1 După aceea, împăratul fiilor lui Amon a murit, şi în locul lui a domnit fiul său Hanun.
2 David a zis: ,,Voi arăta bunăvoinţă lui Hanun, fiul lui Nahaş, cum a arătat şi tatăl lui faţă de mine``. Şi David a trimes pe slujitorii săi să -l mîngîie pentru moartea tatălui său. Cînd au ajuns slujitorii lui David în ţara fiilor lui Amon,
3 căpeteniile fiilor lui Amon au zis stăpînului lor Hanun: ,,Crezi că David îţi trimete oameni să te mîngîie, ca să cinstească pe tatăl tău? Ori ca să cunoască şi să cerceteze cetatea, ca s'o nimicească îşi trimete el slujitorii la tine?``
4 Atunci Hanun a luat pe slujitorii lui David, le -a ras barba pe jumătate, şi le -a tăiat hainele pe jumătate pînă la coapse. Apoi le -a dat drumul.
5 David, înştiinţat de lucrul acesta, a trimes nişte oameni înaintea lor, căci oamenii aceia erau foarte batjocoriţi; şi împăratul a spus să le spună: ,,Rămîneţi la Ierihon pînă vă va creşte barba, şi pe urmă să vă întoarceţi.``
6 Fiii lui Amon, văzînd că se făcuseră urîţi lui David, au tocmit douăzeci de mii de pedeştri dela Sirienii din Bet-Rehob şi dela Sirienii din Ţoba, o mie de oameni dela împăratul din Maaca, şi douăsprezece mii de oameni dela oamenii din Tob.
7 La auzul acestei veşti, David a trimes împotriva lor pe Ioab şi toată oştirea, numai oameni viteji.
8 Fiii lui Amon au ieşit, şi s'au aşezat în şiruri de bătaie la intrarea porţii; Sirienii din Ţoba şi din Rehob, şi oamenii din Tob şi din Maaca, erau deoparte în cîmpie.
9 Ioab a văzut că avea să lupte şi înainte şi înapoi. A ales atunci din toţi aleşii lui Israel o ceată, pe care a aşezat -o împotriva Sirienilor;
10 şi a pus subt porunca fratelui său Abişai ce mai rămăsese din popor, ca să ţină piept fiilor lui Amon.
11 El a zis: ,,Dacă Sirienii vor fi mai tari decît mine, să vii în ajutorul meu; şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decît tine, voi veni eu să te ajut.
12 Fii tare, şi să ne arătăm plini de bărbăţie pentru poporul noastru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru; şi Domnul... să facă ce va crede!``
13 Ioab cu poporul lui a înaintat la luptă împotriva Sirienilor, şi ei au luat -o la fugă dinaintea lui.
14 Şi cînd au văzut fiii lui Amon, că Sirienii o luaseră la fugă, au fugit şi ei dinaintea lui Abişai, şi au intrat în cetate. Ioab a plecat dela fiii lui Amon, şi s'a întors la Ierusalim.
15 Sirienii, văzînd că fuseseră bătuţi de Israel, şi-au strîns puterile.
16 Hadarezer a trimes după Sirienii, care erau de cealaltă parte a Rîului; şi au venit la Helam, în frunte cu Şobac, căpetenia oştirii lui Hadarezer.
17 Au dat de veste lui David care a strîns tot Israelul, a trecut Iordanul, şi a venit la Helam: Sirienii s'au pregătit de au ieşit înaintea lui David, şi au început lupta cu el.
18 Dar Sirienii au fugit dinaintea lui Israel. Şi David le -a tăiat şapte sute de cai de trăsură şi patruzeci de mii de călăreţi; a lovit şi pe căpetenia oştirii lor Şobac, care a murit pe loc.
19 Toţi împăraţii supuşi lui Hadarezer, văzîndu-se bătuţi de Israel, au făcut pace cu Israel, şi i s'au supus. Şi Sirienii n'au mai îndrăznit să ajute pe fiii lui Amon.
1 Or avvenne, dopo queste cose, che il re dei figliuoli di Ammon morì, e Hanun, suo figliuolo, regnò in luogo di lui.
2 Davide disse: "Io voglio usare verso Hanun, figliuolo di Nahash, la benevolenza che suo padre usò verso di me". E Davide mandò i suoi servi a consolarlo della perdita del padre. Ma quando i servi di Davide furon giunti nel paese dei figliuoli di Ammon,
3 i principi de figliuoli di Ammon dissero ad Hanun, loro signore: "Credi tu che Davide tabbia mandato dei consolatori per onorar tuo padre? Non ha egli piuttosto mandato da te i suoi servi per esplorare la città, per spiarla e distruggerla?"
4 Allora Hanun prese i servi di Davide, fece lor radere la metà della barba e tagliare la metà delle vesti fino alle natiche, poi li rimandò.
5 Quando fu informato della cosa, Davide mandò gente ad incontrarli, perché quegli uomini erano oltremodo confusi. E il re fece dir loro: "Restate a Gerico finché vi sia ricresciuta la barba, poi tornerete".
6 I figliuoli di Ammon, vedendo che serano attirato lodio di Davide, mandarono a prendere al loro soldo ventimila fanti dei Siri di Beth-Rehob e dei Siri di Tsoba, mille uomini del re di Maaca, e dodicimila uomini della gente di Tob.
7 Quando Davide udì questo, inviò contro di loro Joab con tutto lesercito degli uomini di valore.
8 I figliuoli di Ammon uscirono e si disposero in ordine di battaglia allingresso della porta della città, mentre i Siri di Tsoba e di Rehob e la gente di Tob e di Maaca stavano a parte nella campagna.
9 Or come Joab vide che quelli eran pronti ad attaccarlo di fronte e alle spalle, scelse un corpo fra gli uomini migliori dIsraele, lo dispose in ordine di battaglia contro i Siri,
10 e mise il resto del popolo sotto gli ordini del suo fratello Abishai, per tener fronte ai figliuoli di mmon;
11 e disse ad Abishai: "Se i Siri son più forti di me, tu mi darai soccorso; e se i figliuoli di Ammon son più forti di te, andrò io a soccorrerti.
12 Abbi coraggio, e dimostriamoci forti per il nostro popolo e per le città del nostro Dio; e faccia lEterno quello che a lui piacerà".
13 Poi Joab con la gente che avea seco, savanzò per attaccare i Siri, i quali fuggirono dinnanzi a lui.
14 E come i figliuoli di Ammon videro che i Siri eran fuggiti, fuggirono anchessi dinnanzi ad Abishai, e rientrarono nella città. Allora Joab se ne tornò dalla spedizione contro i figliuoli di Ammon, e venne a Gerusalemme.
15 I Siri, vedendosi sconfitti da Israele, si riunirono in massa.
16 Hadadezer mandò a far venire i Siri che abitavano di là dal fiume, e quelli giunsero a Helam, con alla testa Shobac, capo dellesercito di Hadadezer.
17 E la cosa fu riferita a Davide che radunò tutto Israele, passò il Giordano, e giunse ad Helam. E i Siri si ordinarono in battaglia contro Davide, e impegnarono lazione.
18 Ma i Siri fuggirono dinnanzi a Israele; e Davide uccise ai Siri gli uomini di settecento carri e quarantamila cavalieri, e sconfisse pure Shobac, capo del loro esercito, che morì quivi.
19 E quando tutti i re vassalli di Hadadezer si videro sconfitti da Israele, fecero pace con Israele, e furono a lui soggetti. E i Siri non osarono più recar soccorso ai figliuoli di Ammon.