1 Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentruca, dacă unii nu ascultă Cuvîntul, să fie cîştigaţi fără cuvînt, prin purtarea nevestelor lor,

2 cînd vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere.

3 Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,

4 ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia neperitoare a unui duh blînd şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.

5 Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, cari nădăjduiau în Dumnezeu, şi erau supuse bărbaţilor lor;

7 Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rîndul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dînd cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele cari vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre.

8 Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gînduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi , smeriţi.

9 Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvîntaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvîntarea.

10 Căci cine iubeşte viaţa, şi vrea să vadă zile bune, să-şi înfrîneze limba dela rău, şi buzele dela cuvinte înşelătoare.

11 Să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea, şi s-o urmărească.

13 Şi cine vă va face rău, dacă sînteţi plini de rîvnă pentru bine?

14 Chiar dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! N-aveţi nici o teamă de ei, şi nu vă tulburaţi!

16 avînd un cuget curat; pentruca cei ce bîrfesc purtarea voastră bună în Hristos, să rămînă de ruşine tocmai în lucrurile în cari vă vorbesc de rău.

17 Căci este mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să suferiţi pentrucă faceţi binele decît pentrucă faceţi răul!

18 Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorît în trup , dar a fost înviat în duh,

19 în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare,

20 cari fuseseră răzvrătite odinioară, cînd îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, cînd se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.

21 Icoana aceasta închipuitoare vă mîntuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos,

22 care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălţat la cer, şi Şi-a supus îngerii, stăpînirile şi puterile.