10 După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia.
11 Dupăce am pornit din Troa, am mers cu corabia drept la Samotracia, şi a doua zi ne-am oprit la Neapolis.
12 De acolo ne-am dus la Filipi, care este cea dintîi cetate dintr'un ţinut al Macedoniei, şi o colonie romană. În cetatea aceasta am stat cîteva zile.
13 În ziua Sabatului am ieşit afară pe poarta cetăţii, lîngă un rîu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am şezut jos, şi am vorbit femeilor, cari erau adunate laolaltă.
14 Una din ele, numită Lidia, vînzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu, şi asculta. Domnul i -a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.
15 După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne -a rugat şi ne -a zis: ,,Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămîneţi în casa mea. Şi ne -a silit să intrăm.
16 Pe cînd ne duceam la locul de rugăciune, ne -a ieşit înainte o roabă, care avea un duh de ghicire (Greceşte: Un duh al lui Piton.). Prin ghicire, ea aducea mult cîştig stăpînilor ei.
17 Roaba aceasta s'a luat după Pavel şi după noi, şi striga: ,,Oamenii aceştia sînt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mîntuirii.