1 Now him that is weak in the faith receive, not to {the} determining of questions of reasoning.
2 One man is assured that he may eat all things; but the weak eats herbs.
3 Let not him that eats make little of him that eats not; and let not him that eats not judge him that eats: for God has received him.
4 Who art *thou* that judgest the servant of another? to his own master he stands or falls. And he shall be made to stand; for the Lord is able to make him stand.
5 One man esteems day more than day; another esteems every day {alike}. Let each be fully persuaded in his own mind.
6 He that regards the day, regards it to {the} Lord. And he that eats, eats to {the} Lord, for he gives God thanks; and he that does not eat, {it is} to {the} Lord he does not eat, and gives God thanks.
7 For none of us lives to himself, and none dies to himself.
8 For both if we should live, {it is} to the Lord we live; and if we should die, {it is} to the Lord we die: both if we should live then, and if we should die, we are the Lord's.
9 For to this {end} Christ has died and lived {again}, that he might rule over both dead and living.
10 But thou, why judgest thou thy brother? or again, thou, why dost thou make little of thy brother? for we shall all be placed before the judgment-seat of God.
11 For it is written, *I* live, saith {the} Lord, that to me shall bow every knee, and every tongue shall confess to God.
12 So then each of us shall give an account concerning himself to God.
13 Let us no longer therefore judge one another; but judge ye this rather, not to put a stumbling-block or a fall-trap before his brother.
14 I know, and am persuaded in the Lord Jesus, that nothing is unclean of itself; except to him who reckons anything to be unclean, to that man {it is} unclean.
15 For if on account of meat thy brother is grieved, thou walkest no longer according to love. Destroy not him with thy meat for whom Christ has died.
16 Let not then your good be evil spoken of;
17 for the kingdom of God is not eating and drinking, but righteousness, and peace, and joy in {the} Holy Spirit.
18 For he that in this serves the Christ {is} acceptable to God and approved of men.
19 So then let us pursue the things which tend to peace, and things whereby one shall build up another.
20 For the sake of meat do not destroy the work of God. All things indeed {are} pure; but {it is} evil to that man who eats while stumbling {in doing so}.
21 {It is} right not to eat meat, nor drink wine, nor {do anything} in which thy brother stumbles, or is offended, or is weak.
22 Hast *thou* faith? have {it} to thyself before God. Blessed {is} he who does not judge himself in what he allows.
23 But he that doubts, if he eat, is condemned; because {it is} not of faith; but whatever {is} not of faith is sin.
1 Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoelnice.
2 Unul crede că poate să mănînce de toate; pe cînd altul, care este slab, nu mănîncă decît verdeţuri.
3 Cine mănîncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănîncă; şi cine nu mănîncă, să nu judece pe cine mănîncă, fiindcă Dumnezeu l -a primit.
4 Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpînului său; totuş, va sta în picioare, căci Domnul are putere să -l întărească pentru ca să stea.
5 Unul socoteşte o zi mai pe sus decît alta; pentru altul, toate zilele sînt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.
6 Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n'o face. Cine mănîncă, pentru Domnul mănîncă; pentrucă aduce mulţămiri lui Dumnezeu. Cine nu mănîncă, pentru Domnul nu mănîncă; şi aduce şi el mulţămiri lui Dumnezeu.
7 În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine, şi nici unul din noi nu moare pentru sine.
8 Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi sîntem ai Domnului.
9 Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat ca să aibă stăpînire şi peste cei morţi şi peste cei vii.
10 Dar pentruce judeci tu pe fratele tău? Sau pentruce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
11 Fiindcă este scris: ,,Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.``
12 Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuş lui Dumnezeu.
13 Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.
14 Eu ştiu şi sînt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, şi că un lucru nu este necurat de cît pentru cel ce crede că este necurat.
15 Dar dacă faci ca fratele tău să se mîhnească din pricina unei mîncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin mîncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!
16 Nu faceţi ca binele vostru să fie grăit de rău.
17 Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mîncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfînt.
18 Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta, este plăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni.
19 Aşa dar, să urmărim lucrurile, cari duc la pacea şi zidirea noastră.
20 Să nu nimiceşti, pentru o mîncare, lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile sînt curate. Totuş, a mînca din ele, cînd faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cădere, este rău.
21 Bine este să nu mănînci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire.
22 Încredinţarea pe care o ai, păstrează -o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osîndeşte singur în ce găseşte bine.
23 Dar cine se îndoieşte şi mănîncă, este osîndit, pentrucă nu mănîncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat.