1 Uma vez em terra, verificamos que a ilha se chamava Malta. 2 Os bárbaros trataram-nos com singular humanidade, porque, acendendo uma fogueira, acolheram-nos a todos por causa da chuva que caía e por causa do frio. 3 Tendo Paulo ajuntado e atirado à fogueira um feixe de gravetos, uma víbora, fugindo do calor, prendeu-se-lhe à mão. 4 Quando os bárbaros viram a víbora pendente da mão dele, disseram uns aos outros: Certamente, este homem é assassino, porque, salvo do mar, a Justiça não o deixa viver. 5 Porém ele, sacudindo o réptil no fogo, não sofreu mal nenhum; 6 mas eles esperavam que ele viesse a inchar ou a cair morto de repente. Mas, depois de muito esperar, vendo que nenhum mal lhe sucedia, mudando de parecer, diziam ser ele um deus.

7 Perto daquele lugar, havia um sítio pertencente ao homem principal da ilha, chamado Públio, o qual nos recebeu e hospedou benignamente por três dias. 8 Aconteceu achar-se enfermo de disenteria, ardendo em febre, o pai de Públio. Paulo foi visitá-lo, e, orando, impôs-lhe as mãos, e o curou. 9 À vista deste acontecimento, os demais enfermos da ilha vieram e foram curados, 10 os quais nos distinguiram com muitas honrarias; e, tendo nós de prosseguir viagem, nos puseram a bordo tudo o que era necessário.

11 Ao cabo de três meses, embarcamos num navio alexandrino, que invernara na ilha e tinha por emblema Dióscuros. 12 Tocando em Siracusa, ficamos ali três dias, 13 donde, bordejando, chegamos a Régio. No dia seguinte, tendo soprado vento sul, em dois dias, chegamos a Putéoli, 14 onde achamos alguns irmãos que nos rogaram ficássemos com eles sete dias; e foi assim que nos dirigimos a Roma. 15 Tendo ali os irmãos ouvido notícias nossas, vieram ao nosso encontro até à Praça de Ápio e às Três Vendas. Vendo-os Paulo e dando, por isso, graças a Deus, sentiu-se mais animado.

16 Uma vez em Roma, foi permitido a Paulo morar por sua conta, tendo em sua companhia o soldado que o guardava.

17 Três dias depois, ele convocou os principais dos judeus e, quando se reuniram, lhes disse: Varões irmãos, nada havendo feito contra o povo ou contra os costumes paternos, contudo, vim preso desde Jerusalém, entregue nas mãos dos romanos; 18 os quais, havendo-me interrogado, quiseram soltar-me sob a preliminar de não haver em mim nenhum crime passível de morte. 19 Diante da oposição dos judeus, senti-me compelido a apelar para César, não tendo eu, porém, nada de que acusar minha nação. 20 Foi por isto que vos chamei para vos ver e falar; porque é pela esperança de Israel que estou preso com esta cadeia. 21 Então, eles lhe disseram: Nós não recebemos da Judeia nenhuma carta que te dissesse respeito; também não veio qualquer dos irmãos que nos anunciasse ou dissesse de ti mal algum. 22 Contudo, gostaríamos de ouvir o que pensas; porque, na verdade, é corrente a respeito desta seita que, por toda parte, é ela impugnada.

23 Havendo-lhe eles marcado um dia, vieram em grande número ao encontro de Paulo na sua própria residência. Então, desde a manhã até à tarde, lhes fez uma exposição em testemunho do reino de Deus, procurando persuadi-los a respeito de Jesus, tanto pela lei de Moisés como pelos profetas. 24 Houve alguns que ficaram persuadidos pelo que ele dizia; outros, porém, continuaram incrédulos. 25 E, havendo discordância entre eles, despediram-se, dizendo Paulo estas palavras: Bem falou o Espírito Santo a vossos pais, por intermédio do profeta Isaías, quando disse:

26 Vai a este povo e dize-lhe: De ouvido, ouvireis e não entendereis; vendo, vereis e não percebereis.

27 Porquanto o coração deste povo se tornou endurecido; com os ouvidos ouviram tardiamente e fecharam os olhos, para que jamais vejam com os olhos, nem ouçam com os ouvidos, para que não entendam com o coração, e se convertam, e por mim sejam curados.

28 Tomai, pois, conhecimento de que esta salvação de Deus foi enviada aos gentios. E eles a ouvirão. 29 [Ditas estas palavras, partiram os judeus, tendo entre si grande contenda.]

