1 Domnul a vorbit cu Moise pe muntele Sinai, şi a zis:
2 ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Cînd veţi intra în ţara pe care v'o dau, pămîntul să se odihnească, să ţină un Sabat în cinstea Domnului.
3 Şase ani să-ţi semeni ogorul, şase ani să-ţi tai via, şi să strîngi roadele.
4 Dar anul al şaptelea să fie un Sabat, o vreme de odihnă pentru pămînt, un Sabat ţinut în cinstea Domnului: în anul acela să nu-ţi semeni ogorul, şi să nu-ţi tai via.
5 Să nu seceri ce va ieşi din grăunţele căzute dela seceriş, şi să nu culegi strugurii din via ta netăiată: acesta să fie un an de odihnă pentru pămînt.
6 Ceeace va ieşi dela sine din pămînt în timpul Sabatului lui, să vă slujească de hrană, ţie, robului şi roabei tale, celui tocmit de tine cu ziua şi străinului care locuieşte cu tine,
7 vitelor tale şi fiarelor din ţara ta; tot venitul pămîntului să slujească de hrană.
8 Să numeri şapte săptămîni de ani, de şapte ori şapte ani, şi zilele acestor şapte săptămîni de ani vor face patruzeci şi nouă de ani.
9 În a zecea zi a lunii a şaptea, să pui să sune cu trîmbiţa răsunătoare; în ziua ispăşirii, să sunaţi cu trîmbiţa în toată ţara voastră.
10 Şi să sfinţiţi astfel anul al cincizecilea, să vestiţi slobozenia în ţară pentru toţi locuitorii ei: acesta să fie pentru voi anul de veselie; fiecare din voi să se întoarcă la moşia lui, şi fiecare din voi să se întoarcă în familia lui.
11 Anul al cincizecilea să fie pentru voi anul de veselie; atunci să nu sămănaţi, să nu seceraţi ce vor aduce ogoarele dela ele, şi să nu culegeţi via netăiată.
12 Căci este anul de veselie: să -l priviţi ca ceva sfînt. Să mîncaţi ce vă vor da ogoarele voastre.
13 În anul acesta de veselie, fiecare din voi să se întoarcă la moşia lui.
14 Dacă vindeţi ceva aproapelui vostru, sau dacă cumpăraţi ceva dela aproapele vostru, niciunul din voi să nu înşele pe fratele lui.
15 Să cumperi dela aproapele tău, socotind anii dela anul de veselie, şi el să-ţi vîndă socotind anii de rod.
16 Cu cît vor fi mai mulţi ani, cu atît să ridici preţul; şi cu cît vor fi mai puţini ani, cu atît să -l scazi; căci el îţi vinde numai numărul secerişurilor.
17 Niciunul din voi să nu înşele deci pe aproapele lui, şi să te temi de Dumnezeul tău; căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.
18 Împliniţi legile Mele, păziţi poruncile Mele şi împliniţi-le; şi veţi locui fără frică în ţară.
19 Ţara îşi va da rodurile, veţi mînca din ele şi vă veţi sătura, şi veţi locui fără frică în ea.
20 Dacă veţi zice: ,Ce vom mînca în anul al şaptelea, fiindcă nu vom sămăna şi nu vom strînge rodurile?`
21 Eu vă voi da binecuvîntarea Mea în anul al şaselea, şi pămîntul va da roade pentru trei ani.
22 Cînd veţi sămăna în anul al optulea, veţi mînca tot din vechile roduri; pînă la al nouălea an, pînă la noile roduri, veţi mînca tot din cele vechi.
23 Pămînturile să nu se vîndă de veci; căci ţara este a Mea, iar voi sînteţi la Mine ca nişte străini şi venetici.
24 De aceea în toată ţara pe care o veţi stăpîni, să daţi dreptul de răscumpărare pentru pămînturi.
25 Dacă fratele tău sărăceşte şi vinde o bucată din moşia lui, cel ce are dreptul de răscumpărare, ruda lui cea mai deaproape, să vină şi să răscumpere ce a vîndut fratele său.
26 Dacă un om n'are pe nimeni care să aibă dreptul de răscumpărare, şi -i stă în putinţă lui singur să facă răscumpărarea,
27 să socotească anii dela vînzare, să dea înapoi cumpărătorului ce prisoseşte, şi să se întoarcă la moşia lui.
28 Dacă n'are cu ce să -i dea înapoi, lucrul vîndut să rămînă în mînile cumpărătorului pînă la anul de veselie; la anul de veselie, el să se întoarcă la moşia lui, şi cumpărătorul să iasă din ea.
