1 Siis ta käskis oma kojaülemat, öeldes: „Täida meeste kotid viljaga, nii palju kui nad jaksavad kanda, ja pane igamehe raha ta koti suhu.2 Ja minu karikas, see hõbekarikas, pane noorima koti suhu ühes ta viljarahaga!" Ja ta tegi, nagu Joosep käskis.3 Hommikul, kui läks valgeks, lasti minema mehed ja nende eeslid.4 Kui nad olid linnast väljunud ega olnud veel kaugele jõudnud, ütles Joosep oma kojaülemale: „Võta kätte, aja mehi taga, ja kui oled nad tabanud, siis ütle neile: miks tasute head kurjaga?5 Eks see ole see, millest mu isand joob ja millest ta endeid otsib? Olete käitunud halvasti, et tegite nõnda!"6 Ja kui ta nad tabas, siis ta rääkis neile needsamad sõnad.7 Aga nad vastasid temale: „Miks räägib mu isand nõndaviisi? Su sulasele oleks teotuseks nõnda teha.8 Vaata, raha, mis me leidsime oma kottide suust, tõime sulle tagasi Kaananimaalt. Kuidas võiksime siis varastada su isanda kojast hõbedat või kulda?9 Kelle juurest su sulaste hulgast see leitakse, surgu, ja me teised jääme su isandale orjadeks!"10 Siis ta ütles: „Olgu see nüüd ka nõnda teie sõnade järgi. Kelle juurest see leitakse, jäägu mulle sulaseks, ja te teised olete süüta!"11 Ja nad tõttasid ning tõstsid igaüks oma koti maha ja iga mees tegi oma koti lahti.12 Ja ta otsis nad läbi, alates vanemast ja lõpetades nooremaga — ja karikas leiti Benjamini kotist!13 Siis nad käristasid oma riided lõhki, iga mees pani oma eeslile koorma selga ja nad läksid tagasi linna.14 Ja Juuda läks ühes oma vendadega Joosepi kotta, kes oli alles seal, ja nad heitsid maha tema ette.15 Ja Joosep ütles neile: „Mis tegu see on, mis te olete teinud? Eks te tea, et niisugune mees nagu mina, oskab endeid seletada?"16 Siis vastas Juuda: „Mida me oma isandale ütleme? Kuidas peame rääkima ja kuidas endid õigustama? Jumal on avastanud su sulaste süü! Vaata, me jääme oma isandale sulaseiks, niihästi meie kui see, kelle käest karikas leiti!"17 Aga ta ütles: „Ei tule mulle mõttessegi seda teha! Mees, kelle käest karikas leiti, peab jääma mulle sulaseks, te teised aga minge rahuga oma isa juurde!"18 Siis astus Juuda tema juurde ja ütles: „Mu isand, luba ometi oma sulast rääkida üks sõna mu isanda kõrva ees ja su viha ärgu süttigu põlema oma sulase vastu, sest sina oled nagu vaarao ise!19 Mu isand küsis oma sulaseilt, öeldes: ons teil isa või mõni vend?20 Ja meie vastasime oma isandale: meil on vana isa ja üks nooruk, ta vanas eas sündinud, alles noor; aga selle vend on surnud ja ta on üksi oma emast järele jäänud, ja ta isa armastab teda.21 Ja sa ütlesid oma sulaseile: tooge ta minu juurde, et ma näeksin teda oma silmaga.22 Ja me vastasime oma isandale: nooruk ei või isast lahkuda. Kui ta lahkuks oma isast, siis see sureks.23 Ja sa ütlesid oma sulaseile: kui teie noorim vend ei tule ühes teiega, siis te ei saa enam näha mu nägu.24 Ja kui me läksime su sulase, meie isa juurde ja andsime temale teada oma isanda sõnad,25 siis ütles meie isa: minge jälle tagasi, ostke meile pisut leiba.26 Aga me vastasime: me ei või minna. Kui meie noorim vend on ühes meiega, siis me läheme, sest me ei saa näha selle mehe nägu, kui meie noorim vend ei ole ühes meiega.27 Ja su sulane, minu isa, ütles meile: te teate, et mu naine on mulle kaks poega ilmale toonud.28 Aga üks läks mu juurest ära ja ma ütlesin: ta on tõesti maha murtud! Ja ma pole teda tänini enam näinud.29 Kui te nüüd võtate ka selle mu silma alt ja temaga juhtub õnnetus, siis saadate mu hallid juuksed kurvastusega hauda.30 Ja kui ma nüüd tuleksin su sulase, oma isa juurde ja ühes meiega ei oleks poiss, kelle hingesse tema hing on kiindunud,31 ja kui ta siis näeb, et poissi ei ole, ta sureb ja su sulased on sinu sulase, meie isa hallid juuksed saatnud murega hauda,32 sest su sulane on poisile käemeheks mu isa juures, kuna ma olen öelnud: kui ma ei too teda sinu juurde, siis ma jään oma isa ees alatiseks süüdlaseks.33 Ja nüüd siis jäägu su sulane poisi asemel sulaseks mu isandale ja poiss mingu ühes oma vendadega.34 Sest kuidas võiksin minna oma isa juurde, kui poiss ei oleks ühes minuga? Et ma ei näeks seda õnnetust, mis juhtub mu isaga!"

