1 După aceea, am văzut pogorîndu-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pămîntul s'a luminat de slava lui.

2 El a strigat cu glas tare, şi a zis: ,,A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urîte;

3 pentrucă toate neamurile au băut din vinul mîniei curviei ei, şi împăraţii pămîntului au curvit cu ea, şi negustorii pămîntului s'au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.``

4 Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: ,,Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!

5 Pentrucă păcatele ei s'au îngrămădit, şi au ajuns pînă în cer; şi Dumnezeu Şi -a adus aminte de nelegiuirile ei.

6 Răsplătiţi -i cum v'a răsplătit ea, şi întoarceţi -i de două ori cît faptele ei. Turnaţi -i îndoit în potirul în care a amestecat ea!``

7 Pe cît s'a slăvit pe sine însăş, şi s'a desfătat în risipă, pe atît daţi -i chin şi tînguire! Pentrucă zice în inima ei: ,,Şed ca împărăteasă, nu sînt văduvă, şi nu voi şti ce este tînguirea!``

8 Tocmai pentru aceea, într'o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tînguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentrucă Domnul Dumnezeu, care a judecat -o, este tare.

9 Şi împăraţii pămîntului, cari au curvit şi s'au dezmierdat în risipă cu ea, cînd vor vedea fumul arderii ei, o vor plînge şi o vor boci.

10 Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: ,,Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într'o clipă ţi -a venit judecata!`` -

11 Negustorii pămîntului o plîng şi o jălesc, pentrucă nimeni nu le mai cumpără marfa:

12 marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in supţire, de purpură, de mătasă şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fer şi de marmoră;

13 nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămîia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grîul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor.

14 Şi roadele atît de dorite sufletului tău s'au dus dela tine. Toate lucrurile alese, strălucite, sînt pierdute pentru tine, şi nu le vei mai găsi.

15 Ceice fac negoţ cu aceste lucruri, cari s'au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plînge, se vor tîngui,

16 şi vor zice: ,,Vai! vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte supţire, cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare!

17 Atîtea bogăţii într'un ceas s'au prăpădit!`` -Şi toţi cîrmacii, toţi ceice merg cu corabia pe mare, marinarii, şi toţi ceice cîştigă din mare, stăteau departe;

18 şi, cînd au văzut fumul arderii ei, strigau: ,,Care cetate era ca cetatea cea mare?``

19 Şi îşi aruncau ţărînă în cap, plîngeau, se tînguiau, ţipau şi ziceau: ,,Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi ceice aveau corăbii pe mare, într'o clipă a fost prefăcută într'un pustiu!``

20 ,,Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi proorocilor! Pentrucă Dumnezeu v'a făcut dreptate, şi a judecat -o.``

21 Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat -o în mare, şi a zis: ,,Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit!

22 Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cîntece din instrumente, nici cîntători din fluiere, nici cîntători din trîmbiţe; nu se va mai găsi la tine niciun meşter în vreun meşteşug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii.

23 Lumina lămpii nu va mai lumina în tine, şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, -pentrucă negustorii tăi erau mai marii pămîntului, pentrucă toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta,

24 şi pentrucă acolo a fost găsit sîngele proorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost jungheaţi pe pămînt.``

1 E dopo queste cose vidi un altro angelo che scendeva dal cielo, il quale aveva gran potestà; e la terra fu illuminata dalla sua gloria.

2 Ed egli gridò con voce potente, dicendo: Caduta, caduta è Babilonia la grande, ed è divenuta albergo di demoni e ricetto d’ogni spirito immondo e ricetto d’ogni uccello immondo e abominevole.

3 Poiché tutte le nazioni han bevuto del vino dell’ira della sua fornicazione, e i re della terra han fornicato con lei, e i mercanti della terra si sono arricchiti con la sua sfrenata lussuria.

4 Poi udii un’altra voce dal cielo che diceva: Uscite da essa, o popolo mio, affinché non siate partecipi de’ suoi peccati e non abbiate parte alle sue piaghe;

5 poiché i suoi peccati si sono accumulati fino al cielo e Dio si è ricordato delle iniquità di lei.

6 Rendetele il contraccambio di quello ch’ella vi ha fatto, e rendetele al doppio la retribuzione delle sue opere; nel calice in cui ha mesciuto ad altri, mescetele il doppio.

7 Quanto ella ha glorificato se stessa ed ha lussureggiato, tanto datele di tormento e di cordoglio. Poiché ella dice in cuor suo: Io seggo regina e non son vedova e non vedrò mai cordoglio,

8 perciò in uno stesso giorno verranno le sue piaghe, mortalità e cordoglio e fame, e sarà consumata dal fuoco; poiché potente è il Signore Iddio che l’ha giudicata.

9 E i re della terra che fornicavano e lussureggiavan con lei la piangeranno e faran cordoglio per lei quando vedranno il fumo del suo incendio;

10 e standosene da lungi per tema del suo tormento diranno: Ahi! ahi! Babilonia, la gran città, la potente città! il tuo giudicio è venuto in un momento!

11 I mercanti della terra piangeranno e faranno cordoglio per lei, perché nessuno compera più le loro mercanzie:

12 mercanzie d’oro, d’argento, di pietre preziose, di perle, di lino fino, di porpora, di seta, di scarlatto; e ogni sorta di legno odoroso, e ogni sorta d’oggetti d’avorio e ogni sorta d’oggetti di legno preziosissimo e di rame, di ferro e di marmo,

13 e la cannella e le essenze, e i profumi, e gli unguenti, e l’incenso, e il vino, e l’olio, e il fior di farina, e il grano, e i buoi, e le pecore, e i cavalli, e i carri, e i corpi e le anime d’uomini.

14 E i frutti che l’anima tua appetiva se ne sono andati lungi da te; e tutte le cose delicate e sontuose son perdute per te e non si troveranno mai più.

15 I mercanti di queste cose che sono stati arricchiti da lei se ne staranno da lungi per tema del suo tormento, piangendo e facendo cordoglio, e dicendo:

16 Ahi! ahi! la gran città ch’era vestita di lino fino e di porpora e di scarlatto, e adorna d’oro e di pietre preziose e di perle! Una cotanta ricchezza è stata devastata in un momento.

17 E tutti i piloti e tutti i naviganti e i marinari e quanti trafficano sul mare se ne staranno da lungi;

18 e vedendo il fumo dell’incendio d’essa esclameranno dicendo: Qual città era simile a questa gran città?

19 E si getteranno della polvere sul capo e grideranno, piangendo e facendo cordoglio e dicendo: Ahi! ahi! la gran città nella quale tutti coloro che aveano navi in mare si erano arricchiti con la sua magnificenza! In un momento ella è stata ridotta in un deserto.

20 Rallegrati d’essa, o cielo, e voi santi, ed apostoli e profeti, rallegratevi poiché Dio, giudicandola, vi ha reso giustizia.

21 Poi un potente angelo sollevò una pietra grossa come una gran macina, e la gettò nel mare dicendo: Così sarà con impeto precipitata Babilonia, la gran città, e non sarà più ritrovata.

22 E in te non sarà più udito suono di arpisti né di musici né di flautisti né di sonatori di tromba; né sarà più trovato in te artefice alcuno d’arte qualsiasi, né s’udrà più in te rumor di macina.

23 E non rilucerà più in te lume di lampada e non s’udrà più in te voce di sposo e di sposa; perché i tuoi mercanti erano i principi della terra, perché tutte le nazioni sono state sedotte dalle tue malìe,

24 e in lei è stato trovato il sangue dei profeti e dei santi e di tutti quelli che sono stati uccisi sopra la terra.