1 Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.

2 Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul.

3 Plăcerea lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite,

4 ci va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pămîntul cu toiagul cuvîntului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău.

5 Neprihănirea va fi brîul coapselor Sale, şi credincioşia brîul mijlocului Său.