1 Depois disse o Senhor a Moisés: Vai a Faraó, porque tenho endurecido o seu coração, e o coração de seus servos, para fazer estes meus sinais no meio deles,

2 E para que contes aos ouvidos de teus filhos, e dos filhos de teus filhos, as coisas que fiz no Egito, e os meus sinais, que tenho feito entre eles; para que saibais que eu sou o Senhor.

3 Assim foram Moisés e Arão a Faraó, e disseram-lhe: Assim diz o Senhor Deus dos hebreus: Até quando recusarás humilhar-te diante de mim? Deixa ir o meu povo para que me sirva;

4 Porque se ainda recusares deixar ir o meu povo, eis que trarei amanhã gafanhotos aos teus termos. 5 E cobrirão a face da terra, de modo que não se poderá ver a terra; e eles comerão o restante que escapou, o que vos ficou da saraiva; também comerão toda a árvore que vos cresce no campo; 6 E encherão as tuas casas, e as casas de todos os teus servos e as casas de todos os egípcios, quais nunca viram teus pais, nem os pais de teus pais, desde o dia em que se acharam na terra até o dia de hoje. E virou-se, e saiu da presença de Faraó.

7 E os servos de Faraó disseram-lhe: Até quando este homem nos há de ser por laço? Deixa ir os homens, para que sirvam ao Senhor seu Deus; ainda não sabes que o Egito está destruído?

8 Então Moisés e Arão foram levados outra vez a Faraó, e ele disse-lhes: Ide, servi ao Senhor vosso Deus. Quais são os que hão de ir?

9 E Moisés disse: Havemos de ir com os nossos jovens, e com os nossos velhos; com os nossos filhos, e com as nossas filhas, com as nossas ovelhas, e com os nossos bois havemos de ir; porque temos de celebrar uma festa ao Senhor.

10 Então ele lhes disse: Seja o Senhor assim convosco, como eu vos deixarei ir a vós e a vossos filhos; olhai que há mal diante da vossa face.

11 Não será assim; agora ide vós, homens, e servi ao Senhor; pois isso é o que pedistes. E os expulsaram da presença de Faraó.

12 Então disse o Senhor a Moisés: Estende a tua mão sobre a terra do Egito para que os gafanhotos venham sobre a terra do Egito, e comam toda a erva da terra, tudo o que deixou a saraiva.

13 Então estendeu Moisés sua vara sobre a terra do Egito, e o Senhor trouxe sobre a terra um vento oriental todo aquele dia e toda aquela noite; e aconteceu que pela manhã o vento oriental trouxe os gafanhotos. 14 E vieram os gafanhotos sobre toda a terra do Egito, e assentaram-se sobre todos os termos do Egito; tão numerosos foram que, antes destes nunca houve tais gafanhotos, nem depois deles haverá. 15 Porque cobriram a face de toda a terra, de modo que a terra se escureceu; e comeram toda a erva da terra, e todo o fruto das árvores, que deixara a saraiva; e não ficou verde algum nas árvores, nem na erva do campo, em toda a terra do Egito.

16 Então Faraó se apressou a chamar a Moisés e a Arão, e disse: Pequei contra o Senhor vosso Deus, e contra vós.

17 Agora, pois, peço-vos que perdoeis o meu pecado somente desta vez, e que oreis ao Senhor vosso Deus que tire de mim somente esta morte.

18 E saiu da presença de Faraó, e orou ao Senhor. 19 Então o Senhor trouxe um vento ocidental fortíssimo, o qual levantou os gafanhotos e os lançou no Mar Vermelho; não ficou um só gafanhoto em todos os termos do Egito. 20 O Senhor, porém, endureceu o coração de Faraó, e este não deixou ir os filhos de Israel.

21 Então disse o Senhor a Moisés: Estende a tua mão para o céu, e virão trevas sobre a terra do Egito, trevas que se apalpem.

22 E Moisés estendeu a sua mão para o céu, e houve trevas espessas em toda a terra do Egito por três dias. 23 Não viu um ao outro, e ninguém se levantou do seu lugar por três dias; mas todos os filhos de Israel tinham luz em suas habitações.

24 Então Faraó chamou a Moisés, e disse: Ide, servi ao Senhor; somente fiquem vossas ovelhas e vossas vacas; vão também convosco as vossas crianças.

25 Moisés, porém, disse: Tu também darás em nossas mãos sacrifícios e holocaustos, que ofereçamos ao Senhor nosso Deus.

26 E também o nosso gado há de ir conosco, nem uma unha ficará; porque daquele havemos de tomar, para servir ao Senhor nosso Deus; porque não sabemos com que havemos de servir ao Senhor, até que cheguemos lá.

27 O Senhor, porém, endureceu o coração de Faraó, e este não os quis deixar ir. 28 E disse-lhe Faraó: Vai-te de mim, guarda-te que não mais vejas o meu rosto; porque no dia em que vires o meu rosto, morrerás.