29 Dacă un om vinde o casă de locuit într'o cetate înconjurată cu ziduri, să aibă drept de răscumpărare pînă la împlinirea unui an dela vînzare; dreptul lui de răscumpărare să ţină un an.
30 Dar dacă această casă, aşezată într'o cetate înconjurată cu ziduri, nu este răscumpărată înainte de împlinirea unui an întreg, ea va rămînea de veci cumpărătorului şi urmaşilor lui; iar în anul de veselie să nu iasă din ea.
31 Casele din sate, cari nu sînt înconjurate cu ziduri, să fie privite ca ţarini de pămînt: ele vor putea fi răscumpărate, şi cumpărătorul va ieşi din ele în anul de veselie.
32 Cît priveşte cetăţile Leviţilor şi casele pe cari le vor avea ei în aceste cetăţi, Leviţii să aibă un drept necurmat de răscumpărare.
33 Cine va cumpăra dela Leviţi o casă, să iasă în anul de veselie din casa vîndută lui şi din cetatea în care o avea; căci casele din cetăţile Leviţilor sînt averea lor în mijlocul copiilor lui Israel.
34 Ogoarele aşezate în jurul cetăţilor Leviţilor nu se vor putea vinde; căci ei le vor stăpîni de veci.
35 Dacă fratele tău sărăceşte, şi nu mai poate munci lîngă tine, să -l sprijineşti, fie ca străin, fie ca venetic, ca să trăiască împreună cu tine.
36 Să nu iei dela el nici dobîndă nici camătă: să te temi de Dumnezeul tău, şi fratele tău să trăiască împreună cu tine.
37 Să nu -i împrumuţi banii tăi cu dobîndă, şi să nu -i împrumuţi merindele tale pe camătă.
38 Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care v'am scos din ţara Egiptului, ca să vă dau ţara Canaanului, ca să fiu Dumnezeul vostru.
39 Dacă fratele tău sărăceşte lîngă tine, şi se vinde ţie, să nu -l pui să-ţi facă muncă de rob.
40 Ci să fie la tine ca un om tocmit cu ziua, ca un venetic; să stea în slujba ta pînă la anul de veselie.
41 Atunci să iasă dela tine, el şi copiii lui cari vor fi cu el, şi să se întoarcă în familia lui, la moşia părinţilor lui.
42 Căci ei sînt slujitorii Mei, pe cari i-am scos din ţara Egiptului; să nu fie vînduţi cum se vînd robii.
43 Să nu -l stăpîneşti cu asprime, şi să te temi de Dumnezeul tău.
44 Dacă vrei să ai robi şi roabe, să -i iei dela neamurile cari vă înconjoară; dela ele să cumpăraţi robi şi roabe.
45 Veţi putea să -i cumpăraţi şi dintre copiii străinilor cari vor locui la tine, şi din familiile lor, pe cari le vor naşte în ţara voastră; ei vor fi averea voastră.
46 Îi puteţi lăsa moştenire copiilor voştri după voi, ca pe o moşie; şi puteţi să -i ţineţi astfel robi pe veci. Dar cît despre fraţii voştri, copiii lui Israel, niciunul din voi să nu stăpînească pe fratele său cu asprime.
47 Dacă un străin, sau un venetic se îmbogăţeşte, şi fratele tău sărăceşte lîngă el, şi se vinde străinului care locuieşte la tine sau vreunuia din familia străinului,
48 el să aibă dreptul de răscumpărare, după ce se va fi vîndut: unul din fraţii lui să poată să -l răscumpere.
49 Unchiul lui, sau fiul unchiului lui, sau una din rudele lui de aproape, va putea să -l răscumpere; sau, dacă are mijloace, să se răscumpere singur.
50 Să facă socoteala cu cel ce l -a cumpărat, din anul cînd s'a vîndut pînă în anul de veselie; şi preţul de plătit va atîrna de numărul anilor, cari vor fi preţuiţi ca ai unui om tocmit cu plată.
51 Dacă mai sînt încă mulţi ani pănă la anul de veselie, îşi va plăti răscumpărarea după preţul anilor acelora şi să -l scadă din preţul cu care a fost cumpărat;
52 dacă mai rămîn puţini ani pînă la anul de veselie, să le facă socoteala, şi să-şi plătească răscumpărarea după aceşti ani.
53 Să fie la el ca unul tocmit cu anul; şi acela la care va fi, să nu se poarte cu asprime cu el subt ochii tăi.
54 Iar dacă nu este răscumpărat în niciunul din aceste feluri, să iasă dela el în anul de veselie, el şi copiii lui cari vor fi împreună cu el.
