1 Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n'aş avea dragoste, sînt o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor.2 Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n'aş avea dragoste, nu sînt nimic.3 Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n'aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.4 Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie,5 nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndeşte la rău,6 nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,7 acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.8 Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfîrşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfîrşit.9 Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte;10 dar cînd va veni ce este desăvîrşit, acest ,,în parte`` se va sfîrşi.11 Cînd eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gîndeam ca un copil; cînd m'am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.12 Acum, vedem ca într'o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.13 Acum dar rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

1 If with the tongues of men and of messengers I speak, and have not love, I have become brass sounding, or a cymbal tinkling;2 and if I have prophecy, and know all the secrets, and all the knowledge, and if I have all the faith, so as to remove mountains, and have not love, I am nothing;3 and if I give away to feed others all my goods, and if I give up my body that I may be burned, and have not love, I am profited nothing.4 The love is long-suffering, it is kind, the love doth not envy, the love doth not vaunt itself, is not puffed up,5 doth not act unseemly, doth not seek its own things, is not provoked, doth not impute evil,6 rejoiceth not over the unrighteousness, and rejoiceth with the truth;7 all things it beareth, all it believeth, all it hopeth, all it endureth.8 The love doth never fail; and whether [there be] prophecies, they shall become useless; whether tongues, they shall cease; whether knowledge, it shall become useless;9 for in part we know, and in part we prophecy;10 and when that which is perfect may come, then that which [is] in part shall become useless.11 When I was a babe, as a babe I was speaking, as a babe I was thinking, as a babe I was reasoning, and when I have become a man, I have made useless the things of the babe;12 for we see now through a mirror obscurely, and then face to face; now I know in part, and then I shall fully know, as also I was known;13 and now there doth remain faith, hope, love -- these three; and the greatest of these [is] love.