1 Iosif a dat următoarea poruncă economului casei lui: ,,Umple cu merinde sacii oamenilor acestora, cît vor putea să ducă, şi pune argintul fiecăruia la gura sacului său.2 Să pui şi paharul meu, paharul de argint, la gura sacului celui mai tînăr, împreună cu argintul cuvenit pentru preţul grîului lui``. Economul a făcut cum îi poruncise Iosif.3 Dimineaţa, cum s'a crăpat de ziuă, au dat drumul oamenilor acestora împreună cu măgarii lor.4 Dar abia ieşiseră din cetate, şi nu se depărtaseră deloc de ea, cînd Iosif a zis economului său: ,,Scoală-te, aleargă după oamenii aceia; şi, cînd îi vei ajunge, să le spui: ,Pentruce aţi răsplătit binele cu rău?5 De ce aţi furat paharul din care bea domnul meu, şi de care se slujeşte pentru ghicit? Rău aţi făcut că v'aţi purtat astfel.``6 Economul i -a ajuns, şi le -a spus aceste cuvinte.7 Ei i-au răspuns: ,,Domnule, pentruce vorbeşti astfel? Să ferească Dumnezeu pe robii tăi să fi săvîrşit o asemenea faptă!8 Iată, noi ţi-am adus din ţara Canaanului argintul, pe care l-am găsit la gura sacilor noştri; cum am fi putut să furăm argint sau aur din casa domnului tău?9 Să moară acela dintre robii tăi la care se va găsi paharul, şi noi înşine să fim robi ai domnului nostru!``10 El a zis: ,,Fie după cuvintele voastre! Acela la care se va găsi paharul, să fie robul meu; iar voi veţi fi nevinovaţi.``11 Îndată, şi -a pogorît fiecare sacul la pămînt. Fiecare şi -a deschis sacul.12 Economul i -a scotocit, începînd cu cel mai în vîrstă şi sfîrşind cu cel mai tînăr; şi paharul a fost găsit în sacul lui Beniamin.13 Ei şi-au rupt hainele, şi -a încărcat fiecare măgarul, şi s'au întors în cetate.14 Iuda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosif, pe cînd era el încă acolo, şi s'au aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui.15 Iosif le -a zis: ,,Ce faptă aţi făcut? Nu ştiţi că un om ca mine are putere să ghicească?``16 Iuda a răspuns: ,,Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptăţim?`` Dumnezeu a dat pe faţă nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi, şi acela la care s'a găsit paharul.``17 Dar Iosif a zis: ,,Să mă ferească Dumnezeu să fac aşa ceva! Omul la care s'a găsit paharul, va fi robul meu; dar voi, suiţi-vă înapoi în pace la tatăl vostru.``18 Atunci Iuda s'a apropiat de Iosif, şi a zis: ,,Te rog, domnul meu, dă voie robului tău să spună o vorbă domnului meu, şi să nu te mînii pe robul tău! Căci tu eşti ca Faraon.19 Domnul meu a întrebat pe robii săi, zicînd: ,,Mai trăeşte tatăl vostru, şi mai aveţi vreun frate?``20 Noi am răspuns domnului meu: ,,Avem un tată bătrîn, şi un frate tînăr, copil făcut la bătrîneţa lui; băiatul acesta avea un frate care a murit, şi care era dela aceeaş mamă; el a rămas singur, şi tatăl lui îl iubeşte.``21 Tu ai spus robilor tăi: ,,Aduceţi -l la mine ca să -l văd cu ochii mei.``22 Noi am răspuns domnului meu: ,,Băiatul nu poate părăsi pe tatăl său; dacă -l va părăsi, tatăl său are să moară.``23 Tu ai spus robilor tăi: ,,Dacă nu se va pogorî şi fratele vostru împreună cu voi, să nu-mi mai vedeţi faţa.``24 Cînd ne-am suit la tatăl meu, robul tău, i-am spus cuvintele domnului meu.25 Tatăl nostru a zis: ,,Duceţi-vă iarăş să ne cumpăraţi ceva merinde.``26 Noi am răspuns: ,,Nu putem să ne ducem; dar dacă fratele nostru cel tînăr va fi cu noi, ne vom duce; căci nu putem vedea faţa omului aceluia, de cît dacă fratele nostru cel tînăr va fi cu noi.``27 Robul tău, tatăl nostru, ne -a zis: ,,Voi ştiţi că nevastă-mea mi -a născut doi fii.28 Unul a ieşit dela mine, şi cred că a fost sfîşiat negreşit de fiare, căci nu l-am mai văzut pînă astăzi.29 Dacă-mi mai luaţi şi pe acesta, şi i se va întîmpla vreo nenorocire, cu durere îmi veţi pogorî bătrîneţele în locuinţa morţilor.``30 Acum, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, fără să avem cu noi băiatul de sufletul căruia este nedeslipit sufletul lui,31 el are să moară, cînd va vedea că băiatul nu este; şi robii tăi vor pogorî cu durere în locuinţa morţilor bătrîneţele robului tău, tatăl nostru.32 Căci robul tău s'a pus chezăş pentru copil, şi a zis tatălui meu: ,,Dacă nu -l voi aduce înapoi la tine, vinovat să fiu pentru totdeauna faţă de tatăl meu.``33 Îngăduie, dar, te rog, robului tău să rămînă în locul băiatului, ca rob al domnului meu; iar băiatul să se suie înapoi cu fraţii săi.34 Cum mă voi putea sui eu la tatăl meu, dacă băiatul nu este cu mine? Ah! să nu văd mîhnirea tatălui meu!``