55 Căci copiii lui Israel sînt robii Mei; ei sînt robii Mei, pe cari i-am scos din ţara Egiptului. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.
1 Und der HErr redete mit Mose auf dem Berge Sinai und sprach:
2 Rede mit den Kindern Israel und sprich zu ihnen: Wenn ihr ins Land kommt, das ich euch geben werde, so soll das Land seine Feier dem HErrn feiern,
3 daß du sechs Jahre dein Feld besäest und sechs Jahre deinen Weinberg beschneidest und sammelst die Früchte ein.
4 Aber im siebenten Jahr soll das Land seine große Feier dem HErrn feiern, darin du dein Feld nicht besäen noch deinen Weinberg beschneiden sollst.
5 Was aber von ihm selber nach deiner Ernte wächst, sollst du nicht ernten, und die Trauben, so ohne deine Arbeit wachsen, sollst du nicht lesen, dieweil es ein Feierjahr ist des Landes.
6 Sondern die Feier des Landes sollt ihr darum halten, daß du davon essest, dein Knecht, deine Magd, dein Taglöhner, dein Hausgenoß, dein Fremdling bei dir,
7 dein Vieh und die Tiere in deinem Lande. Alle Früchte sollen Speise sein.
8 Und du sollst zählen solcher Feierjahre sieben, daß sieben Jahre siebenmal gezählet werden und die Zeit der sieben Feierjahre mache neunundvierzig Jahre.
9 Da sollst du die Posaune lassen blasen durch all euer Land am zehnten Tage des siebenten Monden, eben am Tage der Versöhnung.
10 Und ihr sollt das fünfzigste Jahr heiligen und sollt es ein Erlaßjahr heißen im Lande allen, die drinnen wohnen; denn es ist euer Halljahr, da soll ein jeglicher bei euch wieder zu seiner Habe und zu seinem Geschlecht kommen.
11 Denn das fünfzigste Jahr ist euer Halljahr; ihr sollt nicht säen, auch, was von ihm selber wächst, nicht ernten, auch was ohne Arbeit wächst im Weinberge, nicht lesen.
12 Denn das Halljahr soll unter euch heilig sein. Ihr sollt aber essen, was das Feld trägt.
13 Das ist das Halljahr, da jedermann wieder zu dem Seinen kommen soll.
14 Wenn du nun etwas deinem Nächsten verkaufst oder ihm etwas abkaufst, soll keiner seinen Bruder übervorteilen,
15 sondern nach der Zahl vom Halljahr an sollst du es von ihm kaufen; und was die Jahre hernach tragen mögen, so hoch soll er dir‘s verkaufen.
16 Nach der Menge der Jahre sollst du den Kauf steigern und nach der Wenige der Jahre sollst du den Kauf ringern; denn er soll dir‘s, nachdem es tragen mag, verkaufen.
17 So übervorteile nun keiner seinen Nächsten, sondern fürchte dich vor deinem GOtt; denn ich bin der HErr, euer GOtt.
18 Darum tut nach meinen Satzungen und haltet meine Rechte, daß ihr danach tut, auf daß ihr im Lande sicher wohnen möget.
19 Denn das Land soll euch seine Früchte geben, daß ihr zu essen genug habet und sicher darinnen wohnet.
20 Und ob du würdest sagen: Was sollen wir essen im siebenten Jahr? denn wir säen nicht, so sammeln wir auch kein Getreide ein:
21 da will ich meinem Segen über euch im sechsten Jahr gebieten, daß er soll dreier Jahre Getreide machen,
22 daß ihr säet im achten Jahr und von dem alten Getreide esset bis in das neunte Jahr, daß ihr vom alten esset, bis wieder neu Getreide kommt.
23 Darum sollt ihr das Land nicht verkaufen ewiglich; denn das Land ist mein, und ihr seid Fremdlinge und Gäste vor mir.
24 Und sollt in all eurem Lande das Land zu lösen geben.
25 Wenn dein Bruder verarmet und verkauft dir seine Habe, und sein nächster Freund kommt zu ihm, daß er‘s löse, so soll er‘s lösen, was sein Bruder verkauft hat.
26 Wenn aber jemand keinen Löser hat und kann mit seiner Hand so viel zuwege bringen, daß er‘s ein Teil löse,
27 so soll man rechnen von dem Jahr, da er‘s hat verkauft, und dem Verkäufer die übrigen Jahre wieder einräumen, daß er wieder zu seiner Habe komme.
28 Kann aber seine Hand nicht so viel finden, daß eines Teils ihm wieder werde, so soll, daß er verkauft hat, in der Hand des Käufers sein bis zum Halljahr; in demselben soll es ausgehen, und er wieder zu seiner Habe kommen.
