1 Ioab, fiul Ţeruiei, a băgat de seamă că inima împăratului era aprinsă de dor după Absalom.

2 A trimes să aducă din Tecoa o femeie iscusită, şi i -a zis: ,,Fă-te că plîngi, şi îmbracă-te în haine de jale; nu te unge cu untdelemn, şi fii ca o femeie care de multă vreme plînge după un mort.

3 Să te duci astfel la împărat, şi să -i vorbeşti aşa şi aşa.`` Şi Ioab i -a spus ce trebuia să zică.

4 Femeia aceea din Tecoa s'a dus să vorbească împăratului. A căzut cu faţa la pămînt, s'a închinat, şi a zis: ,,Împărate, scapă-mă!``

5 Împăratul i -a zis: ,,Ce ai?`` Ea a răspuns: ,,Da, sînt văduvă, bărbatul mi -a murit!

6 Roaba ta avea doi fii; amîndoi s'au certat pe cîmp, şi n'a fost nimeni să -i despartă; unul a lovit pe celalt, şi l -a omorît.

7 Şi iată că toată familia s'a ridicat împotriva roabei tale, zicînd: ,Scoate încoace pe ucigaşul fratelui său! Vrem să -l omorîm, pentru viaţa fratelui său pe care l -a ucis; vrem să nimicim chiar şi pe moştenitor!` Ei ar stinge astfel şi tăciunele care-mi mai rămîne, ca să nu lase bărbatului meu nici nume nici urmaş viu pe faţa pămîntului.``

8 Împăratul a zis femeii: ,,Du-te acasă. Voi da porunci cu privire la tine.``

9 Femeia din Tecoa a zis împăratului: ,,Asupra mea, împărate, domnul meu, şi asupra casei tatălui meu să cadă pedeapsa; împăratul şi scaunul lui de domnie să nu aibă nimic de suferit``.

10 Împăratul a zis: ,,Dacă va vorbi cineva împotriva ta, să -l aduci la mine, şi nu se va mai atinge de tine.``

11 Ea a zis: ,,Să-şi aducă aminte împăratul de Domnul, Dumnezeul tău, pentruca răzbunătorul sîngelui să nu mărească prăpădul, şi să nu mi se nimicească fiul!`` Şi el a zis: ,,Viu este Domnul, că un păr din capul fiului tău nu va cădea la pămînt!``

12 Femeia a zis: ,,Dă voie roabei tale să spună o vorbă domnului meu, împăratul.`` Şi el a zis: ,,Vorbeşte!``

13 Femeia a zis: ,,Pentruce gîndeşti tu astfel cu privire la poporul lui Dumnezeu, căci nu iese chiar din cuvintele împăratului că împăratul este ca şi vinovat cînd nu cheamă înapoi pe acela pe care l -a gonit?

14 Trebuie negreşit să murim, şi vom fi ca nişte ape vărsate pe pămînt, cari nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viaţa, ci doreşte ca fugarul să nu rămînă izgonit dinaintea Lui.

15 Acum, dacă am venit să spun aceste lucruri împăratului, domnului meu, am venit pentrucă poporul m'a înspăimîntat. Şi roaba ta a zis: ,Vreau să vorbesc împăratului; poate că împăratul va face ce va zice roaba sa.

16 Da, împăratul va asculta pe roaba sa, ca să scape din mîna celor ce caută să ne nimicească, pe mine şi pe fiul meu, din moştenirea lui Dumnezeu.`

17 Roaba ta a zis: ,Cuvîntul domnului meu împăratul să-mi dea odihnă. Căci domnul meu împăratul este ca un înger al lui Dumnezeu, gata să audă binele şi răul. Şi Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine.``

18 Împăratul a răspuns, şi a zis femeii: ,,Nu-mi ascunde ce te voi întreba.`` Şi femeia a zis: ,,Să vorbească domnul meu împăratul!``

19 Împăratul a zis atunci: ,,Oare mîna lui Ioab nu este ea cu tine în toată treaba aceasta?`` Şi femeia a răspuns: ,,Viu este sufletul tău, împărate, domnul meu, că nu este cu putinţă nici o abatere nici la dreapta nici la stînga dela tot ce a zis domnul meu împăratul. În adevăr, robul tău Ioab mi -a poruncit, şi a pus în gura roabei tale toate aceste cuvinte.

