31 Isus a părăsit ţinutul Tirului, şi a venit iarăş prin Sidon la marea Galileii, trecînd prin ţinutul Decapole.

32 I-au adus un surd, care vorbea cu anevoie, şi L-au rugat să-Şi pună mînile peste el.

33 El l -a luat la o parte din norod, i -a pus degetele în urechi, şi i -a atins limba cu scuipatul Lui.

34 Apoi, Şi -a ridicat ochii spre cer, a suspinat, şi a zis: ,,Efata, adică: ,,Deschide-te!

35 Îndată, i s'au deschis urechile, i s'a deslegat limba, şi a vorbit foarte desluşit.

36 Isus le -a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cît le poruncea mai mult, cu atît Îl vesteau mai mult.

37 Ei erau uimiţi peste măsură de mult, şi ziceau: ,,Toate le face de minune; chiar şi pe surzi îi face să audă, şi pe muţi să vorbească.