1 Şi am auzit un glas tare, care venea din Templu, şi care zicea celor şapte îngeri: ,,Duceţi-vă, şi vărsaţi pe pămînt cele şapte potire ale mîniei lui Dumnezeu!``

2 Cel dintîi s'a dus şi a vărsat potirul lui pe pămînt. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii, cari aveau semnul fiarei şi cari se închinau icoanei ei.

3 Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s'a făcut sînge, ca sîngele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare.

4 Al treilea a vărsat potirul lui în rîuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s'au făcut sînge.

5 Şi am auzit pe îngerul apelor zicînd: ,,Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti Sfînt, pentrucă ai judecat în felul acesta.

6 Fiindcă aceştia au vărsat sîngele sfinţilor şi al proorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sînge. Şi sînt vrednici.``

7 Şi am auzit altarul zicînd: ,,Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate şi drepte sînt judecăţile Tale!``

8 Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s'a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.

9 Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare, şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpînire peste aceste urgii, şi nu s'au pocăit ca să -I dea slavă.

10 Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întunerec. Oamenii îşi muşcau limbile de durere.

11 Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s'au pocăit de faptele lor.

12 Al şaselea a vărsat potirul lui peste rîul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor, cari au să vină din Răsărit.

13 Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, cari semănau cu nişte broaşte.

14 Acestea sînt duhuri de draci, cari fac semne nemaipomenite, şi cari se duc la împăraţii pămîntului întreg, ca să -i strîngă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. -

15 ,,Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de celce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!`` -

16 Duhurile cele rele i-au strîns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.

17 Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: ,,S'a isprăvit!``

18 Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s'a făcut un mare cutremur de pămînt, aşa de tare, cum, de cînd este omul pe pămînt, n'a fost un cutremur aşa de mare.

19 Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile Neamurilor s'au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi -a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să -i dea potirul de vin al furiei mîniei Lui.

20 Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s'au mai găsit.

21 O grindină mare, ale cărei boabe cîntăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinii, pentrucă această urgie era foarte mare.

1 E udii una gran voce dal tempio che diceva ai sette angeli: Andate e versate sulla terra le sette coppe dell’ira di Dio.

2 E il primo andò e versò la sua coppa sulla terra; e un’ulcera maligna e dolorosa colpì gli uomini che aveano il marchio della bestia e che adoravano la sua immagine.

3 Poi il secondo angelo versò la sua coppa nel mare; ed esso divenne sangue come di morto; ed ogni essere vivente che si trovava nel mare morì.

4 Poi il terzo angelo versò la sua coppa nei fiumi e nelle fonti delle acque; e le acque diventarono sangue.

5 E udii l’angelo delle acque che diceva: Sei giusto, tu che sei e che eri, tu, il Santo, per aver così giudicato.

6 Hanno sparso il sangue dei santi e dei profeti, e tu hai dato loro a bere del sangue; essi ne son degni!

7 E udii l’altare che diceva: Sì, o Signore Iddio onnipotente, i tuoi giudici sono veraci e giusti.

8 Poi il quarto angelo versò la sua coppa sul sole; e al sole fu dato di bruciare gli uomini col fuoco.

9 E gli uomini furon arsi dal gran calore; e bestemmiarono il nome di Dio che ha la potestà su queste piaghe, e non si ravvidero per dargli gloria.

10 Poi il quinto angelo versò la sua coppa sul trono della bestia; e il regno d’essa divenne tenebroso, e gli uomini si mordevano la lingua per il dolore,

11 e bestemmiarono l’Iddio del cielo a motivo de’ loro dolori e delle loro ulceri; e non si ravvidero delle loro opere.

12 Poi il sesto angelo versò la sua coppa sul gran fiume Eufrate, e l’acqua ne fu asciugata affinché fosse preparata la via ai re che vengono dal levante.

13 E vidi uscir dalla bocca del dragone e dalla bocca della bestia e dalla bocca del falso profeta tre spiriti immondi simili a rane;

14 perché sono spiriti di demoni che fan de’ segni e si recano dai re di tutto il mondo per radunarli per la battaglia del gran giorno dell’Iddio Onnipotente.

15 (Ecco, io vengo come un ladro; beato colui che veglia e serba le sue vesti onde non cammini ignudo e non si veggano le sue vergogne).

16 Ed essi li radunarono nel luogo che si chiama in ebraico Harmaghedon.

17 Poi il settimo angelo versò la sua coppa nell’aria; e una gran voce uscì dal tempio, dal trono, dicendo: E’ fatto.

18 E si fecero lampi e voci e tuoni e ci fu un gran terremoto, tale, che da quando gli uomini sono stati sulla terra, non si ebbe mai terremoto così grande e così forte.

19 E la gran città fu divisa in tre parti, e le città delle nazioni caddero; e Dio si ricordò di Babilonia la grande per darle il calice del vino del furor dell’ira sua.

20 Ed ogni isola fuggì e i monti non furon più trovati.

21 E cadde dal cielo sugli uomini una gragnuola grossa del peso di circa un talento; e gli uomini bestemmiarono Iddio a motivo della piaga della gragnuola; perché la piaga d’essa era grandissima.