1 Inclinai os ouvidos, ó céus, e falarei;

e ouça a terra as palavras da minha boca.

2 Goteje a minha doutrina como a chuva,

destile a minha palavra como o orvalho,

como chuvisco sobre a relva

e como gotas de água sobre a erva.

3 Porque proclamarei o nome do Senhor.

Engrandecei o nosso Deus.

4 Eis a Rocha! Suas obras são perfeitas,

porque todos os seus caminhos são juízo;

Deus é fidelidade, e não há nele injustiça;

é justo e reto.

5 Procederam corruptamente contra ele,

já não são seus filhos, e sim suas manchas;

é geração perversa e deformada.

6 É assim que recompensas ao Senhor,

povo louco e ignorante?

Não é ele teu pai, que te adquiriu,

te fez e te estabeleceu?

7 Lembra-te dos dias da antiguidade,

atenta para os anos de gerações e gerações;

pergunta a teu pai, e ele te informará,

aos teus anciãos, e eles to dirão.

8 Quando o Altíssimo distribuía as heranças às nações,

quando separava os filhos dos homens uns dos outros,

fixou os limites dos povos,

segundo o número dos filhos de Israel.

9 Porque a porção do Senhor é o seu povo;

Jacó é a parte da sua herança.

10 Achou-o numa terra deserta

e num ermo solitário povoado de uivos;

rodeou-o e cuidou dele,

guardou-o como a menina dos olhos.

11 Como a águia desperta a sua ninhada

e voeja sobre os seus filhotes,

estende as asas e, tomando-os,

os leva sobre elas,

12 assim, só o Senhor o guiou,

e não havia com ele deus estranho.

13 Ele o fez cavalgar sobre os altos da terra,

comer as messes do campo,

chupar mel da rocha e azeite da dura pederneira,

14 coalhada de vacas e leite de ovelhas,

com a gordura dos cordeiros,

dos carneiros que pastam em Basã e dos bodes,

com o mais escolhido trigo;

e bebeste o sangue das uvas, o mosto.

15 Mas, engordando-se o meu amado, deu coices;

engordou-se, engrossou-se, ficou nédio

e abandonou a Deus, que o fez,

desprezou a Rocha da sua salvação.

16 Com deuses estranhos o provocaram a zelos,

com abominações o irritaram.

17 Sacrifícios ofereceram aos demônios, não a Deus;

a deuses que não conheceram,

novos deuses que vieram há pouco,

dos quais não se estremeceram seus pais.

18 Olvidaste a Rocha que te gerou;

e te esqueceste do Deus que te deu o ser.

19 Viu isto o Senhor e os desprezou,

por causa da provocação de seus filhos e suas filhas;

20 e disse: Esconderei deles o rosto,

verei qual será o seu fim;

porque são raça de perversidade,

filhos em quem não há lealdade.

21 A zelos me provocaram com aquilo que não é Deus;

com seus ídolos me provocaram à ira;

portanto, eu os provocarei a zelos com aquele que não é povo;

com louca nação os despertarei à ira.

22 Porque um fogo se acendeu no meu furor

e arderá até ao mais profundo do inferno,

consumirá a terra e suas messes

e abrasará os fundamentos dos montes.

23 Amontoarei males sobre eles;

as minhas setas esgotarei contra eles.

24 Consumidos serão pela fome,

devorados pela febre e peste violenta;

e contra eles enviarei dentes de feras

e ardente peçonha de serpentes do pó.

25 Fora devastará a espada,

em casa, o pavor,

tanto ao jovem como à virgem,

tanto à criança de peito como ao homem encanecido.

26 Eu teria dito: Por todos os cantos os espalharei

e farei cessar a sua memória dentre os homens,

27 se eu não tivesse receado a provocação do inimigo,

para que os seus adversários não se iludam,

para que não digam: A nossa mão tem prevalecido,

e não foi o Senhor quem fez tudo isto.

28 Porque o meu povo é gente falta de conselhos,

e neles não há entendimento.

29 Tomara fossem eles sábios! Então, entenderiam isto

e atentariam para o seu fim.

30 Como poderia um só perseguir mil,

e dois fazerem fugir dez mil,

se a sua Rocha lhos não vendera,

e o Senhor lhos não entregara?

31 Porque a rocha deles não é como a nossa Rocha;

e os próprios inimigos o atestam.

32 Porque a sua vinha é da vinha de Sodoma

e dos campos de Gomorra;

as suas uvas são uvas de veneno,

seus cachos, amargos;

33 o seu vinho é ardente veneno de répteis

e peçonha terrível de víboras.

34 Não está isto guardado comigo,

selado nos meus tesouros?

35 A mim me pertence a vingança, a retribuição,

a seu tempo, quando resvalar o seu pé;

porque o dia da sua calamidade está próximo,

e o seu destino se apressa em chegar.

36 Porque o Senhor fará justiça ao seu povo

e se compadecerá dos seus servos,

quando vir que o seu poder se foi,

e já não há nem escravo nem livre.

37 Então, dirá: Onde estão os seus deuses?

E a rocha em quem confiavam?

