1 Se voltares, ó Israel, diz o Senhor, volta para mim; se removeres as tuas abominações de diante de mim, não mais andarás vagueando; 2 se jurares pela vida do Senhor, em verdade, em juízo e em justiça, então, nele serão benditas as nações e nele se glorificarão. 3 Porque assim diz o Senhor aos homens de Judá e Jerusalém: Lavrai para vós outros campo novo e não semeeis entre espinhos.

4 Circuncidai-vos para o Senhor, circuncidai o vosso coração, ó homens de Judá e moradores de Jerusalém, para que o meu furor não saia como fogo e arda, e não haja quem o apague, por causa da malícia das vossas obras.

5 Anunciai em Judá, fazei ouvir em Jerusalém e dizei: Tocai a trombeta na terra! Gritai em alta voz, dizendo: Ajuntai-vos, e entremos nas cidades fortificadas! 6 Arvorai a bandeira rumo a Sião, fugi e não vos detenhais; porque eu faço vir do Norte um mal, uma grande destruição. 7 Já um leão subiu da sua ramada, um destruidor das nações; ele já partiu, já deixou o seu lugar para fazer da tua terra uma desolação, a fim de que as tuas cidades sejam destruídas, e ninguém as habite. 8 Cingi-vos, pois, de cilício, lamentai e uivai; porque a ira ardente do Senhor não se desviou de nós. 9 Sucederá naquele dia, diz o Senhor, que o rei e os príncipes perderão a coragem, os sacerdotes ficarão pasmados, e os profetas, estupefatos. 10 Então, disse eu: Ah! Senhor Deus! Verdadeiramente, enganaste a este povo e a Jerusalém, dizendo: Tereis paz; e eis que a espada lhe penetra até à alma.

11 Naquele tempo, se dirá a este povo e a Jerusalém: Vento abrasador dos altos desnudos do ermo assopra diretamente à filha do meu povo, não para padejar nem para alimpar. 12 Vento mais forte do que este virá ainda de minha parte, e, então, também eu pronunciarei a sentença contra eles. 13 Eis aí que sobe o destruidor como nuvens; os seus carros, como tempestade; os seus cavalos são mais ligeiros do que as águias. Ai de nós! Estamos arruinados! 14 Lava o teu coração da malícia, ó Jerusalém, para que sejas salva! Até quando hospedarás contigo os teus maus pensamentos?

15 Uma voz se faz ouvir desde Dã e anuncia a calamidade desde a região montanhosa de Efraim! 16 Proclamai isto às nações, fazei-o ouvir contra Jerusalém: De uma terra longínqua vêm sitiadores e levantam a voz contra as cidades de Judá. 17 Como os guardas de um campo, eles cercam Jerusalém, porque ela se rebelou contra mim, diz o Senhor. 18 O teu proceder e as tuas obras fizeram vir sobre ti estas coisas; a tua calamidade, que é amarga, atinge até o próprio coração.

19 Ah! Meu coração! Meu coração! Eu me contorço em dores. Oh! As paredes do meu coração! Meu coração se agita! Não posso calar-me, porque ouves, ó minha alma, o som da trombeta, o alarido de guerra. 20 Golpe sobre golpe se anuncia, pois a terra toda já está destruída; de súbito, foram destruídas as minhas tendas; num momento, as suas lonas. 21 Até quando terei de ver a bandeira, terei de ouvir a voz da trombeta? 22 Deveras, o meu povo está louco, já não me conhece; são filhos néscios e não inteligentes; são sábios para o mal e não sabem fazer o bem. 23 Olhei para a terra, e ei-la sem forma e vazia; para os céus, e não tinham luz. 24 Olhei para os montes, e eis que tremiam, e todos os outeiros estremeciam. 25 Olhei, e eis que não havia homem nenhum, e todas as aves dos céus haviam fugido. 26 Olhei ainda, e eis que a terra fértil era um deserto, e todas as suas cidades estavam derribadas diante do Senhor, diante do furor da sua ira.

27 Pois assim diz o Senhor: Toda a terra será assolada; porém não a consumirei de todo. 28 Por isso, a terra pranteará, e os céus acima se enegrecerão; porque falei, resolvi e não me arrependo, nem me retrato. 29 Ao clamor dos cavaleiros e dos flecheiros, fogem todas as cidades, entram pelas selvas e sobem pelos penhascos; todas as cidades ficam desamparadas, e já ninguém habita nelas.

30 Agora, pois, ó assolada, por que fazes assim, e te vestes de escarlata, e te adornas com enfeites de ouro, e alargas os olhos com pinturas, se debalde te fazes bela? Os amantes te desprezam e procuram tirar-te a vida. 31 Pois ouço uma voz, como de parturiente, uma angústia como da primípara em suas dores; a voz da filha de Sião, ofegante, que estende as mãos, dizendo: Ai de mim agora! Porque a minha alma desfalece por causa dos assassinos.

