1 O, de ai fi fratele meu, care a supt la țâțele mamei mele!

Când te-aș întâlni în uliță, te-aș săruta

și nimeni nu m-ar ține de rău.

2 Te-aș lua și te-aș aduce la casa mamei mele;

ea m-ar învăța să-ți dau să bei vin* mirositor,

must din rodiile mele.

3 Mâna lui stângă* să fie sub capul meu

și dreapta lui să mă îmbrățișeze! –

4 Vă rog* fierbinte, fiice ale Ierusalimului,

nu stârniți, nu treziți dragostea

până nu vine ea. –

5 Cine* este aceea care se suie din pustie

rezemată de iubitul ei și zicând:

„Te-am trezit sub măr;

acolo te-a născut mamă-ta,

acolo te-a născut și te-a făcut ea"? –

6 Pune-mă* ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe brațul tău;

căci dragostea este tare ca moartea,

și gelozia este neînduplecată ca Locuința morților;

jarul ei este jar de foc,

o flacără a Domnului.

7 Apele cele mari nu pot să stingă dragostea,

și râurile n-ar putea s-o înece;

de* ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste,

tot n-ar avea decât dispreț. –

8 Avem o soră micuță*,

care n-are încă țâțe.

Ce vom face cu sora noastră

în ziua când îi vor veni pețitorii?

9 Dacă este zid,

vom zidi niște zimți de argint pe ea;

dar dacă este ușă,

o vom închide cu o scândură de cedru. –

10 Eu sunt un zid și țâțele mele sunt ca niște turnuri;

în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.

11 Solomon avea o vie la Baal-Hamon;

a închiriat-o* unor păzitori

și fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli de argint.

12 Via mea, care este a mea, o păstrez eu.

Ține-ți, Solomoane, cei o mie de sicli,

și două sute fie ale celor ce păzesc rodul! –

13 Tu, care locuiești în grădini,

niște prieteni își pleacă urechea la glasul tău:

binevoiește* și fă-mă să-l aud! –

14 Vino* repede, iubitule,

ca* o căprioară sau ca puiul de cerb

pe munții plini de mirozne!