1 Au ajuns pe celălalt ţărm al mării, în ţinutul Gadarenilor.

2 Cînd a ieşit Isus din corabie, L -a întîmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpînit de un duh necurat.

3 Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu mai putea să -l ţină legat, nici chiar cu un lanţ.

4 Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu cătuşe la mîni, dar rupsese cătuşele şi sfărîmase obezile, şi nimeni nu -l putea domoli.

5 Totdeauna, zi şi noapte, stătea în morminte şi pe munţi, ţipînd şi tăindu-se cu pietre.

6 Cînd a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s'a închinat,

7 şi a strigat cu glas tare: ,,Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!``

8 Căci Isus îi zicea: ,,Duh necurat, ieşi afară din omul acesta!``

9 ,,Care-ţi este numele?`` l -a întrebat Isus. ,,Numele meu este ,Legiune,` a răspuns el, ,,pentrucă sîntem mulţi.``

10 Şi Îl ruga stăruitor să nu -i trimeată afară din ţinutul acela.

11 Acolo, lîngă munte, era o turmă mare de porci, cari păşteau.

12 Şi dracii L-au rugat, şi au zis: ,,Trimete-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.``

13 Isus le -a dat voie. Şi duhurile necurate au ieşit şi au intrat în porci; şi turma s'a repezit de pe rîpă în mare: erau aproape două mii, şi s'au înecat în mare.

14 Porcarii au fugit, şi au dat de ştire în cetate şi prin satele vecine. Oamenii au ieşit să vadă ce s'a întîmplat.

15 Au venit la Isus, şi iată pe cel ce fusese îndrăcit şi avusese legiunea de draci, şezînd jos îmbrăcat şi întreg la minte; şi s'au spăimîntat.

16 Cei ce văzuseră cele întîmplate, le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit şi cu porcii.

17 Atunci au început să roage pe Isus să plece din ţinutul lor.

18 Pe cînd Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să -l lase să rămînă cu El.

19 Isus nu i -a dat voie, ci i -a zis: ,,Du-te acasă la ai tăi, şi povesteşte-le tot ce ţi -a făcut Domnul, şi cum a avut milă de tine.``

20 El a plecat, şi a început să vestească prin Decapole tot ce -i făcuse Isus. Şi toţi se minunau.

21 După ce a trecut Isus iarăş de cealaltă parte, cu corabia, s'a adunat mult norod în jurul Lui. El stătea lîngă mare.

22 Atunci a venit unul din fruntaşii sinagogii, numit Iair. Cum L -a văzut, fruntaşul s'a aruncat la picioarele Lui,

23 şi I -a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: ,,Fetiţa mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ţi pune mînile peste ea, ca să se facă sănătoasă şi să trăiască.``

24 Isus a plecat împreună cu el. Şi după El mergea mult norod şi -L îmbulzea.

25 Şi era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sînge.

26 Ea suferise mult dela mulţi doftori; cheltuise tot ce avea, şi nu simţise nici o uşurare; ba încă îi era mai rău.

27 A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime, şi s'a atins de haina Lui.

28 Căci îşi zicea ea: ,,Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.``

29 Şi îndată, a secat izvorul sîngelui ei. Şi a simţit în tot trupul ei că s'a tămăduit de boală.

30 Isus a cunoscut îndată că o putere ieşise din El; şi, întorcîndu-Se spre mulţime, a zis: ,,Cine s'a atins de hainele Mele?``

31 Ucenicii I-au zis: ,,Vezi că mulţimea Te îmbulzeşte, şi mai zici: ,,Cine s'a atins de Mine?``

32 El se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta.

33 Femeea, înfricoşată şi tremurînd, căci ştia ce se petrecuse în ea, a venit de s'a aruncat la picioarele Lui, şi I -a spus tot adevărul.

34 Dar Isus i -a zis: ,,Fiică, credinţa ta te -a mîntuit; du-te în pace, şi fii tămăduită de boala ta.``

35 Pe cînd vorbea El încă, iată că vin nişte oameni dela fruntaşul sinagogii, cari -i spun: ,,Fiica ta a murit; pentruce mai superi pe Învăţătorul?``

36 Dar Isus, fără să ţină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntaşului sinagogii: ,,Nu te teme, crede numai!``

37 Şi n'a îngăduit nimănui să -L însoţească, afară de Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui Iacov.

38 Au ajuns la casa fruntaşului sinagogii. Acolo Isus a văzut o zarvă, şi pe unii cari plîngeau şi se tînguiau mult.

39 A intrat înlăuntru, şi le -a zis: ,,Pentruce faceţi atîta zarvă, şi pentruce plîngeţi? Copila n'a murit, ci doarme.``

40 Ei îşi băteau joc de El. Atunci, după ce i -a scos afară pe toţi, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei, şi pe cei ce -L însoţiseră, şi a intrat acolo unde zăcea copila.

