1 Depois, o Senhor disse a Moisés: Entra a Faraó e dize-lhe: Assim diz o Senhor, o Deus dos hebreus: Deixa ir o meu povo, para que me sirva. 2 Porque, se recusares deixá-los ir e ainda por força os detiveres, 3 eis que a mão do Senhor será sobre teu gado, que está no campo, sobre os cavalos, sobre os jumentos, sobre os camelos, sobre os bois e sobre as ovelhas, com pestilência gravíssima. 4 E o Senhor fará separação entre o gado dos israelitas e o gado dos egípcios, para que nada morra de tudo o que for dos filhos de Israel. 5 E o Senhor assinalou certo tempo, dizendo: Amanhã fará o Senhor esta coisa na terra. 6 E o Senhor fez esta coisa no dia seguinte, e todo o gado dos egípcios morreu; porém, do gado dos filhos de Israel, não morreu nenhum. 7 E Faraó enviou a ver, e eis que, do gado de Israel, não morrera nenhum; porém o coração de Faraó se endureceu, e não deixou ir o povo.

8 Então, disse o Senhor a Moisés e a Arão: Tomai os punhos cheios da cinza do forno, e Moisés a espalhe para o céu diante dos olhos de Faraó; 9 e tornar-se-á em pó miúdo sobre toda a terra do Egito, e se tornará em sarna, que arrebente em úlceras nos homens e no gado, por toda a terra do Egito. 10 E eles tomaram a cinza do forno e puseram-se diante de Faraó, e Moisés a espalhou para o céu; e tornou-se em sarna, que arrebentava em úlceras nos homens e no gado; 11 de maneira que os magos não podiam parar diante de Moisés, por causa da sarna; porque havia sarna nos magos e em todos os egípcios. 12 Porém o Senhor endureceu o coração de Faraó, e não os ouviu, como o Senhor tinha dito a Moisés.

13 Então, disse o Senhor a Moisés: Levanta-te pela manhã cedo, e põe-te diante de Faraó, e dize-lhe: Assim diz o Senhor, o Deus dos hebreus: Deixa ir o meu povo, para que me sirva. 14 Porque esta vez enviarei todas as minhas pragas sobre o teu coração, e sobre os teus servos, e sobre o teu povo, para que saibas que não há outro como eu em toda a terra. 15 Porque agora tenho estendido a mão, para te ferir a ti e ao teu povo com pestilência e para que sejas destruído da terra; 16 mas deveras para isto te mantive, para mostrar o meu poder em ti e para que o meu nome seja anunciado em toda a terra. 17 Tu ainda te levantas contra o meu povo, para não os deixar ir? 18 Eis que amanhã, por este tempo, farei chover saraiva mui grave, qual nunca houve no Egito, desde o dia em que foi fundado até agora. 19 Agora, pois, envia, recolhe o teu gado e tudo o que tens no campo; todo homem e animal que for achado no campo e não for recolhido à casa, a saraiva cairá sobre eles, e morrerão. 20 Quem, dos servos de Faraó, temia a palavra do Senhor fez fugir os seus servos e o seu gado para as casas; 21 mas aquele que não tinha aplicado a palavra do Senhor ao seu coração deixou os seus servos e o seu gado no campo.

22 Então, disse o Senhor a Moisés: Estende a mão para o céu, e haverá saraiva em toda a terra do Egito, sobre os homens, e sobre o gado, e sobre toda a erva do campo na terra do Egito. 23 E Moisés estendeu a sua vara para o céu, e o Senhor deu trovões e saraiva, e fogo corria pela terra; e o Senhor fez chover saraiva sobre a terra do Egito. 24 E havia saraiva e fogo misturado entre a saraiva, mui grave, qual nunca houve em toda a terra do Egito, desde que veio a ser uma nação. 25 E a saraiva feriu, em toda a terra do Egito, tudo quanto havia no campo, desde os homens até aos animais; também a saraiva feriu toda a erva do campo e quebrou todas as árvores do campo. 26 Somente na terra de Gósen, onde estavam os filhos de Israel, não havia saraiva.

