1 Este un rău, pe care l-am văzut supt soare, şi care se întîlneşte des între oameni.

2 Este, de pildă, un om căruia i -a dat Dumnezeu avere, bogăţii, şi slavă, aşa că nu -i lipseşte nimic din ce -i doreşte sufletul; dar Dumnezeu nu -l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare.

3 Chiar dacă un om ar avea o sută de copii, şi ar trăi mulţi ani, -oricît de mult i s'ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el, şi dacă nici de înmormîntare n'are parte, eu zic că o stărpitură este mai fericită decît el.

4 Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întunerec, şi numele îi rămîne acoperit cu întunerec;

5 n'a văzut, nici n'a cunoscut soarele; şi de aceea este mai bine de ea decît de omul acela.

6 Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?

7 Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuş poftele nu i se împlinesc niciodată.

8 Căci ce are înţeleptul mai mult decît nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii?

9 Mai bine ce vezi cu ochii decît frămîntare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.

10 Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s'a dat de mult: se ştie că este din pămînt, şi nu poate să se judece cu celce este mai tare decît el.

11 Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?

12 Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe cari le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el supt soare?

1 Van egy gonosz, a melyet láttam a nap alatt, és nagy [baj] az az emberen;

2 Mikor valakinek az Isten ád gazdagságot és kincseket és tisztességet, és semmi nélkül nem szûkölködik, valamit kivánhat lelkének, és az Isten nem engedi néki, hogy éljen azzal, hanem más ember él azzal: ez hiábavalóság és gonosz nyavalya!

3 Ha száz gyermeket szül is valaki, és sok esztendeig él, úgy hogy az õ esztendeinek napja sok, de az õ lelke a jóval meg nem elégszik, és nem lesz temetése néki: azt mondom, hogy jobb annál az idétlen gyermek,

4 Mert hiábavalóságra jött, setétségben megy el, és setétséggel fedeztetik be neve,

5 A napot sem látta és nem ismerte; tûrhetõbb ennek állapotja, hogynem amannak.

6 Hogyha kétezer esztendõt élt volna is, és a jóval nem élt: avagy nem ugyanazon egy helyre megy-é minden?

7 Az embernek minden munkája szájáért van; mindazáltal az õ kívánsága be nem telik.

8 Mert miben különbözik a bölcs a bolondtól, és miben a szegény, a ki az élõk elõtt járni tud?

9 Jobb, a mit ember szemmel lát, hogynem a lélek kivánsága; ez is hiábavalóság és a léleknek gyötrelme!

10 Valami van, régen ráadatott nevezete, és bizonyos dolog, hogy mi lesz az ember, és nem perlekedhetik azzal, a ki hatalmasb nálánál.

11 Mert van sok beszéd, a mely a hiábavalóságot szaporítja; és mi haszna van az embernek [abban?]

12 Mert kicsoda tudhatja, mi legyen az embernek jó e világon, az õ hiábavaló élete napjainak száma szerint, a melyeket mintegy árnyékot tölt el? Kicsoda az, a ki megmondhatná az embernek, mi következik õ utána a nap alatt?