1 Depois o Senhor disse a Moisés: Vai a Faraó, e dize-lhe: Assim diz o Senhor Deus dos hebreus: Deixa ir o meu povo, para que me sirva.

2 Porque se recusares deixá-los ir, e ainda por força os detiveres, 3 Eis que a mão do Senhor será sobre teu gado, que está no campo, sobre os cavalos, sobre os jumentos, sobre os camelos, sobre os bois, e sobre as ovelhas, com pestilência gravíssima. 4 E o Senhor fará separação entre o gado dos israelitas e o gado dos egípcios, para que nada morra de tudo o que for dos filhos de Israel. 5 E o Senhor assinalou certo tempo, dizendo: Amanhã fará o Senhor esta coisa na terra.

6 E o Senhor fez isso no dia seguinte, e todo o gado dos egípcios morreu; porém do gado dos filhos de Israel não morreu nenhum. 7 E Faraó enviou a ver, e eis que do gado de Israel não morrera nenhum; porém o coração de Faraó se agravou, e não deixou ir o povo.

8 Então disse o Senhor a Moisés e a Arão: Tomai vossas mãos cheias de cinza do forno, e Moisés a espalhe para o céu diante dos olhos de Faraó;

9 E tornar-se-á em pó miúdo sobre toda a terra do Egito, e se tornará em sarna, que arrebente em úlceras, nos homens e no gado, por toda a terra do Egito.

10 E eles tomaram a cinza do forno, e puseram-se diante de Faraó, e Moisés a espalhou para o céu; e tornou-se em sarna, que arrebentava em úlceras nos homens e no gado; 11 De maneira que os magos não podiam parar diante de Moisés, por causa da sarna; porque havia sarna nos magos, e em todos os egípcios. 12 Porém o Senhor endureceu o coração de Faraó, e não os ouviu, como o Senhor tinha dito a Moisés.

13 Então disse o Senhor a Moisés: Levanta-te pela manhã cedo, e põe-te diante de Faraó, e dize-lhe: Assim diz o Senhor Deus dos hebreus: Deixa ir o meu povo, para que me sirva;

14 Porque esta vez enviarei todas as minhas pragas sobre o teu coração, e sobre os teus servos, e sobre o teu povo, para que saibas que não há outro como eu em toda a terra. 15 Porque agora tenho estendido minha mão, para te ferir a ti e ao teu povo com pestilência, e para que sejas destruído da terra; 16 Mas, deveras, para isto te mantive, para mostrar meu poder em ti, e para que o meu nome seja anunciado em toda a terra. 17 Tu ainda te exaltas contra o meu povo, para não o deixar ir? 18 Eis que amanhã por este tempo farei chover saraiva mui grave, qual nunca houve no Egito, desde o dia em que foi fundado até agora. 19 Agora, pois, envia, recolhe o teu gado, e tudo o que tens no campo; todo o homem e animal, que for achado no campo, e não for recolhido à casa, a saraiva cairá sobre eles, e morrerão.

20 Quem dos servos de Faraó temia a palavra do Senhor, fez fugir os seus servos e o seu gado para as casas; 21 Mas aquele que não tinha considerado a palavra do Senhor deixou os seus servos e o seu gado no campo.

22 Então disse o Senhor a Moisés: Estende a tua mão para o céu, e haverá saraiva em toda a terra do Egito, sobre os homens e sobre o gado, e sobre toda a erva do campo, na terra do Egito.

23 E Moisés estendeu a sua vara para o céu, e o Senhor deu trovões e saraiva, e fogo corria pela terra; e o Senhor fez chover saraiva sobre a terra do Egito. 24 E havia saraiva, e fogo misturado entre a saraiva, tão grave, qual nunca houve em toda a terra do Egito desde que veio a ser uma nação. 25 E a saraiva feriu, em toda a terra do Egito, tudo quanto havia no campo, desde os homens até aos animais; também a saraiva feriu toda a erva do campo, e quebrou todas as árvores do campo. 26 Somente na terra de Gósen, onde estavam os filhos de Israel, não havia saraiva.

27 Então Faraó mandou chamar a Moisés e a Arão, e disse-lhes: Esta vez pequei; o Senhor é justo, mas eu e o meu povo ímpios.

28 Orai ao Senhor (pois que basta) para que não haja mais trovões de Deus nem saraiva; e eu vos deixarei ir, e não ficareis mais aqui.

29 Então lhe disse Moisés: Em saindo da cidade estenderei minhas mãos ao Senhor; os trovões cessarão, e não haverá mais saraiva; para que saibas que a terra é do Senhor.

30 Todavia, quanto a ti e aos teus servos, eu sei que ainda não temereis diante do Senhor Deus.

31 E o linho e a cevada foram feridos, porque a cevada já estava na espiga, e o linho na haste. 32 Mas o trigo e o centeio não foram feridos, porque estavam cobertos.

33 Saiu, pois, Moisés da presença de Faraó, da cidade, e estendeu as suas mãos ao Senhor; e cessaram os trovões e a saraiva, e a chuva não caiu mais sobre a terra. 34 Vendo Faraó que cessou a chuva, e a saraiva, e os trovões, pecou ainda mais; e endureceu o seu coração, ele e os seus servos. 35 Assim o coração de Faraó se endureceu, e não deixou ir os filhos de Israel, como o Senhor tinha dito por Moisés.