38 Deuses que comiam a gordura de seus sacrifícios

e bebiam o vinho de suas libações?

Levantem-se eles e vos ajudem,

para que haja esconderijo para vós outros!

39 Vede, agora, que Eu Sou, Eu somente,

e mais nenhum deus além de mim;

eu mato e eu faço viver;

eu firo e eu saro;

e não há quem possa livrar alguém da minha mão.

40 Levanto a mão aos céus

e afirmo por minha vida eterna:

41 se eu afiar a minha espada reluzente,

e a minha mão exercitar o juízo,

tomarei vingança contra os meus adversários

e retribuirei aos que me odeiam.

42 Embriagarei as minhas setas de sangue

(a minha espada comerá carne),

do sangue dos mortos e dos prisioneiros,

das cabeças cabeludas do inimigo.

43 Louvai, ó nações, o seu povo,

porque o Senhor vingará o sangue dos seus servos,

tomará vingança dos seus adversários

e fará expiação pela terra do seu povo.

44 Veio Moisés e falou todas as palavras deste cântico aos ouvidos do povo, ele e Josué, filho de Num. 45 Tendo Moisés falado todas estas palavras a todo o Israel, 46 disse-lhes: Aplicai o coração a todas as palavras que, hoje, testifico entre vós, para que ordeneis a vossos filhos que cuidem de cumprir todas as palavras desta lei. 47 Porque esta palavra não é para vós outros coisa vã; antes, é a vossa vida; e, por esta mesma palavra, prolongareis os dias na terra à qual, passando o Jordão, ides para a possuir.

48 Naquele mesmo dia, falou o Senhor a Moisés, dizendo: 49 Sobe a este monte de Abarim, ao monte Nebo, que está na terra de Moabe, defronte de Jericó, e vê a terra de Canaã, que aos filhos de Israel dou em possessão. 50 E morrerás no monte, ao qual terás subido, e te recolherás ao teu povo, como Arão, teu irmão, morreu no monte Hor e se recolheu ao seu povo, 51 porquanto prevaricastes contra mim no meio dos filhos de Israel, nas águas de Meribá de Cades, no deserto de Zim, pois me não santificastes no meio dos filhos de Israel. 52 Pelo que verás a terra defronte de ti, porém não entrarás nela, na terra que dou aos filhos de Israel.

1 ,,Luaţi aminte ceruri, şi voi vorbi; Ascultă, pămîntule, cuvintele gurii mele.2 Ca ploaia să curgă învăţăturile mele, Ca roua să cadă cuvîntul meu, Ca ploaia repede pe verdeaţă, Ca picăturile de ploaie pe iarbă!3 Căci voi vesti Numele Domnului. Daţi slavă Dumnezeului nostru!4 El este Stînca; lucrările Lui sînt desăvîrşite, Căci toate căile Lui sînt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat.5 Ei s'au stricat; Netrebnicia copiilor Lui, este ruşinea lor! Neam îndărătnic şi stricat!6 Pe Domnul îl răsplătiţi astfel! Popor nechibzuit şi fără înţelepciune! Nu este El oare Tatăl tău, care te -a făcut, Te -a întocmit, şi ţi -a dat fiinţă?7 Adu-ţi aminte de zilele din vechime, Socoteşte anii, vîrstă de oameni după vîrstă de oameni, Întreabă pe tatăl tău, şi te va învăţa, Pe bătrînii tăi, şi îţi vor spune.8 Cînd Cel Prea Înalt a dat o moştenire neamurilor, Cînd a despărţit pe copiii oamenilor, A pus hotare popoarelor, După numărul copiilor lui Israel,9 Căci partea Domnului, este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire.10 El l -a găsit într'un ţinut pustiu, Într'o singurătate plină de urlete înfricoşate; L -a înconjurat, l -a îngrijit, Şi l -a păzit ca lumina ochiului Lui.11 Ca vulturul care îşi scutură cuibul, Sboară deasupra puilor, Îşi întinde aripile, îi ia, Şi -i poartă pe penele lui:12 Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său, Şi nu era niciun dumnezeu străin cu El.13 L -a suit pe înălţimile ţării, Şi Israel a mîncat roadele cîmpului, I -a dat să sugă miere din stîncă, Untdelemnul care iese din stînca cea mai tare,14 Untul dela vaci şi laptele oilor, Cu grăsimea mieilor, A berbecilor din Basan şi a ţapilor, Cu grăsimea grîului, Şi ai băut vinul, sîngele strugurelui.15 Israel s'a îngrăşat, şi a asvîrlit din picior; -Te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! -Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, A nesocotit Sînca mîntuirii lui,16 L-au întărîtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mîniat prin urîciuni;17 Au adus jertfe dracilor, unor idoli cari nu sînt dumnezei, Unor dumnezei pe cari nu -i cunoşteau, Dumnezei noi, veniţi de curînd, De cari nu se temuseră părinţii voştri.18 Ai părăsit Stînca cea care te -a născut, Şi ai uitat pe Dumnezeul, care te -a întocmit.19 Domnul a văzut lucrul acesta, şi S'a mîniat, S'a supărat pe fiii şi fiicele Lui.20 El a zis: ,,Îmi voi ascunde Faţa de ei, Şi voi vedea care le va fi sfîrşitul, Căci sînt un neam stricat, Şînt nişte copii necredincioşi.21 Mi-au întărîtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M'au mîniat prin idolii lor deşerţi; Şi Eu îi voi întărîta la gelozie printr'un popor care nu este un popor. Îi voi mînia printr'un neam fără pricepere.22 Căci focul mîniei Mele s'a aprins, Şi va arde pînă în fundul locuinţei morţilor, Va nimici pămîntul şi roadele lui, Va arde temeliile munţilor.23 Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei, Îmi voi arunca toate săgeţile împotriva lor.24 Vor fi topiţi de foame, stinşi de friguri, Şi de boli cumplite; Voi trimete în ei dinţii fiarelor sălbatice Şi otrava şerpilor.25 Afară, vor peri de sabie, Şi înlăuntru, vor peri de groază: Şi tînărul şi fata, Şi copilul de ţîţă ca şi bătrînul.26 Voiam să zic: ,Îi voi lua cu o suflare`, Le voi şterge pomenirea dintre oameni!27 Dar Mă tem de ocările vrăjmaşului, Mă tem ca nu cumva vrăjmaşii lor să se amăgească, Şi să zică: ,Mînă noastră cea puternică, Şi nu Domnul a făcut toate aceste lucruri`.28 Ei nu sînt un neam care şi -a perdut bunul simţ, Şi nu -i pricepere în ei.29 Dacă ar fi fost înţelepţi, ar înţelege, Şi s'ar gîndi la ce li se va întîmpla.30 Cum ar urmări unul singur o mie din ei, Şi cum ar pune doi pe fugă zece mii, Dacă nu i-ar fi vîndut Stînca, Dacă nu i-ar fi vîndul Domnul?31 Căci stînca lor nu este ca Stînca noastră, Vrăjmaşii noştri înşişi sînt judecători în această privinţă.32 Ci viţa lor este din sadul Sodomei Şi din ţinutul Gomorei; Strugurii lor sînt struguri otrăviţi, Bobiţele lor sînt amare;33 Vinul lor este venin de şerpi, Este otravă cumplită de aspidă.34 Oare nu este ascuns lucrul acesta la Mine, Pecetluit în comorile Mele?35 A Mea este răsbunarea şi Eu voi răsplăti, Cînd va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape, Şi ceea ce -i aşteaptă nu va zăbovi.`` -36 Domnul va judeca pe poporul Său, Dar va avea milă de robii Săi, Văzînd că puterea le este sleită, Şi că nu mai este nici rob nici slobod.37 El va zice: ,,Unde sînt dumnezeii lor, Stînca aceea care le slujea de adăpost,38 Dumnezeii aceia cari mîncau grăsimea jertfelor lor, Cari beau vinul jertfelor lor de băutură? Să se scoale, să vă ajute, Şi să vă ocrotească!39 Să ştiţi dar că Eu sînt Dumnezeu, Şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc, Şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mîna Mea.40 Căci Îmi ridic mîna spre cer, Şi zic: ,Cît este de adevărat că trăiesc în veci,41 Atît este de adevărat că atunci cînd voi ascuţi fulgerul săbiei Mele, Şi voi pune mîna să fac judecată, Mă voi răzbuna împotriva protivnicilor Mei, Şi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc;42 Sabia Mea le va înghiţi carnea, Şi-Mi voi îmbăta săgeţile de sînge, De sîngele celor ucişi şi prinşi, Din capetele fruntaşilor vrăjmaşului.`43 Neamuri, cîntaţi laudele poporului Lui! Căci Domnul răzbună sîngele robilor Săi, El Se răzbună împotriva protivnicilor Săi, Şi face ispăşire pentru ţara Lui, pentru poporul Lui.``44 Moise a venit şi a rostit toate cuvintele cîntării acesteia în faţa poporului; Iosua, fiul lui Nun, era cu el.45 Dupăce a isprăvit Moise de rostit toate cuvintele acestea înaintea întregului Israel,46 le -a zis: ,,Puneţi-vă la inimă toate cuvintele pe cari vă jur astăzi să le porunciţi copiilor voştri, ca să păzească şi să împlinească toate cuvintele legii acesteia.47 Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viaţa voastră, şi prin aceasta vă veţi lungi zilele în ţara pe care o veţi lua în stăpînire, dupăce veţi trece Iordanul.48 În aceeaş zi, Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:49 ,Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo în ţara Moabului, în faţa Ierihonului; şi priveşte ţara Canaanului pe care o dau în stăpînire copiilor lui Israel.50 Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui, şi vei fi adăugat la poporul tău, după cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la poporul lui,51 pentrucă aţi păcătuit împotriva Mea în mijlocul copiilor lui Israel, lîngă apele Meriba, la Cades, în pustia Ţin, şi nu M'aţi sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel.52 Tu vei vedea doar de departe ţara dinaintea ta; dar nu vei intra în ţara pe cre o dau copiilor lui Israel.`