1 Pe cînd Se afla lîngă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvîntul lui Dumnezeu,

2 Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejile.

3 S'a suit într'una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l -a rugat s'o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos, şi învăţa pe noroade din corabie.

4 Cînd a încetat să vorbească, a zis lui Simon: ,,Depărtează -o la adînc, şi aruncaţi-vă mrejile pentru pescuire.

5 Drept răspuns, Simon I -a zis: ,,Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n'am prins nimic; dar, la cuvîntul Tău, voi arunca mrejile!

6 Dupăce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejile.

7 Au făcut semn tovarăşilor lor, cari erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit şi au umplut amîndouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile.

8 Cînd a văzut Simon Petru lucrul acesta, s'a aruncat la genunchii lui Isus, şi I -a zis: ,,Doamne, pleacă dela mine, căci sînt un om păcătos.

9 Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi ceice erau cu el, din pricina pescuirii, pe care o făcuseră.

10 Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus a zis lui Simon: ,,Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.

11 Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul, şi au mers după El.