20 Ca să dea o altă înfăţişare lucrului, a făcut robul tău Ioab lucrul acesta. Dar domnul meu este tot atît de înţelept ca şi un înger al lui Dumnezeu, ca să cunoască tot ce se petrece pe pămînt.``

21 Împăratul a zis lui Ioab: ,,Iată, vreau să fac lucrul acesta; du-te dar, de adu înapoi pe tînărul Absalom.``

22 Ioab a căzut cu faţa la pămînt, s'a închinat, şi a binecuvîntat pe împăratul. Apoi a zis: ,,Robul tău cunoaşte azi că am căpătat trecere înaintea ta, împărate, domnul meu, fiindcă împăratul lucrează după cuvîntul robului său.``

23 Ioab s'a sculat, a plecat în Gheşur, şi a adus pe Absalom înapoi la Ierusalim.

24 Dar împăratul a zis: ,,Să se ducă în casa lui, şi să nu-mi vadă faţa.`` Şi Absalom s'a dus în casa lui, şi n'a văzut faţa împăratului.

25 Nu era om în tot Israelul aşa de vestit ca Absalom în privinţa frumuseţei lui; din talpa piciorului pînă în creştetul capului, n'avea niciun cusur.

26 Cînd îşi tundea capul-şi -l tundea în fiecare an, pentrucă părul îi era greu-greutatea părului de pe capul lui era de două sute de sicli, după greutatea împăratului.

27 Lui Absalom i s'au născut trei fii, şi o fiică, numită Tamar, care era o femeie frumoasă la chip.

28 Absalom a locuit doi ani la Ierusalim, fără să vadă faţa împăratului.

29 Apoi a chemat pe Ioab, să -l trimeată la împăratul: dar Ioab n'a voit să vină la el. L -a chemat a doua oară; şi Ioab tot n'a vrut să vină.

30 Absalom a zis atunci slujitorilor lui: ,,Vedeţi, ogorul lui Ioab este lîngă al meu; are orz pe el; duceţi-vă şi puneţi -i foc.`` Şi slujitorii lui Absalom au pus foc cîmpului.

31 Ioab s'a sculat şi s'a dus la Absalom acasă. Şi i -a zis: ,,Pentruce au pus slujitorii tăi foc cîmpului meu?``

32 Absalom a răspuns lui Ioab: ,,Iată, ţi-am trimes vorbă şi ţi-am zis: ,Vino aici, şi te voi trimete la împărat să -i spui: ,Pentruce m'am întors din Gheşur? Ar fi fost mai bine pentru mine să fiu şi acum acolo. Doresc acum să văd faţa împăratului; şi dacă este vreo nelegiuire în mine, să mă omoare.`

33 Ioab s'a dus la împărat, şi i -a spus lucrul acesta. Şi împăratul a chemat pe Absalom, care a venit la el şi s'a aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui. Împăratul a sărutat pe Absalom.

1 Or Joab, figliuolo di Tseruia, avvedutosi che il cuore del re si piegava verso Absalom, mandò a Tekoa,

2 e ne fece venire una donna accorta, alla quale disse: "Fingi d’essere in lutto: mettiti una veste da lutto, non ti ungere con olio, e sii come una donna che pianga da molto tempo un morto;

3 poi entra presso il re, e parlagli così e così". E Joab le mise in bocca le parole da dire.

4 La donna di Tekoa andò dunque a parlare al re, si gettò con la faccia a terra, si prostrò, e disse: "O re, aiutami!"

5 Il re le disse: "Che hai?" Ed ella rispose: "Pur troppo, io sono una vedova; mio marito è morto.

6 La tua serva aveva due figliuoli, i quali vennero tra di loro a contesa alla campagna; e, come non v’era chi li separasse, l’uno colpì l’altro, e l’uccise.

7 Ed ecco che tutta la famiglia è insorta contro la tua serva, dicendo: Consegnaci colui che ha ucciso il fratello, affinché lo facciam morire per vendicare il fratello ch’egli ha ucciso, e per sterminare così anche l’erede. In questo modo spegneranno il tizzo che m’è rimasto, e non lasceranno a mio marito né nome né discendenza sulla faccia della terra".

8 Il re disse alla donna: "Vattene a casa tua: io darò degli ordini a tuo riguardo".

9 E la donna di Tekoa disse al re: "O re mio signore, la colpa cada su me e sulla casa di mio padre, ma il re e il suo trono non ne siano responsabili".