1 Domnul a zis lui Moise*Cap. 8:1.: „Du-te la Faraon și spune-i: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeul evreilor: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 2 Dacă*Cap. 8:2. nu vrei să-l lași să plece și dacă-l mai oprești, 3 iată*Cap. 7:4., mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi și peste oi, și anume va fi o ciumă foarte mare. 4 Dar Domnul va*Cap. 8:22. face deosebire între turmele lui Israel și turmele egiptenilor, așa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.» 5 Domnul a hotărât vremea și a zis: «Mâine va face Domnul lucrul acesta în țară.»’" 6 Și Domnul a făcut așa chiar de a doua zi*Ps. 78:50.. Toate turmele egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nicio vită din turmele copiilor lui Israel. 7 Faraon a trimis să vadă ce se întâmplase, și iată că nicio vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima*Cap. 7:14;8:32. lui Faraon s-a împietrit și n-a lăsat pe popor să plece.

8 Domnul a zis lui Moise și lui Aaron: „Umpleți-vă mâinile cu cenușă din cuptor, și Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui Faraon. 9 Ea se va preface într-o țărână care va acoperi toată țara Egiptului și va da naștere în toată țara Egiptului, pe oameni și pe dobitoace, la niște bube*Apoc. 16:2. pricinuite de niște bășici fierbinți." 10 Ei au luat cenușă din cuptor și s-au înfățișat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer, și ea a dat naștere, pe oameni și pe dobitoace, la niște*Deut. 28:27. bube pricinuite de niște bășici fierbinți. 11 Vrăjitorii*Cap. 8:18,19.2 Tim. 3:9. nu s-au putut arăta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau pe vrăjitori, ca și pe toți egiptenii. 12 Domnul a împietrit inima lui Faraon, și Faraon n-a ascultat de Moise și de Aaron*Cap. 4:21., după cum spusese Domnul lui Moise.

13 Domnul a zis lui Moise*Cap. 8:20.: „Scoală-te dis-de-dimineață, du-te înaintea lui Faraon și spune-i: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeul evreilor: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 14 Fiindcă de data aceasta am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să*Cap. 8:10. știi că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul. 15 Dacă Mi-aș fi*Cap. 3:20. întins mâna și te-aș fi lovit cu ciumă, pe tine și pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ. 16 Dar te-am lăsat să rămâi în picioare*Rom. 9:17. Cap. 14:17.Prov. 16:4.1 Pet. 2:9. ca să vezi puterea Mea și Numele Meu să fie vestit în tot pământul. 17 Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu și dacă nu-l lași să plece, 18 iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră așa de mare cum n-a mai fost în Egipt din ziua întemeierii lui și până azi. 19 Pune-ți dar la adăpost turmele și tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toți oamenii și toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case, și vor pieri.»’" 20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului și-au adunat în case robii și turmele. 21 Dar cei ce nu și-au pus la inimă Cuvântul Domnului și-au lăsat robii și turmele pe câmp. 22 Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer, și are să bată*Apoc. 16:21. piatra în toată țara Egiptului, pe oameni, pe vite și pe toată iarba de pe câmp în țara Egiptului!" 23 Moise și-a întins toiagul spre cer, și*Ios. 10:11.Ps. 18:13;78:47;105:32;148:8.Is. 30:30.Ezec. 38:22.Apoc. 8:7. Domnul a trimis tunete și piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste țara Egiptului. 24 A bătut piatra, și focul se amesteca cu piatra; piatra era așa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată țara Egiptului de când este el locuit de oameni. 25 Piatra a nimicit, în toată țara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a*Ps. 105:33. nimicit și toată iarba de pe câmp și a frânt toți copacii de pe câmp. 26 Numai*Cap. 8:22;9:4,6;10:23;11:7;12:13.Is. 32:18,19. în ținutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra. 27 Faraon a trimis să cheme pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „De data aceasta*Cap. 10:16. am păcătuit*2 Cron. 12:6.Ps. 129:4;145:17.Plâng. 1:18.Dan. 9:14.; Domnul are dreptate, iar eu și poporul meu suntem vinovați. 28 Rugați-vă*Cap. 8:8,28;10:17.Fapte 8:24. Domnului ca să nu mai fie tunete și piatră, și vă voi lăsa să plecați și nu veți mai fi opriți." 29 Moise i-a zis: „Când voi ieși din cetate, voi ridica mâinile*1 Împ. 8:22,38.Ps. 143:6.Is. 1:15. spre Domnul, tunetele vor înceta și nu va mai bate piatra, ca să*Ps. 24:1.1 Cor. 10:26,28. știi că al Domnului este pământul! 30 Dar știu*Is. 26:10. că tu și slujitorii tăi tot nu vă veți teme de Domnul Dumnezeu." 31 Inul și orzul*Rut 1:22;2:23. se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare; 32 grâul și ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau târzii. 33 Moise a plecat de la Faraon și a ieșit afară din cetate; și-a ridicat*Vers. 29. Cap. 8:12. mâinile spre Domnul, tunetele și piatra au încetat și n-a mai căzut ploaia pe pământ. 34 Faraon, văzând că ploaia, piatra și tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască și și-a împietrit inima, el și slujitorii lui. 35 Lui Faraon i s-a împietrit*Cap. 4:21. inima și n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.