1 Come mai siede solitaria la città una volta tanto popolata? È diventata simile a una vedova, lei che era grande fra le nazioni; è stata ridotta tributaria, lei che era principessa fra le province!

2 Essa piange, piange, durante la notte, le lacrime le rigano le guance; fra tutti i suoi amanti non ha chi la consoli; tutti i suoi amici l’hanno tradita, le sono diventati nemici.

3 Giuda è andato in esilio, gravato dall’afflizione e dalla dura schiavitù; abita in mezzo alle nazioni, non trova riposo; tutti i suoi persecutori l’hanno raggiunto mentre si trovava nelle avversità.

4 Le vie di Sion sono in lutto, perché nessuno viene più alle solenni convocazioni; tutte le sue porte sono deserte; i suoi sacerdoti sospirano, le sue vergini sono addolorate ed essa stessa è piena di amarezza.

5 I suoi avversari hanno preso il sopravvento, i suoi nemici prosperano; poiché l’Eterno l’ha afflitta per la moltitudine dei suoi peccati; i suoi bambini sono andati in schiavitù davanti al nemico.

6 Dalla figlia di Sion se n’è andato tutto il suo splendore; i suoi capi sono diventati come cervi che non trovano pascolo e se ne vanno spossati davanti a chi li insegue.

7 Nei giorni della sua afflizione, della sua vita errante, Gerusalemme si ricorda di tutti i beni preziosi che possedeva fin dai giorni antichi; ora che il suo popolo è caduto nelle mani del nemico e nessuno la soccorre, i suoi avversari la guardano e ridono del suo misero stato.

8 Gerusalemme ha gravemente peccato; perciò è diventata come una cosa impura; tutti quelli che la onoravano la disprezzano, perché hanno visto la sua nudità; lei stessa sospira e volta la faccia.

9 La sua sozzura era nelle pieghe della sua veste; lei non pensava alla sua fine, perciò è caduta in modo sorprendente: non ha chi la consoli. "O Eterno, vedi la mia afflizione, poiché il nemico trionfa!".

10 L’avversario ha steso la mano su quanto lei aveva di più caro; infatti ha visto i pagani entrare nel suo santuario, quei pagani riguardo ai quali tu avevi comandato che non entrassero nella tua assemblea.

11 Tutto il suo popolo sospira, cerca del pane; dà le sue cose più preziose in cambio di cibo per sopravvivere. "Guarda, o Eterno, vedi in che stato spregevole io sono ridotta!

12 Nulla di simile vi accada, o voi che passate di qui! Osservate, guardate se c’è dolore simile al dolore che mi tormenta e con il quale l’Eterno mi ha afflitta nel giorno della sua ira ardente.

13 Dall’alto egli ha scagliato un fuoco nelle mie ossa, che si è impadronito di esse; ha teso una rete ai miei piedi, mi ha rovesciata a terra, mi ha gettata nella desolazione, nel languore tutto il giorno.

14 La sua mano ha legato il giogo dei miei peccati, che s’intrecciano, gravano sul mio collo; egli ha fiaccato la mia forza; il Signore mi ha dato in mani alle quali non posso resistere.

15 Il Signore ha abbattuto dentro le mie mura tutti i miei prodi; ha riunito contro di me una grande moltitudine, per schiacciare i miei giovani; il Signore ha pigiato, come in un tino, la vergine figlia di Giuda.

16 Per questo io piango; i miei occhi, i miei occhi si sciolgono in lacrime, perché lontano da me è il consolatore che potrebbe ravvivare la mia vita. I miei figli sono desolati, perché il nemico ha trionfato".

17 Sion stende le mani, ma non c’è nessuno che la consoli; l’Eterno ha comandato ai nemici di Giacobbe di circondarlo da tutte le parti. Gerusalemme è, in mezzo a loro, come una cosa impura.

18 "L’Eterno è giusto, poiché io mi sono ribellata alla sua parola. Ascoltate, o popoli tutti, e vedete il mio dolore! Le mie vergini e i miei giovani sono stati portati in schiavitù.

19 Io ho chiamato i miei amanti, ma essi mi hanno ingannata; i miei sacerdoti e i miei anziani hanno esalato l’ultimo respiro nella città mentre cercavano del cibo per sopravvivere.

20 Guarda, Eterno, come sono angosciata! Le mie viscere si commuovono, il cuore mi si sconvolge in seno, perché la mia ribellione è stata grave. Fuori, la spada mi priva dei miei figli; dentro c’è la morte.

21 Mi odono sospirare, ma non c’è chi mi consoli. Tutti i miei nemici hanno udito la mia sciagura e si rallegrano che tu abbia fatto questo. Tu farai venire il giorno che hai annunciato, e allora saranno come me.

22 Tieni presente tutta la loro malvagità e trattali come hai trattato me a causa di tutti i miei peccati! Poiché i miei sospiri sono numerosi e il mio cuore è languente".

1 Vai! Cum stă părăsită acum cetatea aceasta atât de plină de popor altădată!

A rămas*Is. 47:7,8. ca o văduvă!

Ea, care altădată era mare între neamuri, fruntașă*Ezra 4:20. printre țări,

a ajuns roabă astăzi!

