando crestes? Ao que lhe responderam: Pelo contrário, nem mesmo ouvimos que existe o Espírito Santo. 3 Então, Paulo perguntou: Em que, pois, fostes batizados? Responderam: No batismo de João. 4 Disse-lhes Paulo: João realizou batismo de arrependimento, dizendo ao povo que cresse naquele que vinha depois dele, a saber, em Jesus. 5 Eles, tendo ouvido isto, foram batizados em o nome do Senhor Jesus. 6 E, impondo-lhes Paulo as mãos, veio sobre eles o Espírito Santo; e tanto falavam em línguas como profetizavam. 7 Eram, ao todo, uns doze homens.

8 Durante três meses, Paulo frequentou a sinagoga, onde falava ousadamente, dissertando e persuadindo com respeito ao reino de Deus. 9 Visto que alguns deles se mostravam empedernidos e descrentes, falando mal do Caminho diante da multidão, Paulo, apartando-se deles, separou os discípulos, passando a discorrer diariamente na escola de Tirano. 10 Durou isto por espaço de dois anos, dando ensejo a que todos os habitantes da Ásia ouvissem a palavra do Senhor, tanto judeus como gregos. 11 E Deus, pelas mãos de Paulo, fazia milagres extraordinários, 12 a ponto de levarem aos enfermos lenços e aventais do seu uso pessoal, diante dos quais as enfermidades fugiam das suas vítimas, e os espíritos malignos se retiravam. 13 E alguns judeus, exorcistas ambulantes, tentaram invocar o nome do Senhor Jesus sobre possessos de espíritos malignos, dizendo: Esconjuro-vos por Jesus, a quem Paulo prega. 14 Os que faziam isto eram sete filhos de um judeu chamado Ceva, sumo sacerdote. 15 Mas o espírito maligno lhes respondeu: Conheço a Jesus e sei quem é Paulo; mas vós, quem sois? 16 E o possesso do espírito maligno saltou sobre eles, subjugando a todos, e, de tal modo prevaleceu contra eles, que, desnudos e feridos, fugiram daquela casa. 17 Chegou este fato ao conhecimento de todos, assim judeus como gregos habitantes de Éfeso; veio temor sobre todos eles, e o nome do Senhor Jesus era engrandecido. 18 Muitos dos que creram vieram confessando e denunciando publicamente as suas próprias obras. 19 Também muitos dos que haviam praticado artes mágicas, reunindo os seus livros, os queimaram diante de todos. Calculados os seus preços, achou-se que montavam a cinquenta mil denários. 20 Assim, a palavra do Senhor crescia e prevalecia poderosamente.

21 Cumpridas estas coisas, Paulo resolveu, no seu espírito, ir a Jerusalém, passando pela Macedônia e Acaia, considerando: Depois de haver estado ali, importa-me ver também Roma. 22 Tendo enviado à Macedônia dois daqueles que lhe ministravam, Timóteo e Erasto, permaneceu algum tempo na Ásia.

23 Por esse tempo, houve grande alvoroço acerca do Caminho. 24 Pois um ourives, chamado Demétrio, que fazia, de prata, nichos de Diana e que dava muito lucro aos artífices, 25 convocando-os juntamente com outros da mesma profissão, disse-lhes: Senhores, sabeis que deste ofício vem a nossa prosperidade 26 e estais vendo e ouvindo que não só em Éfeso, mas em quase toda a Ásia, este Paulo tem persuadido e desencaminhado muita gente, afirmando não serem deuses os que são feitos por mãos humanas. 27 Não somente há o perigo de a nossa profissão cair em descrédito, como também o de o próprio templo da grande deusa, Diana, ser estimado em nada, e ser mesmo destruída a majestade daquela que toda a Ásia e o mundo adoram.

28 Ouvindo isto, encheram-se de furor e clamavam: Grande é a Diana dos efésios! 29 Foi a cidade tomada de confusão, e todos, à uma, arremeteram para o teatro, arrebatando os macedônios Gaio e Aristarco, companheiros de Paulo. 30 Querendo este apresentar-se ao povo, não lhe permitiram os discípulos. 31 Também asiarcas, que eram amigos de Paulo, mandaram rogar-lhe que não se arriscasse indo ao teatro. 32 Uns, pois, gritavam de uma forma; outros, de outra; porque a assembleia caíra em confusão. E, na sua maior parte, nem sabiam por que motivo estavam reunidos. 33 Então, tiraram Alexandre dentre a multidão, impelindo-o os judeus para a frente. Este, acenando com a mão, queria falar ao povo. 34 Quando, porém, reconheceram que ele era judeu, todos, a uma voz, gritaram por espaço de quase duas horas: Grande é a Diana dos efésios! 35 O escrivão da cidade, tendo apaziguado o povo, disse: Senhores, efésios: quem, porventura, não sabe que a cidade de Éfeso é a guardiã do templo da grande Diana e da imagem que caiu de Júpiter? 36 Ora, não podendo isto ser contraditado, convém que vos mantenhais calmos e nada façais precipitadamente; 37 porque estes homens que aqui trouxestes não são sacrílegos, nem blasfemam contra a nossa deusa. 38 Portanto, se Demétrio e os artífices que o acompanham têm alguma queixa contra alguém, há audiências e procônsules; que se acusem uns aos outros. 39 Mas, se alguma outra coisa pleiteais, será decidida em assembleia regular. 40 Porque também corremos perigo de que, por hoje, sejamos acusados de sedição, não havendo motivo algum que possamos alegar para justificar este ajuntamento. 41 E, havendo dito isto, dissolveu a assembleia.

