1 Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.

2 O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.

3 Ce folos are omul din toată truda pe care şi -o dă supt soare?

4 Un neam trece, altul vine, şi pămîntul rămîne vecinic în picioare.

5 Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.

6 Vîntul suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăş se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri.

7 Toate rîurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăş să pornească de acolo.

8 Toate lucrurile sînt într'o necurmată frămîntare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.

9 Ce a fost, va mai fi, şi ce s'a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare.

10 Dacă este vreun lucru despre care s'ar putea spune: ,,Iată ceva nou!`` de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.

11 Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întîmpla mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai tîrziu.

12 Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.

13 Mi-am pus inima să cercetez şi să adîncesc cu înţelepciune tot ce se întîmplă supt ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

14 Am văzut tot ce se face supt soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vînt!

15 Ce este strîmb, nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr.

16 Am zis în mine însumi: ,,Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpînit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă.

17 Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vînt.

18 Căci unde este multă înţelepciune, este şi mult necaz, şi cine ştie multe, are şi multă durere.

1 Words of a preacher, son of David, king in Jerusalem:

2 Vanity of vanities, said the Preacher, Vanity of vanities: the whole [is] vanity.

3 What advantage [is] to man by all his labour that he laboureth at under the sun?

4 A generation is going, and a generation is coming, and the earth to the age is standing.

5 Also, the sun hath risen, and the sun hath gone in, and unto its place panting it is rising there.

6 Going unto the south, and turning round unto the north, turning round, turning round, the wind is going, and by its circuits the wind hath returned.

7 All the streams are going unto the sea, and the sea is not full; unto a place whither the streams are going, thither they are turning back to go.

8 All these things are wearying; a man is not able to speak, the eye is not satisfied by seeing, nor filled is the ear from hearing.

9 What [is] that which hath been? it [is] that which is, and what [is] that which hath been done? it [is] that which is done, and there is not an entirely new thing under the sun.

10 There is a thing of which [one] saith: `See this, it [is] new!` already it hath been in the ages that were before us!

11 There is not a remembrance of former [generations]; and also of the latter that are, there is no remembrance of them with those that are at the last.

12 I, a preacher, have been king over Israel in Jerusalem.

13 And I have given my heart to seek and to search out by wisdom concerning all that hath been done under the heavens. It [is] a sad travail God hath given to the sons of man to be humbled by it.

14 I have seen all the works that have been done under the sun, and lo, the whole [is] vanity and vexation of spirit!

15 A crooked thing [one] is not able to make straight, and a lacking thing is not able to be numbered.

16 I -- I spake with my heart, saying, `I, lo, I have magnified and added wisdom above every one who hath been before me at Jerusalem, and my heart hath seen abundantly wisdom and knowledge.

17 And I give my heart to know wisdom, and to know madness and folly: I have known that even this [is] vexation of spirit;

18 for, in abundance of wisdom [is] abundance of sadness, and he who addeth knowledge addeth pain.`