27 Então, Faraó mandou chamar a Moisés e a Arão e disse-lhes: Esta vez pequei; o Senhor é justo, mas eu e o meu povo, ímpios. 28 Orai ao Senhor (pois que basta) para que não haja mais trovões de Deus nem saraiva; e eu vos deixarei ir, e não ficareis mais aqui. 29 Então, lhe disse Moisés: Em saindo da cidade, estenderei as mãos ao Senhor; os trovões cessarão, e não haverá mais saraiva; para que saibas que a terra é do Senhor. 30 Todavia, quanto a ti e aos teus servos, eu sei que ainda não temereis diante do Senhor Deus. 31 E o linho e a cevada foram feridos, porque a cevada já estava na espiga, e o linho, na cana; 32 mas o trigo e o centeio não foram feridos, porque estavam cobertos. 33 Saiu, pois, Moisés de Faraó, da cidade, e estendeu as mãos ao Senhor; e cessaram os trovões e a saraiva, e a chuva não caiu mais sobre a terra. 34 Vendo Faraó que cessou a chuva, e a saraiva, e os trovões, continuou a pecar; e agravou o seu coração, ele e os seus servos. 35 Assim, o coração de Faraó se endureceu, e não deixou ir os filhos de Israel, como o Senhor tinha dito por Moisés.

1 Domnul a zis lui Moise: ,,Du-te la Faraon, şi spune -i: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: ,Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.2 Dacă nu vrei să -l laşi să plece, şi dacă -l mai opreşti,3 iată, mîna Domnului va fi peste turmele tale de pe cîmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi; şi anume va fi o ciumă foarte mare.4 Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel şi turmele Egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.``5 Domnul a hotărît vremea, şi a zis: ,,Mîne, va face Domnul lucrul acesta în ţară.``6 Şi Domnul a făcut aşa, chiar de a doua zi. Toate turmele Egiptenilor au perit, dar n'a perit nici o vită din turmele copiilor lui Israel.7 Faraon a trimes să vadă ce se întîmplase: şi iată că nici o vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s'a împietrit, şi n'a lăsat pe popor să plece.8 Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: ,,Umpleţi-vă mînile cu cenuşă din cuptor, şi Moise s'o arunce spre cer, subt ochii lui Faraon.9 Ea se va preface într'o ţărînă, care va acoperi toată ţara Egiptului; şi va da naştere, în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte beşici ferbinţi.``10 Ei au luat cenuşă din cuptor, şi s'au înfăţişat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat -o spre cer, şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte beşici ferbinţi.11 Vrăjitorii nu s'au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi Egiptenii.``12 Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n'a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul lui Moise.13 Domnul a zis lui Moise: ,,Scoală-te dis de dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon, şi spune -i: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: ,Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.14 Fiindcă, de data aceasta, am să trimet toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pămîntul.15 Dacă Mi-aş fi întins mîna, şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pămînt.16 Dar te-am lăsat să rămîi în picioare, ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pămîntul.17 Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu, şi dacă nu -l laşi să plece,18 iată, mîne, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare, cum n'a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui şi pînă azi.19 Pune-ţi dar la adăpost turmele şi tot ce ai pe cîmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe cîmp, cari nu vor fi intrat în case; şi vor peri.``20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon, cari s'au temut de Cuvîntul Domnului, şi-au adunat în case robii şi turmele.21 Dar cei ce nu şi-au pus la inimă Cuvîntul Domnului, şi-au lăsat robii şi turmele pe cîmp.22 Domnul a zis lui Moise: ,,Întinde-ţi mîna spre cer; şi are să bată piatra în toată ţara Egiptului pe oameni, pe vite, şi pe toată iarba de pe cîmp în ţara Egiptului!``23 Moise şi -a întins toiagul spre cer; şi Domnul a trimes tunete şi piatră, de cădea foc pe pămînt. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului.24 A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încît nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de cînd este el locuit de oameni.25 Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe cîmp, dela oameni pînă la dobitoace; piatra a nimicit şi toată iarba de pe cîmp, şi a frînt toţi copacii de pe cîmp.26 Numai în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n'a bătut piatra,27 Faraon a trimes să cheme pe Moise şi pe Aaron, şi le -a zis: ,,De data aceasta, am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu sîntem vinovaţi.28 Rugaţi-vă Domnului, ca să nu mai fie tunete şi piatră; şi vă voi lăsa să plecaţi, şi nu veţi mai fi opriţi.``29 Moise i -a zis: ,,Cînd voi eşi din cetate, voi ridica mînile spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să ştii că al Domnului este pămîntul!30 Dar ştiu că tu şi slujitorii tăi tot nu vă veţi teme de Domnul Dumnezeu.``31 Inul şi orzul se prăpădiseră, pentrucă orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare;32 grîul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau tîrzii.33 Moise a plecat dela Faraon, şi a eşit afară din cetate; şi -a ridicat mînile spre Domnul, tunetele şi piatra au încetat, şi n'a mai căzut ploaia pe pămînt.34 Faraon, văzînd că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n'a contenit să păcătuiască şi şi -a împietrit inima, el şi slujitorii lui.35 Lui Faraon i s'a împietrit inima şi n'a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.