10 E il re: "Se qualcuno parla contro di te, menalo da me, e vedrai che non ti toccherà più".

11 Allora ella disse: "Ti prego, menzioni il re l’Eterno, il tuo Dio, perché il vindice del sangue non aumenti la rovina e non mi sia sterminato il figlio". Ed egli rispose: "Com’è vero che l’Eterno vive, non cadrà a terra un capello del tuo figliuolo!"

12 Allora la donna disse: "Deh! lascia che la tua serva dica ancora una parola al re, mio signore!" Egli rispose: "Parla".

13 Riprese la donna: "E perché pensi tu nel modo che fai quando si tratta del popolo di Dio? Dalla parola che il re ha ora pronunziato risulta esser egli in certo modo colpevole, in quanto non richiama colui che ha proscritto.

14 Noi dobbiamo morire, e siamo come acqua versata in terra, che non si può più raccogliere; ma Dio non oglie la vita, anzi medita il modo di far sì che il proscritto non rimanga bandito lungi da lui.

15 Ora, se io son venuta a parlar così al re mio signore è perché il popolo mi ha fatto paura; e la tua serva ha detto: "Voglio parlare al re; forse il re farà quello che gli dirà la sua serva;

16 il re ascolterà la sua serva, e la libererà dalle mani di quelli che vogliono sterminar me e il mio figliuolo dalla eredità di Dio.

17 E la tua serva diceva: Oh possa la parola del re, mio signore, darmi tranquillità! poiché il re mio signore è come un angelo di Dio per discernere il bene dal male. L’Eterno, il tuo Dio, sia teco!"

18 Il re rispose e disse alla donna: "Ti prego, non celarmi quello ch’io ti domanderò". La donna disse: Parli pure il re, mio signore".

19 E il re: "Joab non t’ha egli dato mano in tutto questo?" La donna rispose: "Com’è vero che l’anima tua vive, o re mio signore, la cosa sta né più né meno come ha detto il re mio signore; difatti, il tuo servo Joab è colui che m’ha dato questi ordini, ed è lui che ha messe tutte queste parole in bocca alla tua serva.

20 Il tuo servo Joab ha fatto così per dare un altro aspetto all’affare di Absalom; ma il mio signore ha la saviezza d’un angelo di Dio e conosce tutto quello che avvien sulla terra".

21 Allora il re disse a Joab: "Ecco, voglio fare quello che hai chiesto; va’ dunque, e fa’ tornare il giovane bsalom".

22 Joab si gettò con la faccia a terra, si prostrò, benedisse il re, e disse: "Oggi il tuo servo riconosce che ha trovato grazia agli occhi tuoi, o re, mio signore; poiché il re ha fatto quel che il suo servo gli ha chiesto".

23 Joab dunque si levò, andò a Gheshur, e menò Absalom a Gerusalemme.

24 E il re disse: "Ch’ei si ritiri in casa sua e non vegga la mia faccia!" Così Absalom si ritirò in casa sua, e non vide la faccia del re.

25 Or in tutto Israele non v’era uomo che fosse celebrato per la sua bellezza al pari di Absalom; dalle piante de’ piedi alla cima del capo non v’era in lui difetto alcuno.

26 E quando si facea tagliare i capelli (e se li faceva tagliare ogni anno perché la capigliatura gli pesava troppo) il peso de’ suoi capelli era di duecento sicli a peso del re.

27 Ad Absalom nacquero tre figliuoli e una figliuola per nome Tamar, che era donna di bell’aspetto.

28 Absalom dimorò in Gerusalemme due anni, senza vedere la faccia del re.

29 Poi Absalom fece chiamare Joab per mandarlo dal re; ma egli non volle venire a lui; lo mandò a chiamare una seconda volta, ma Joab non volle venire.

30 Allora Absalom disse ai suoi servi: "Guardate! il campo di Joab è vicino al mio, e v’è dell’orzo; andate a mettervi il fuoco!" E i servi di Absalom misero il fuoco al campo.

31 Allora Joab si levò, andò a casa di Absalom, e gli disse: "Perché i tuoi servi hanno eglino dato fuoco al mio campo?"

32 Absalom rispose a Joab: "Io t’avevo mandato a dire: Viene qua, ch’io possa mandarti dal re a dirgli: Perché son io tornato da Gheshur? Meglio per me s’io vi fossi ancora! Or dunque fa’ ch’io vegga la faccia del re! E se v’è in me qualche iniquità, ch’ei mi faccia morire!"

33 Joab allora andò dal re e gli fece l’ambasciata. Il re fece chiamare Absalom, il quale venne a lui, e si prostrò con la faccia a terra in sua presenza; e il re baciò Absalom.