30 Por dois anos, permaneceu Paulo na sua própria casa, que alugara, onde recebia todos que o procuravam, 31 pregando o reino de Deus, e, com toda a intrepidez, sem impedimento algum, ensinava as coisas referentes ao Senhor Jesus Cristo.

1 Dupăce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta.2 Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obicinuită; ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care -l aprinseseră din pricină că ploua, şi se lăsase un frig mare.3 Pavel strînsese o grămadă de mărăcini, şi -i pusese pe foc; o năpîrcă a ieşit afară din pricina căldurii, şi s'a lipit de mîna lui.4 Barbarii, cînd au văzut năpîrca spînzurată de mîna lui, au zis unii către alţii: ,,Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci ,Dreptatea` nu vrea să -l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.``5 Pavel a scuturat năpîrca în foc, şi n'a simţit niciun rău.6 Oamenii aceia se aşteptau să -l vadă umflîndu-se sau căzînd deodată mort; dar, dupăce au aşteptat mult, şi au văzut că nu i se întîmplă niciun rău, şi-au schimbat părerea, şi ziceau că este un zeu.7 În împrejurimi erau moşiile mai marelui ostrovului, numit Publius. El ne -a primit şi ne -a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă trei zile.8 Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s'a dus la el, s'a rugat, a pus mînile peste el, şi l -a vindecat.9 Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela, şi au fost vindecaţi.10 Ni s'a dat mare cinste; şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum.``11 După o şedere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria, care iernase în ostrov şi care purta semnul Dioscurilor.12 Am ajuns la Siracusa, şi am rămas acolo trei zile.13 De acolo, am mers înainte pe lîngă coastă, şi am venit la Regio; iar a doua zi, fiindcă sufla vîntul de miazăzi, după două zile, am venit la Puzole,14 unde am dat peste nişte fraţi, cari ne-au rugat să mai rămînem şapte zile cu ei. Şi aşa am ajuns la Roma.15 Din Roma ne-au ieşit înainte, pînă în ,,Forul lui Apiu``, şi pînă la ,,Cele trei Cîrciumi``, fraţii, cari auziseră despre noi. Cînd i -a văzut Pavel, a mulţămit lui Dumnezeu, şi s'a îmbărbătat.16 Cînd am ajuns la Roma, sutaşul a dat pe cei întemniţaţi căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s'a îngăduit să rămînă într'un loc deosebit cu un ostaş care -l păzea.17 După trei zile, Pavel a chemat pe mai marii Iudeilor; şi, cînd s'au adunat, le -a zis: ,,Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim, şi de acolo am fost dat în mînile Romanilor.18 Dupăce m'au supus la cercetare, ei aveau de gînd să-mi dea drumul, pentrucă nu era în mine nici o vină vrednică de moarte.19 Dar Iudeii s'au împotrivit, şi am fost silit să cer să fiu judecat de Cezar, fără să am dealtfel niciun gînd să pîrăsc neamul meu.20 De aceea, v'am chemat să vă văd, şi să vorbesc cu voi; căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanţ.``21 Ei i-au răspuns: ,,Noi n'am primit din Iudea nici o scrisoare cu privire la tine, şi n'a venit aici nici un frate, care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine.22 Dar am vrea să auzim părerea ta, pentrucă ştim că partida aceasta pretutindeni stîrneşte împotrivire.``23 I-au hotărît o zi, şi au venit mai mulţi la locuinţa lui. Pavel le -a vestit Împărăţia lui Dumnezeu, le -a adus dovezi, şi a căutat să -i încredinţeze, prin Legea lui Moise şi prin Prooroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Vorbirea ţinea de dimineaţă pînă seara.24 Unii au crezut ce le spunea el, iar alţii n'au crezut.25 Fiindcă ei au plecat acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel n'a adăugat decît aceste vorbe: ,,Bine a spus Duhul Sfînt prin proorocul Isaia către părinţii voştri,26 cînd a zis: ,Du-te la poporul acesta, şi zi -i: ,,Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi, şi nu veţi vedea.27 Căci inima acestui norod s'a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să -i vindec.``28 Să ştiţi dar că mîntuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimeasă Neamurilor, şi o vor asculta.``29 Cînd a zis aceste vorbe, Iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei.30 Pavel a rămas doi ani întregi într'o casă, pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi cari veneau să -l vadă,31 propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu, şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio pedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos