1 Justo és, ó Senhor, quando entro contigo num pleito; contudo, falarei contigo dos teus juízos. Por que prospera o caminho dos perversos, e vivem em paz todos os que procedem perfidamente? 2 Plantaste-os, e eles deitaram raízes; crescem, dão fruto; têm-te nos lábios, mas longe do coração. 3 Mas tu, ó Senhor, me conheces, tu me vês e provas o que sente o meu coração para contigo. Arranca-os como as ovelhas para o matadouro e destina-os para o dia da matança. 4 Até quando estará de luto a terra, e se secará a erva de todo o campo? Por causa da maldade dos que habitam nela, perecem os animais e as aves; porquanto dizem: Ele não verá o nosso fim.

5 Se te fatigas correndo com homens que vão a pé, como poderás competir com os que vão a cavalo? Se em terra de paz não te sentes seguro, que farás na floresta do Jordão? 6 Porque até os teus irmãos e a casa de teu pai, eles próprios procedem perfidamente contigo; eles mesmos te perseguem com fortes gritos. Não te fies deles ainda que te digam coisas boas.

7 Desamparei a minha casa, abandonei a minha herança; a que mais eu amava entreguei na mão de seus inimigos. 8 A minha herança tornou-se-me como leão numa floresta; levantou a voz contra mim; por isso, eu a aborreci. 9 Acaso, é para mim a minha herança ave de rapina de várias cores contra a qual se ajuntam outras aves de rapina? Ide, pois, ajuntai todos os animais do campo, trazei-os para a devorarem. 10 Muitos pastores destruíram a minha vinha e pisaram o meu quinhão; a porção que era o meu prazer, tornaram-na em deserto. 11 Em assolação a tornaram, e a mim clama no seu abandono; toda a terra está devastada, porque ninguém há que tome isso a peito. 12 Sobre todos os altos desnudos do deserto vieram destruidores; porque a espada do Senhor devora de um a outro extremo da terra; não há paz para ninguém. 13 Semearam trigo e segaram espinhos; cansaram-se, mas sem proveito algum. Envergonhados sereis dos vossos frutos, por causa do brasume da ira do Senhor.

14 Assim diz o Senhor acerca de todos os meus maus vizinhos, que se apoderam da minha herança, que deixei ao meu povo de Israel: Eis que os arrancarei da sua terra e a casa de Judá arrancarei do meio deles. 15 E será que, depois de os haver arrancado, tornarei a compadecer-me deles e os farei voltar, cada um à sua herança, cada um à sua terra. 16 Se diligentemente aprenderem os caminhos do meu povo, jurando pelo meu nome: Tão certo como vive o Senhor, como ensinaram o meu povo a jurar por Baal, então, serão edificados no meio do meu povo. 17 Mas, se não quiserem ouvir, arrancarei tal nação, arrancá-la-ei e a farei perecer, diz o Senhor.

1 ,,Tu eşti prea drept, Doamne, ca să mă cert cu Tine; vreau totuş să Te întreb asupra orînduirilor Tale. Pentruce propăşeşte calea celor răi, şi toţi mişeii trăiesc în pace?2 I-ai sădit, au prins rădăcină, cresc, fac rod. Ce -i drept, eşti aproape de gura lor, dar departe de inima lor!3 Totuş, Tu, Doamne, mă cunoşti, mă vezi, îmi cercetezi inima şi vezi că este cu Tine. Ia -i ca pe nişte oi, cari trebuiesc tăiate, şi pregăteşte -i pentru ziua măcelului!4 Pînă cînd să se jălească ţara, şi să se usuce iarba de pe toate cîmpiile? Pier vitele şi păsările din pricina răutăţii locuitorilor. Căci ei zic: ,El, (Ieremia) n'are să ne vadă sfîrşitul!`` -5 ,,Dacă alergînd cu cei ce aleargă pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea să te iei la întrecere cu nişte cai? Şi dacă nu te crezi la adăpost decît într'o ţară liniştită, ce vei face pe malurile îngîmfate ale Iordanului?6 Căci chiar fraţii tăi şi casa tatălui tău te vînd, ei înşişi strigă în gura mare după tine. Nu -i crede cînd îţi vor spune vorbe prietenoase.``7 ,,Mi-am părăsit casa, şi Mi-am lăsat moştenirea, Mi-am dat pe iubita Mea în mîinile vrăjmaşilor ei.8 Moştenirea Mea a ajuns pentru Mine ca un leu în pădure, a mugit împotriva Mea; şi de aceea o urăsc.9 A ajuns oare moştenirea Mea pentru Mine o pasăre de pradă pestriţă, în jurul căreia se strîng păsările de pradă?`` ,,Duceţi-vă, şi strîngeţi toate fiarele cîmpului, şi aduceţi-le ca s'o mănînce!``10 ,,Un mare număr de păstori îmi pustiesc via, îmi calcă ogorul în picioare; ogorul meu cel plăcut îl prefac într'un pustiu părăsit.11 Îl pustiesc, şi el stă trist şi pustiit înaintea mea. Toată ţara este pustiită, căci nimeni nu ia seama la ea.12 Peste toate înălţimile pustiei vin pustiitori, căci sabia Domnului mănîncă ţara dela un capăt la altul; şi nimeni nu -i lăsat în pace.13 Au semănat grîu, şi seceră spini, s'au ostenit fără folos.`` ,,Să vă fie ruşine de ce culegeţi, în urma mîniei aprinse a Domnului!``14 ,,Aşa vorbeşte Domnul despre toţi vecinii mei cei răi, cari se ating de moştenirea pe care am dat -o poporului Meu Israel: ,Iată, îi voi smulge din ţara lor, şi voi smulge casa lui Iuda din mijlocul lor.15 Dar după ce -i voi smulge, voi avea iarăş milă de ei, şi -i voi aduce înapoi pe fiecare în moştenirea lui, şi pe fiecare în ţara lui.16 Şi dacă vor învăţa căile poporului Meu, dacă vor jura pe Numele Meu, zicînd: ,Viu este Domnul!` cum au învăţat pe poporul Meu să jure pe Baal, atunci vor fi fericiţi în mijlocul poporului Meu.17 Dar dacă nu vor asculta nimic, voi nimici cu desăvîrşire pe un astfel de popor, îl voi nimici şi îl voi pierde, zice Domnul.``