1 Pe cînd era Apolo în Corint, Pavel, dupăce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întîlnit pe cîţiva ucenici,2 şi le -a zis: ,,Aţi primit voi Duhul Sfînt cînd aţi crezut?`` Ei i-au răspuns: ,,Nici n'am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfînt.``3 Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?`` le -a zis el. Şi ei au răspuns: ,,Cu botezul lui Ioan.``4 Atunci Pavel a zis: ,,Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, şi spunea norodului să creadă în Celce venea după el, adică în Isus.``5 Cînd au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.6 Cînd şi -a pus Pavel mînile peste ei, Duhul Sfînt S'a pogorît peste ei, şi vorbeau în alte limbi, şi prooroceau.7 Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi.8 În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu, şi căuta să înduplece pe cei ce -l ascultau.9 Dar, fiindcă unii rămîneau împietriţi şi necredincioşi, şi vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat dela ei, a despărţit pe ucenici de ei, şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia numit Tiran.10 Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi ceice locuiau în Asia, Iudei şi Greci, au auzit Cuvîntul Domnului.11 Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mînile lui Pavel;12 pînă acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri, cari fuseseră atinse de trupul lui, şi -i lăsau boalele, şi ieşeau afară din ei duhurile rele.13 Nişte exorcişti Iudei, cari umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste ceice aveau duhuri rele, zicînd: ,,Vă jur pe Isus, pe care -L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!``14 Ceice făceau lucrul acesta, erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot Iudeu din cei mai de seamă.15 Duhul cel rău le -a răspuns: ,,Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi, cine sînteţi?``16 Şi omul, în care era duhul cel rău, a sărit asupra lor, i -a biruit pe amîndoi, şi i -a schingiuit în aşa fel, că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.17 Lucrul acesta a fost cunoscut de toţi Iudeii, de toţi Grecii cari locuiau în Efes, şi i -a apucat frica pe toţi: şi Numele Domnului Isus era proslăvit.18 Mulţi din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră.19 Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii, şi-au adus cărţile, şi le-au ars, înaintea tuturor: preţul lor s'a socotit la cincizeci de mii de arginţi.20 Cu atîta putere se răspîndea şi se întărea Cuvîntul Domnului.21 Dupăce s'au petrecut aceste lucruri, Pavel şi -a pus de gînd să se ducă la Ierusalim, trecînd prin Macedonia şi Ahaia. ,,Dupăce voi merge acolo``, îşi zicea el, ,,trebuie să văd şi Roma.``22 A trimes în Macedonia pe doi din ajutoarele lui, pe Timotei şi Erast, iar el a mai rămas cîtăva vreme în Asia.23 Pe vremea aceea, s'a făcut o mare turburare cu privire la Calea Domnului.24 Un argintar, numit Dimitrie, făcea temple de argint de ale Dianei, şi aducea lucrătorilor săi nu puţin cîştig cu ele.25 I -a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaş meserie, şi le -a zis: ,,Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atîrnă de meseria aceasta;26 şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat şi a abătut mult norod, şi zice că zeii făcuţi de mîni nu sînt dumnezei.27 Primejdia, care vine din acest fapt, nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ; dar şi că templul marei zeiţe Diana este socotit ca o nimica, şi chiar măreţia aceleia, care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea, este nimicită.``28 Cuvintele acestea i-au umplut de mînie, şi au început să strige: ,,Mare este Diana Efesenilor!``29 Toată cetatea s'a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gînd în teatru, şi au luat cu ei pe Macedonenii Gaiu şi Aristarh, tovarăşii de călătorie ai lui Pavel.30 Pavel voia să vină înaintea norodului, dar nu l-au lăsat ucenicii.31 Chiar şi unii din mai marii Asiei, cari -i erau prieteni, au trimes la el să -l roage să nu se ducă la teatru.32 Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşală, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentruce se adunaseră.33 Atunci au scos din norod pe Alexandru, pe care Iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mîna, şi voia să se apere înaintea norodului.34 Dar cînd l-au cunoscut că este Iudeu, au strigat toţi într'un glas, timp de aproape două ceasuri: ,,Mare este Diana Efesenilor!``35 Totuş logofătul a potolit norodul, şi a zis: ,,Bărbaţi Efeseni, cine este acela care nu ştie că cetatea Efesenilor este păzitoarea templului marei Diane şi a chipului ei căzut din cer?36 Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliţi, şi să nu faceţi nimic cu pornire nechibzuită.37 Căci aţi adus aici pe oamenii aceştia, cari nu sînt vinovaţi nici de jăfuirea templului, nici de hulă împotriva zeiţei noastre.38 Deci, dacă în adevăr, Dimitrie şi meşterii lui au să se plîngă împotriva cuiva, sînt zile de judecată, şi sînt dregători; să se pîrască unii pe alţii.39 Dar dacă umblaţi după altceva, se va hotărî într'o adunare legiuită.40 Noi, de fapt, sîntem în primejdie să fim învinuiţi de răscoală pentru cele întîmplate astăzi, căci n'avem nici un temei, ca să putem îndreptăţi zarva aceasta.``41 După aceste cuvinte, a dat drumul adunării.