41 A apucat -o de mînă, şi i -a zis: ,,Talita cumi``, care, tîlmăcit, însemnează: ,,Fetiţo, scoală-te, îţi zic!``

42 Îndată fetiţa s'a sculat, şi a început să umble; căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniţi.

43 Isus le -a poruncit cu tărie să nu ştie nimeni lucrul acesta; şi a zis să dea de mîncare fetiţei.

1 他们到了海的那边, 进入格拉森人的地区。

2 耶稣一下船, 就有一个被污灵附着的人, 从墓地里迎面而来。

3 那人经常住在坟墓中间, 从来没有人能绑住他, 甚至用锁链都不能。

4 曾经有很多次, 人用脚镣和锁链捆绑他, 锁链却被他挣断, 脚镣也被他弄碎, 始终没有人能制伏他。

5 他昼夜在坟墓里和山野间喊叫, 又用石头砍自己。

6 他远远地看见耶稣, 就跑过去拜他,

7 大声呼叫, 说: "至高 神的儿子耶稣, 我跟你有什么关系呢?我指着 神恳求你, 不要叫我受苦。"

8 因为当时耶稣吩咐他: "你这污灵, 从这人身上出来! "

9 耶稣问他: "你叫什么名字?"他回答: "我名叫‘群’, 因为我们众多。"

10 他再三央求耶稣, 不要把他们从那地方赶走。

11 附近的山坡上有一大群猪正在吃东西;

12 污灵求耶稣说: "打发我们到猪群那里附在猪身上吧。"

13 耶稣准了他们。污灵就出来, 进到猪群里去, 于是那群猪闯下山崖, 掉在海里淹死了, 猪的数目约有两千。

14 放猪的人都逃跑了, 到城里和各乡村去报告, 大家就来看发生了什么事。

15 他们来到耶稣跟前, 看见那被鬼附过的人, 就是曾被名叫‘群’的鬼附过的人, 坐在那里, 穿上了衣服, 神志清醒, 他们就害怕。

16 看见的人把被鬼附过的人所遭遇的和那群猪的事, 告诉了他们。

17 他们就要求耶稣离开他们的地区。

18 耶稣上船的时候, 那被鬼附过的人来求他, 要和他在一起。

19 耶稣不许, 却对他说: "你回家到你的亲属那里去, 把主为你作了多么大的事, 并他怎样怜悯你, 都告诉他们。"

20 那人就走了, 开始在低加波利传讲耶稣为他所作的大事, 众人都希奇。

21 耶稣又坐船渡到那边; 还在海边的时候, 有一大群人向他围拢过来。

22 当时来了一位会堂的主管, 名叫叶鲁。他一看见耶稣, 就俯伏在他脚前,

23 迫切地求他说: "我的小女儿快要死了, 请你来按手在她身上, 把她救活。"

24 耶稣就和他一起去了。一大群人跟着他, 拥挤着他。

25 有一个女人, 患了十二年的血漏病,

26 在好些医生手中受了许多痛苦, 又花尽了她一切所有的, 不仅毫无起色, 反而更加沉重。

27 她听见耶稣的事, 就从后面来杂在人群中间, 摸耶稣的衣服。

28 因为她说: "只要摸到他的衣服, 我就必痊愈。"

29 于是她血漏的源头立刻干了, 她在身体上感觉到病已经得了医治。

30 耶稣自己立刻觉得有能力从他里面出去, 就转过身来对群众说: "谁摸了我的衣服?"

31 门徒对他说: "你看, 这么多人拥挤你, 你还问‘谁摸我’吗?"

32 耶稣周围观看, 要看作这事的女人。

33 那女人知道在她身上所成就的事, 就恐惧战兢地前来向耶稣俯伏, 把实情全告诉了他。

34 耶稣对她说: "女儿, 你的信使你痊愈了, 平安地回去吧, 你的病已经好了。"

35 耶稣还在说话的时候, 有人从会堂主管的家里来说: "你的女儿已经死了, 何必还劳动老师呢?"

36 耶稣听见所说的话, 就对会堂主管说: "不要怕! 只要信! "

37 于是他不许别人跟他一起去, 只带了彼得、雅各和雅各的弟弟约翰。

38 他们来到会堂主管的家, 耶稣看见许多人哭泣哀号, 一片混乱,

39 就走进去, 对众人说: "为什么大哭大嚷呢?孩子不是死了, 是睡着了。"

40 众人就嘲笑他。耶稣把众人都赶出去, 带着孩子的父母和跟随他的门徒, 进入孩子所在的房间。

41 耶稣拉着孩子的手, 对她说: "大利大, 古米! "翻译出来就是: "小女孩, 我吩咐你起来! "

42 那女孩子就立刻起来行走; 那时她已经十二岁了。众人就非常惊奇。

43 耶稣再三嘱咐他们, 不要让人知道这事, 又吩咐给她东西吃。