1 Então, cantou Moisés e os filhos de Israel este cântico ao Senhor; e falaram, dizendo:

Cantarei ao Senhor, porque sumamente se exaltou; lançou no mar o cavalo e o seu cavaleiro. 2 O Senhor é a minha força e o meu cântico; ele me foi por salvação; este é o meu Deus; portanto, lhe farei uma habitação; ele é o Deus de meu pai; por isso, o exaltarei. 3 O Senhor é varão de guerra; Senhor é o seu nome.

4 Lançou no mar os carros de Faraó e o seu exército; e os seus escolhidos príncipes afogaram-se no mar Vermelho. 5 Os abismos os cobriram; desceram às profundezas como pedra. 6 A tua destra, ó Senhor, se tem glorificado em potência; a tua destra, ó Senhor, tem despedaçado o inimigo; 7 e, com a grandeza da tua excelência, derribaste os que se levantaram contra ti; enviaste o teu furor, que os consumiu como restolho. 8 E, com o sopro dos teus narizes, amontoaram-se as águas; as correntes pararam como montão; os abismos coalharam-se no coração do mar. 9 O inimigo dizia: Perseguirei, alcançarei, repartirei os despojos; fartar-se-á a minha alma deles, arrancarei a minha espada, a minha mão os destruirá. 10 Sopraste com o teu vento, o mar os cobriu; afundaram-se como chumbo em veementes águas.

11 Ó Senhor, quem é como tu entre os deuses? Quem é como tu, glorificado em santidade, terrível em louvores, operando maravilhas? 12 Estendeste a tua mão direita; a terra os tragou. 13 Tu, com a tua beneficência, guiaste este povo, que salvaste; com a tua força o levaste à habitação da tua santidade. 14 Os povos o ouvirão, eles estremecerão; apoderar-se-á uma dor dos habitantes da Filístia. 15 Então, os príncipes de Edom se pasmarão, dos poderosos dos moabitas apoderar-se-á um tremor, derreter-se-ão todos os habitantes de Canaã. 16 Espanto e pavor cairá sobre eles; pela grandeza do teu braço emudecerão como pedra; até que o teu povo haja passado, ó Senhor, até que passe este povo que adquiriste. 17 Tu os introduzirás e os plantarás no monte da tua herança, no lugar que tu, ó Senhor, aparelhaste para a tua habitação; no santuário, ó Senhor, que as tuas mãos estabeleceram. 18 O Senhor reinará eterna e perpetuamente.

19 Porque os cavalos de Faraó, com os seus carros e com os seus cavaleiros, entraram no mar, e o Senhor fez tornar as águas do mar sobre eles; mas os filhos de Israel passaram em seco pelo meio do mar.

20 Então, Miriã, a profetisa, a irmã de Arão, tomou o tamboril na sua mão, e todas as mulheres saíram atrás dela com tamboris e com danças. 21 E Miriã lhes respondia: Cantai ao Senhor, porque sumamente se exaltou e lançou no mar o cavalo com o seu cavaleiro.

22 Depois, fez Moisés partir os israelitas do mar Vermelho, e saíram ao deserto de Sur; e andaram três dias no deserto e não acharam água.

23 Então, chegaram a Mara; mas não puderam beber as águas de Mara, porque eram amargas; por isso, chamou-se o seu nome Mara. 24 E o povo murmurou contra Moisés, dizendo: Que havemos de beber? 25 E ele clamou ao Senhor, e o Senhor mostrou-lhe um lenho que lançou nas águas, e as águas se tornaram doces; ali lhes deu estatutos e uma ordenação e ali os provou. 26 E disse: Se ouvires atento a voz do Senhor, teu Deus, e fizeres o que é reto diante de seus olhos, e inclinares os teus ouvidos aos seus mandamentos, e guardares todos os seus estatutos, nenhuma das enfermidades porei sobre ti, que pus sobre o Egito; porque eu sou o Senhor, que te sara.

27 Então, vieram a Elim, e havia ali doze fontes de água e setenta palmeiras; e ali se acamparam junto das águas.

1 Atunci Moise şi copiii lui Israel au cîntat Domnului cîntarea aceasta. Ei au zis: ,,Voi cînta Domnului, căci Şi -a arătat slava: A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.2 Domnul este tăria mea şi temeiul cîntărilor mele de laudă: El m'a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări.3 Domnul este un războinic viteaz: Numele Lui este Domnul.4 El a aruncat în mare carăle lui Faraon şi oastea lui; Luptătorii lui aleşi au fost înghiţiţi în marea Roşie.5 I-au acoperit valurile, Şi s'au pogorît în fundul apelor, ca o piatră.6 Dreapta Ta, Doamne, şi -a făcut vestită tăria; Mîna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi.7 Prin mărimea măreţiei Tale, Tu trînteşti la pămînt pe vrăjmaşii Tăi; Îţi deslănţuieşti mînia, Şi ea -i mistuie ca pe o trestie.8 La suflarea nărilor Tale, s'au îngrămădit apele, S'au ridicat talazurile ca un zid, Şi s'au închegat valurile în mijlocul mării.9 Vrăjmaşul zicea: ,,Îi voi urmări, îi voi ajunge, Voi împărţi prada de război; Îmi voi răzbuna pe ei, Voi scoate sabia, şi -i voi nimici cu mîna mea!``10 Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta: Şi marea i -a acoperit; Ca plumbul s'au afundat În adîncimea apelor.11 Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, Bogat în fapte de laudă, Şi făcător de minuni?12 Tu Ţi-ai întins mîna dreaptă: Şi i -a înghiţit pămîntul.13 Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit, Şi ai izbăvit pe poporul acesta; Iar prin puterea Ta îl îndrepţi Spre locaşul sfinţeniei Tale.14 Popoarele vor afla lucrul acesta, şi se vor cutremura: Apucă groaza pe Filisteni,15 Se înspăimîntă căpeteniile Edomului, Şi un tremur apucă pe războinicii lui Moab; Toţi locuitorii Canaanului leşină dela inimă.16 Îi va apuca teama şi spaima; Iar văzînd măreţia braţului Tău, Vor sta muţi ca o piatră, Pînă va trece poporul Tău, Doamne! Pînă va trece Poporul, pe care Ţi l-ai răscumpărat.17 Tu îi vei aduce şi -i vei aşeza pe muntele moştenirii Tale, În locul, pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne, La Templul, pe care mînile Tale l-au întemeiat, Doamne!18 Şi Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci.19 Căci caii lui Faraon, carăle şi călăreţii lui au intrat în mare, Şi Domnul a adus peste ei apele mării; Dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.``20 Maria, proorociţa, sora lui Aaron, a luat în mînă o timpană, şi toate femeile au venit după ea, cu timpane şi jucînd.21 Maria răspundea copiilor lui Israel:22 Moise a pornit pe Israel dela marea Roşie. Au apucat înspre pustia Şur; şi, după trei zile de mers în pustie, n'au găsit apă.23 Au ajuns la Mara; dar n'au putut să bea apă din Mara, pentrucă era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara (Amărăciune).24 Poporul a cîrtit împotriva lui Moise, zicînd: ,,Ce avem să bem?``25 Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i -a arătat un lemn, pe care l -a aruncat în apă. Şi apa s'a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l -a pus la încercare.26 El a zis: ,,Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui, şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu cari am lovit pe Egipteni; căci Eu sînt Domnul, care te vindecă.``27 Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărît acolo, lîngă apă.