1 Então, falou o Senhor a Moisés, dizendo: 2 Santifica-me todo primogênito, o que abrir toda madre entre os filhos de Israel, de homens e de animais; porque meu é.

3 E Moisés disse ao povo: Lembrai-vos deste mesmo dia, em que saístes do Egito, da casa da servidão; pois, com mão forte, o Senhor vos tirou daqui; portanto, não comereis pão levedado. 4 Hoje, no mês de abibe, vós saís. 5 E acontecerá que, quando o Senhor te houver metido na terra dos cananeus, e dos heteus, e dos amorreus, e dos heveus, e dos jebuseus, a qual jurou a teus pais que ta daria, terra que mana leite e mel, guardarás este culto neste mês. 6 Sete dias comerás pães asmos; e ao sétimo dia haverá festa ao Senhor. 7 Sete dias se comerão pães asmos, e o levedado não se verá contigo, nem ainda fermento será visto em todos os teus termos. 8 E, naquele mesmo dia, farás saber a teu filho, dizendo: Isto é pelo que o Senhor me tem feito, quando eu saí do Egito. 9 E te será por sinal sobre tua mão e por lembrança entre teus olhos; para que a lei do Senhor esteja em tua boca; porquanto, com mão forte, o Senhor te tirou do Egito. 10 Portanto, tu guardarás este estatuto a seu tempo, de ano em ano.

11 Também acontecerá que, quando o Senhor te houver metido na terra dos cananeus, como jurou a ti e a teus pais, quando te houver dado, 12 apartarás para o Senhor tudo o que abrir a madre e tudo o que abrir a madre do fruto dos animais que tiveres; os machos serão do Senhor. 13 Porém tudo o que abrir a madre da jumenta resgatarás com cordeiro; e, se o não resgatares, cortar-lhe-ás a cabeça; mas todo primogênito do homem entre teus filhos resgatarás. 14 Se acontecer que teu filho no tempo futuro te pergunte, dizendo: Que é isto? Dir-lhe-ás: O Senhor nos tirou com mão forte do Egito, da casa da servidão. 15 Porque sucedeu que, endurecendo-se Faraó, para não nos deixar ir, o Senhor matou todos os primogênitos na terra do Egito, desde o primogênito do homem até ao primogênito dos animais; por isso, eu sacrifico ao Senhor os machos de tudo o que abre a madre; porém, a todo primogênito de meus filhos, eu resgato. 16 E será por sinal sobre tua mão e por frontais entre os teus olhos; porque o Senhor nos tirou do Egito com mão forte.

17 E aconteceu que, quando Faraó deixou ir o povo, Deus não os levou pelo caminho da terra dos filisteus, que estava mais perto; porque Deus disse: Para que, porventura, o povo não se arrependa, vendo a guerra, e tornem ao Egito. 18 Mas Deus fez rodear o povo pelo caminho do deserto perto do mar Vermelho; e subiram os filhos de Israel da terra do Egito armados. 19 E tomou Moisés os ossos de José consigo, porquanto havia este estreitamente ajuramentado aos filhos de Israel, dizendo: Certamente Deus vos visitará; fazei, pois, subir daqui os meus ossos convosco. 20 Assim, partiram de Sucote e acamparam em Etã, à entrada do deserto. 21 E o Senhor ia adiante deles, de dia numa coluna de nuvem, para os guiar pelo caminho, e de noite numa coluna de fogo, para os alumiar, para que caminhassem de dia e de noite. 22 Nunca tirou de diante da face do povo a coluna de nuvem, de dia, nem a coluna de fogo, de noite.

1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:2 ,,Pune-Mi deoparte ca sfînt pe orice întîi-născut, pe orice întîi născut dintre copiii lui Israel, atît dintre oameni cît şi dintre dobitoace: este al Meu.``3 Moise a zis poporului: ,,Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, cînd aţi ieşit din Egipt, din casa robiei; căci cu mînă puternică v'a scos Domnul de acolo. Să nu mîncaţi pîne dospită.4 Astăzi ieşiţi, în luna spicelor.5 Cînd te va duce Domnul în ţara Cananiţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor, pe care a jurat părinţilor tăi că ţi -o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii următoarea slujbă în luna aceasta.6 Timp de şapte zile, să mănînci azimi; şi în ziua a şaptea, să fie o sărbătoare în cinstea Domnului.7 În timpul celor şapte zile, să mîncaţi azimi; să nu se vadă la tine nimic dospit, nici aluat, pe toată întinderea ţării tale.8 Să spui atunci fiului tău: ,Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine, cînd am ieşit din Egipt.`9 Să-ţi fie ca un semn pe mînă şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentruca legea Domnului să fie totdeauna în gura ta; căci cu mînă puternică te -a scos Domnul din Egipt.10 Să ţii porunca aceasta la vremea hotărîtă, din an în an.11 Cînd te va aduce Domnul în ţara Cananiţilor, cum a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi cînd ţi -o va da,12 să închini Domnului pe orice întîi-născut, chiar pe orice întîi-născut din vitele, pe cari le vei avea: orice parte bărbătească este a Domnului.13 Să răscumperi cu un miel pe orice întîi-născut al măgăriţei; iar dacă nu -l vei răscumpăra, să -i frîngi gîtul. Să răscumperi de asemenea pe orice întîi-născut de parte bărbătească dintre fiii tăi.14 Şi cînd te va întreba fiul tău într'o zi: ,Ce înseamnă lucrul acesta?` să -i răspunzi: ,Prin mîna Lui cea atotputernică, Domnul ne -a scos din Egipt, din casa robiei;15 şi, fiindcă Faraon se încăpăţîna şi nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a omorît pe toţi întîii-născuţi din ţara Egiptului, dela întîii-născuţi ai oamenilor pînă la întîii-născuţi ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întîi-născut de parte bărbătească, şi răscumpăr pe orice întîi-născut dintre fiii mei.16 Să-ţi fie ca un semn pe mînă şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mîna Lui atotputernică ne -a scos Domnul din Egipt.```17 După ce a lăsat Faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l -a dus pe drumul care dă în ţara Filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: ,,S'ar putea să -i pară rău poporului văzînd războiul, şi să se întoarcă în Egipt.``18 Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre marea Roşie. Copiii lui Israel au eşit înarmaţi din ţara Egiptului.19 Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicînd: ,,Cînd vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi cu voi oasele mele de aici.``20 Au plecat din Sucot, şi au tăbărît la Etam, la marginea pustiei.21 Domnul mergea înaintea lor, ziua într'un stîlp de nor, ca să -i călăuzească pe drum, iar noaptea într'un stîlp de foc, ca să -i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea.22 Stîlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stîlpul de foc în timpul nopţii.