1 ,,Israele, de te vei întoarce, dacă te vei întoarce la Mine, zice Domnul, dacă vei scoate urîciunile tale dinaintea Mea, nu vei mai rătăci.2 Dacă vei jura: ,Viu este Domnul!` cu adevăr, cu neprihănire şi cu dreptate, atunci neamurile vor fi binecuvîntate în El, şi se vor făli cu El3 ,,Căci aşa vorbeşte Domnul către oamenii din Iuda şi din Ierusalim: ,Desţeleniţi-vă un ogor nou, şi nu sămănaţi între spini!4 Tăiaţi-vă împrejur pentru Domnul, tăiaţi-vă împrejur inimile, oamenii lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mînia Mea ca un foc, şi să se aprindă, fără să se poată stinge, din pricina răutăţii faptelor voastre!``5 ,,Daţi de ştire în Iuda, vestiţi la Ierusalim, şi spuneţi: ,Sunaţi din trîmbiţă în ţară!` ,Strigaţi în gura mare, şi ziceţi: ,Strîngeţi-vă şi haidem în cetăţile întărite!``6 ,,Înălţaţi un steag spre Sion, fugiţi şi nu vă opriţi! Căci dela miazănoapte aduc nenorocirea şi un mare prăpăd.7 Leul se aruncă din tufarul său, nimicitorul neamurilor a pornit, şi -a părăsit locul, ca să-ţi pustiiască ţara, să-ţi dărîme cetăţile, şi nimeni să nu mai locuiască în ele.8 De aceea, acoperiţi-vă cu saci, plîngeţi şi gemeţi; căci mînia aprinsă a Domnului nu se abate dela noi.9 ,,În ziua aceea, zice Domnul, împăratul şi căpeteniile îşi vor pierde inima, preoţii vor rămînea încremeniţi, şi proorocii uimiţi.10 ,,Eu am zis: ,Ah! Doamne, Dumnezeule! Ai înşelat în adevăr pe poporul acesta şi Ierusalimul, cînd ai zis: ,Veţi avea pace!` Şi totuş sabia le ameninţă viaţa.11 În vremea aceea, se va zice poporului acestuia şi Ierusalimului: ,Un vînt arzător suflă din locurile înalte ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vînture nici ca să cureţe grîul.12 Ci un vînt năpraznic vine de acolo pînă la Mine! Acum le voi rosti hotărîrea!`13 ,Iată, nimicitorul înaintează ca norii; carăle lui sînt ca un vîrtej, caii lui sînt mai uşori decît vulturii.` ,Vai de noi, căci sîntem prăpădiţi!` -14 ,Curăţeşte-ţi inima de rău, Ierusalime, ca să fii mîntuit! Pînă cînd vei păstra gînduri nelegiuite în inima ta?`15 ,Căci un glas care porneşte dela Dan şi vesteşte nenorocirea, o vesteşte dela muntele lui Efraim.16 ,Spuneţi lucrul acesta neamurilor, faceţi -l cunoscut Ierusalimului. ,Vin nişte împresurători dintr'o ţară depărtată, şi strigă împotriva cetăţilor lui Iuda.17 Ca cei ce păzesc un ogor, ei înconjoară Ierusalimul, căci s'a răzvrătit împotriva Mea, zice Domnul.` -18 ,Acesta este rodul căilor şi faptelor tale, este vina răutăţii tale, dacă este aşa de amar, şi te pătrunde pînă la inimă.`19 ,Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare înlăuntrul inimii mele! Îmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trîmbiţei, şi strigătul de război.20 Se vesteşte dărîmare peste dărîmare, căci toată ţara este pustiită; colibele îmi sînt pustiite deodată, şi corturile într'o clipă!21 Pînă cînd voi vedea steagul fîlfăind şi voi auzi sunetul trîmbiţei?`` -22 ,,Căci poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaşte; sînt nişte copii fără minte şi lipsiţi de pricepere; sînt meşteri să facă răul, dar nu ştiu să facă binele.`` -23 ,,Mă uit la pămînt, şi iată că este pustiu şi gol; mă uit la ceruri, şi lumina lor a pierit!24 Mă uit la munţi, şi iată că sînt zguduiţi; şi toate dealurile se clatină!25 Mă uit, şi iată că nu este niciun om; şi toate păsările cerurilor au fugit!26 Mă uit, şi iată, Carmelul este un pustiu; şi toate cetăţile sale sînt nimicite înaintea Domnului, şi înaintea mîniei Lui aprinse!``27 ,,Căci aşa vorbeşte Domnul: ,Toată ţara va fi pustiită; dar nu o voi nimici de tot.28 Din pricina aceasta, ţara este în jale, şi cerurile sus sînt întunecate; căci Eu am zis, am hotărît lucrul acesta, şi nu-Mi pare rău de el, nu Mă voi întoarce.` -29 ,La vuietul călăreţilor şi arcaşilor, toate cetăţile fug; se ascund în păduri şi se suie pe stînci; toate cetăţile sînt părăsite, nu mai au locuitori.30 Şi tu, pustiito, ce vei face? Te vei îmbrăca în cîrmîz, te vei împodobi cu podoabe de aur, îţi vei sulimeni ochii; dar degeaba te vei înfrumuseţa: ibovnici tăi te dispreţuiesc, şi vor să-ţi ia viaţa.31 Căci Eu aud nişte ţipete ca ale unei femei în chinurile naşterii, ţipete de durere ca la cea dintîi facere. Este glasul fiicei Sionului, care suspină şi întinde mîinile, zicînd: ,Nenorocita de mine! Mor din pricina ucigaşilor!``