29 E disse Moisés: Bem disseste; eu nunca mais verei o teu rosto.

1 Domnul a zis lui Moise: „Du-te la Faraon*Cap. 4:21;7:14., căci i-am împietrit inima lui și a slujitorilor lui*Cap. 7:4., ca să fac semnele Mele în mijlocul lor 2 și ca*Deut. 4:9.Ps. 44:1;71:18;78:5.Ioel 1:3. să istorisești fiului tău și fiului fiului tău cum M-am purtat cu egiptenii și ce semne am făcut în mijlocul lor. Și veți cunoaște că Eu sunt Domnul." 3 Moise și Aaron s-au dus la Faraon și i-au zis: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul evreilor: ‘Până când ai de gând să nu vrei să*1 Împ. 21:29.2 Cron. 7:14;34:27.Iov 42:6.Ier. 13:18.Iac. 4:10.1 Pet. 5:6. te smerești înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 4 Dacă nu vrei să lași pe poporul Meu să plece, iată, voi trimite mâine niște*Prov. 30:27.Apoc. 9:3. lăcuste pe toată întinderea țării tale. 5 Ele vor acoperi fața pământului, de nu se va mai putea vedea pământul*Cap. 9:32.Ioel 1:4;2:25.; vor mânca ce a mai rămas nevătămat, vor mânca ce v-a lăsat piatra, vor mânca toți copacii care cresc pe câmpiile voastre, 6 îți vor*Cap. 8:3,21. umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi și casele tuturor egiptenilor. Părinții tăi și părinții părinților tăi n-au văzut așa ceva de când sunt ei pe pământ până în ziua de azi.’" Moise a plecat și a ieșit de la Faraon. 7 Slujitorii lui Faraon i-au zis: „Până când are să fie omul acesta o pacoste*Cap. 23:33.Ios. 23:13.1 Sam. 18:21.Ecl. 7:26.1 Cor. 7:15. pentru noi? Lasă pe oamenii aceștia să plece și să slujească Domnului Dumnezeului lor. Tot nu vezi că piere Egiptul?" 8 Au întors la Faraon pe Moise și Aaron. „Duceți-vă", le-a zis el, „și slujiți Domnului Dumnezeului vostru. Care și cine sunt cei ce vor merge?" 9 Moise a răspuns: „Vom merge cu copiii și cu bătrânii noștri, cu fiii și fiicele noastre, cu oile și boii noștri, căci avem să ținem o sărbătoare*Cap. 5:1. în cinstea Domnului." 10 Faraon le-a zis: „Așa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecați, pe voi și pe copiii voștri! Luați seama, căci este rău ce aveți de gând să faceți! 11 Nu, nu, ci duceți-vă voi, bărbații, și slujiți Domnului, căci așa ați cerut." Și i-au izgonit dinaintea lui Faraon. 12 Domnul a zis lui Moise*Cap. 7:19.: „Întinde-ți mâna peste țara Egiptului, ca să vină lăcustele peste țara Egiptului și să mănânce*Vers. 4,5. toată iarba pământului, tot ce a lăsat piatra." 13 Moise și-a întins toiagul peste țara Egiptului, și Domnul a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste țară toată ziua și toată noaptea aceea. Dimineața, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele. 14 Lăcustele*Ps. 78:46;105:34. au venit peste țara Egiptului și s-au așezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare cum nu mai*Ioel 2:2. fusese și nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste. 15 Au acoperit*Vers. 5. toată fața pământului, de nu se mai vedea pământul; au*Ps. 105:35. mâncat toată iarba de pe pământ și tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra, și n-a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe câmp, în toată țara Egiptului. 16 Faraon a chemat îndată pe Moise și pe Aaron și a zis: „Am*Cap. 9:27. păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului vostru și împotriva voastră. 17 Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta și rugați*Cap. 9:28.1 Împ. 13:6. pe Domnul Dumnezeul vostru să depărteze de la mine și urgia aceasta de moarte!" 18 Moise*Cap. 8:30. a ieșit de la Faraon și s-a rugat Domnului. 19 Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele și le-a aruncat*Ioel 2:20. în Marea Roșie; n-a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului. 20 Domnul a*Cap. 4:21;11:10. împietrit inima lui Faraon, și Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece.

21 Domnul a zis lui Moise*Cap. 9:22.: „Întinde-ți mâna spre cer, și va fi întuneric peste țara Egiptului, așa de întuneric de să se poată pipăi." 22 Moise și-a întins mâna spre cer și a fost*Ps. 105:28. întuneric beznă în toată țara Egiptului timp de trei zile. 23 Nici nu se vedeau unii pe alții și nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar*Cap. 8:22. în locurile unde locuiau toți copiii lui Israel era lumină. 24 Faraon a chemat pe Moise și a*Vers. 8. zis: „Duceți-vă și slujiți Domnului! Să nu rămână în țară decât oile și boii voștri*Vers. 10.; copiii voștri vor putea merge și ei împreună cu voi." 25 Moise a răspuns: „Chiar să ne dai tu însuți jertfele și arderile-de-tot pe care le vom aduce Domnului Dumnezeului nostru, 26 și turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi și să nu rămână o unghie din ele, căci din ele vom lua ca să slujim Domnului Dumnezeului nostru, iar până vom ajunge acolo, nu știm ce vom alege ca să aducem Domnului." 27 Domnul a împietrit*Vers. 20. Cap. 4:21;14:4,8. inima lui Faraon, și Faraon n-a vrut să-i lase să plece. 28 Faraon a zis lui Moise: „Ieși de la mine! Să nu cumva să te mai arăți înaintea mea, căci în ziua în care te vei arăta înaintea mea, vei muri." 29 „Da!", a răspuns Moise, „nu*Evr. 11:27. mă voi mai arăta înaintea ta."