2 Plânge amarnic noaptea*Ier. 13:17. și-i curg lacrimi*Iov 7:3.Ps. 6:6. pe obraji.

Niciunul*Ier. 4:30;30:14. Vers. 19. din toți*Vers. 9,16,17,21. cei ce o iubeau n-o mângâie;

toți prietenii ei au părăsit-o

și i s-au făcut vrăjmași.

3 Iuda a plecat*Ier. 52:27. în pribegie din pricina apăsării și muncilor grele.

Locuiește*Deut. 28:64,65. Cap. 2:9. în mijlocul neamurilor și nu găsește odihnă!

Toți prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.

4 Drumurile Sionului sunt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători,

toate porțile lui sunt pustii, preoții lui oftează;

fecioarele lui sunt mâhnite și el însuși este plin de amărăciune.

5 Asupritorii*Deut. 28:43,44. lui sar biruitori, vrăjmașii lui sunt mulțumiți.

Căci Domnul l-a smerit din pricina mulțimii*Ier. 30:14,15.Dan. 9:7,16. păcatelor lui;

copiii*Ier. 52:28. lui au mers în robie înaintea asupritorului.

6 S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei.

Căpeteniile ei au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune

și merg fără putere înaintea celui ce-i gonește.

7 În zilele necazului și ticăloșiei lui, Ierusalimul își aduce aminte

de toate bunătățile de care a avut parte din zilele străbune;

când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor,

iar vrăjmașii se uitau la el și râdeau de prăbușirea lui.

8 Greu a păcătuit*1 Împ. 8:46. Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă.

Toți cei ce-l prețuiau îl disprețuiesc acum, văzându-i goliciunea*Ier. 13:22,26.Ezec. 16:37;23:29.Osea 2:10.,

și el însuși se întoarce în altă parte și oftează.

9 Necurăția stătea lipită pe poala hainei lui

și nu se gândea*Deut. 32:29.Is. 47:7. la sfârșitul său.

A căzut greu de tot. Nimeni*Vers. 2,17,21. nu-l mângâie.

„Vezi-mi ticăloșia, Doamne, căci iată ce semeț este vrăjmașul!"

10 Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai*Vers. 7. scump;

ba încă a văzut cum, în Locașul lui cel Sfânt, au intrat*Ier. 51:51. neamurile,

cărora Tu le porunciseși să nu intre*Deut. 23:3.Neem. 13:1. în adunarea Ta!

11 Tot poporul lui caută*Ier. 38:9;52:6. Cap. 2:12;4:4. pâine suspinând;

și-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-și țină viața.

„Uită-Te, Doamne, și privește cât de înjosit sunt!"

12 „O, voi, care treceți pe lângă mine,

priviți și vedeți dacă*Dan. 9:12. este vreo durere ca durerea mea,

ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!

13 Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde;

mi-a întins un*Ezec. 12:13;17:20. laț sub picioare și m-a dat înapoi.

M-a lovit cu pustiire și cu o lâncezeală de toate zilele!

14 Mâna Lui a legat jugul*Deut. 28:48. nelegiuirilor mele,

care stau împletite și legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea.

Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă.

15 Domnul a trântit la pământ pe toți vitejii din mijlocul meu;

a strâns o oștire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul;

ca în teasc a călcat*Is. 63:3.Apoc. 14:19,20;19:15. Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.

16 De aceea plâng, îmi varsă lacrimi*Ier. 13:17;14:17. Cap. 2:18. ochii,

căci S-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă*Vers. 2,9. mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viața;

fiii mei sunt zdrobiți, căci vrăjmașul a biruit."

17 Sionul*Ier. 4:31. întinde mâinile rugător, și nimeni*Vers. 2,9. nu-l mângâie.

Domnul a trimis împotriva lui Iacov, de jur împrejur, vrăjmași;

Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor.

18 „Domnul este drept*Neem. 9:33.Dan. 9:7,14., căci m-am răzvrătit*1 Sam. 12:14,15. împotriva poruncilor Lui.

Ascultați, toate popoarele, și vedeți-mi durerea!

Fecioarele și tinerii mei s-au dus în robie.

19 Mi-am chemat prietenii, dar m-au înșelat*Vers. 2.Ier. 30:14.,

preoții și bătrânii mei au murit în cetate,

căutând*Vers. 11. hrană ca să-și țină viața.

20 Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu*Iov 30:27.Is. 16:11.Ier. 4:19;48:36. Cap. 2:11.Osea 11:8. fierbe,

mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător.

Afară, sabia m-a*Deut. 32:25.Ezec. 7:15. lăsat fără copii; în casă, moartea.

21 M-au auzit suspinând, dar nimeni*Vers. 2. nu m-a mângâiat.

Toți vrăjmașii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o,

dar vei aduce, vei vesti*Is. 13.Ier. 46. ziua când și ei vor fi ca mine.

22 Adu toată răutatea lor înaintea*Ps. 109:15. Ta

și fă-le cum mi-ai făcut mie pentru toate fărădelegile mele!

Căci suspinele mele sunt multe și inima îmi este*Cap. 5:17. bolnavă."