1 (Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe Ghitit. Un psalm al fiilor lui Core.) Cît de plăcute sînt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor!2 Sufletul meu suspină şi tînjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!3 Pînă şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rîndunica un cuib unde îşi pune puii... Ah! altarele Tale, Doamne al oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!4 Ferice de ceice locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. -5 Ferice de ceice-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea.6 Cînd străbat aceştia Valea Plîngerii, o prefac într'un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acopere cu binecuvîntări.7 Ei merg din putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.8 Doamne, Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea! Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov! -(Oprire).9 Tu, care eşti scutul nostru, vezi, Dumnezeule, şi priveşte faţa unsului Tău!10 Căci mai mult face o zi în curţile Tale de cît o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decît să locuiesc în corturile răutăţii!11 Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.12 Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!