29 Wer ein Wohnhaus verkauft inner der Stadtmauer, der hat ein ganz Jahr Frist, dasselbe wieder zu lösen; das soll die Zeit sein, darinnen er‘s lösen mag.
30 Wo er‘s aber nicht löset, ehe denn das ganze Jahr um ist, so soll‘s der Käufer ewiglich behalten und seine Nachkommen, und soll nicht los ausgehen im Halljahr.
31 Ist‘s aber ein Haus auf dem Dorfe, da keine Mauer um ist, das soll man dem Felde des Landes gleich rechnen und soll los werden und im Halljahr ledig ausgehen.
32 Die Städte der Leviten und die Häuser in den Städten, da ihre Habe innen ist, mögen immerdar gelöset werden.
33 Wer etwas von den Leviten löset, der soll‘s verlassen im Halljahr, es sei Haus oder Stadt, das er besessen hat; denn die Häuser in Städten der Leviten sind ihre Habe unter den Kindern Israel.
34 Aber das Feld vor ihren Städten soll man nicht verkaufen; denn das ist ihr Eigentum ewiglich.
35 Wenn dein Bruder verarmet und neben dir abnimmt, so sollst du ihn aufnehmen als einen Fremdling oder Gast, daß er lebe neben dir.
36 Und sollst nicht Wucher von ihm nehmen noch Übersatz, sondern sollst dich vor deinem GOtt fürchten, auf daß dein Bruder neben dir leben könne.
37 Denn du sollst ihm dein Geld nicht auf Wucher tun, noch deine Speise auf Übersatz austun.
38 Denn ich bin der HErr, euer GOtt, der euch aus Ägyptenland geführet hat, daß ich euch das Land Kanaan gäbe und euer GOtt wäre.
39 Wenn dein Bruder verarmet neben dir und verkauft sich dir, so sollst du ihn nicht lassen dienen als einen Leibeigenen,
40 sondern wie ein Taglöhner und Gast soll er bei dir sein und bis an das Halljahr bei dir dienen.
41 Dann soll er von dir los ausgehen und seine Kinder mit ihm; und soll wiederkommen zu seinem Geschlecht und zu seiner Väter Habe.
42 Denn sie sind meine Knechte, die ich aus Ägyptenland geführet habe; darum soll man sie nicht auf leibeigene Weise verkaufen.
43 Und sollst nicht mit der Strenge über sie herrschen, sondern dich fürchten vor deinem GOtt.
44 Willst du aber leibeigene Knechte und Mägde haben, so sollst du sie kaufen von den Heiden, die um euch her sind,
45 von den Gästen, die Fremdlinge unter euch sind, und von ihren Nachkommen, die sie bei euch in eurem Lande zeugen: dieselben sollt ihr zu eigen haben
46 und sollt sie besitzen, und eure Kinder nach euch, zum Eigentum für und für; die sollt ihr leibeigene Knechte sein lassen. Aber über eure Brüder, die Kinder Israel, soll keiner des andern herrschen mit der Strenge.
47 Wenn irgend ein Fremdling oder Gast bei dir zunimmt, und dein Bruder neben ihm verarmet und sich dem Fremdling oder Gast bei dir oder jemand von seinem Stamm verkauft,
48 so soll er nach seinem Verkaufen Recht haben, wieder los zu werden, und es mag ihn jemand unter seinen Brüdern lösen,
49 oder sein Vetter oder Vetters Sohn, oder sonst sein nächster Blutsfreund seines Geschlechts; oder so seine selbst Hand so viel erwirbt, so soll er sich lösen.
50 Und soll mit seinem Käufer rechnen vom Jahr an, da er sich verkauft hatte, bis aufs Halljahr; und das Geld soll nach der Zahl der Jahre seines Verkaufens gerechnet werden; und soll sein Taglohn der ganzen Zeit mit einrechnen.
51 Sind noch viel Jahre bis an das Halljahr, so soll er nach denselben desto mehr zu lösen geben, danach er gekauft ist.
52 Sind aber wenig Jahre übrig bis an das Halljahr, so soll er auch danach wieder geben zu seiner Lösung und soll sein Taglohn von Jahr zu Jahr mit einrechnen.
53 Und sollst nicht lassen mit der Strenge über ihn herrschen vor deinen Augen.
54 Wird er aber auf diese Weise sich nicht lösen, so soll er im Halljahr los ausgehen und seine Kinder mit ihm.
55 Denn die Kinder Israel sind meine Knechte, die ich aus Ägyptenland geführet habe. Ich bin der HErr, euer GOtt.