1 Depois disse o Senhor a Moisés: Vai a Faraó e dize-lhe: Assim diz o Senhor: Deixa ir o meu povo, para que me sirva.

2 E se recusares deixá-lo ir, eis que ferirei com rãs todos os teus termos. 3 E o rio criará rãs, que subirão e virão à tua casa, e ao teu dormitório, e sobre a tua cama, e às casas dos teus servos, e sobre o teu povo, e aos teus fornos, e às tuas amassadeiras. 4 E as rãs subirão sobre ti, e sobre o teu povo, e sobre todos os teus servos.

5 Disse mais o Senhor a Moisés: Dize a Arão: Estende a tua mão com tua vara sobre as correntes, e sobre os rios, e sobre os tanques, e faze subir rãs sobre a terra do Egito.

6 E Arão estendeu a sua mão sobre as águas do Egito, e subiram rãs, e cobriram a terra do Egito. 7 Então os magos fizeram o mesmo com os seus encantamentos, e fizeram subir rãs sobre a terra do Egito.

8 E Faraó chamou a Moisés e a Arão, e disse: Rogai ao Senhor que tire as rãs de mim e do meu povo; depois deixarei ir o povo, para que sacrifiquem ao Senhor.

9 E disse Moisés a Faraó: Digna-te dizer-me quando é que hei de rogar por ti, e pelos teus servos, e por teu povo, para tirar as rãs de ti, e das tuas casas, e fiquem somente no rio?

10 E ele disse: Amanhã. E Moisés disse: Seja conforme à tua palavra, para que saibas que ninguém há como o Senhor nosso Deus.

11 E as rãs apartar-se-ão de ti, das tuas casas, dos teus servos, e do teu povo; somente ficarão no rio.

12 Então saíram Moisés e Arão da presença de Faraó; e Moisés clamou ao Senhor por causa das rãs que tinha posto sobre Faraó. 13 E o Senhor fez conforme a palavra de Moisés; e as rãs morreram nas casas, nos pátios, e nos campos. 14 E ajuntaram-se em montões, e a terra cheirou mal. 15 Vendo, pois, Faraó que havia descanso, endureceu o seu coração, e não os ouviu, como o Senhor tinha dito.

16 Disse mais o Senhor a Moisés: Dize a Arão: Estende a tua vara, e fere o pó da terra, para que se torne em piolhos por toda a terra do Egito.

17 E fizeram assim; e Arão estendeu a sua mão com a sua vara, e feriu o pó da terra, e havia muitos piolhos nos homens e no gado; todo o pó da terra se tornou em piolhos em toda a terra do Egito. 18 E os magos fizeram também assim com os seus encantamentos para produzir piolhos, mas não puderam; e havia piolhos nos homens e no gado. 19 Então disseram os magos a Faraó: Isto é o dedo de Deus. Porém o coração de Faraó se endureceu, e não os ouvia, como o Senhor tinha dito.

20 Disse mais o Senhor a Moisés: Levanta-te pela manhã cedo e põe-te diante de Faraó; eis que ele sairá às águas; e dize-lhe: Assim diz o Senhor: Deixa ir o meu povo, para que me sirva.

21 Porque se não deixares ir o meu povo, eis que enviarei enxames de moscas sobre ti, e sobre os teus servos, e sobre o teu povo, e às tuas casas; e as casas dos egípcios se encherão destes enxames, e também a terra em que eles estiverem. 22 E naquele dia eu separarei a terra de Gósen, em que meu povo habita, que nela não haja enxames de moscas, para que saibas que eu sou o Senhor no meio desta terra. 23 E porei separação entre o meu povo e o teu povo; amanhã se fará este sinal.

24 E o Senhor fez assim; e vieram grandes enxames de moscas à casa de Faraó e às casas dos seus servos, e sobre toda a terra do Egito; a terra foi corrompida destes enxames.

25 Então chamou Faraó a Moisés e a Arão, e disse: Ide, e sacrificai ao vosso Deus nesta terra.

26 E Moisés disse: Não convém que façamos assim, porque sacrificaríamos ao Senhor nosso Deus a abominação dos egípcios; eis que se sacrificássemos a abominação dos egípcios perante os seus olhos, não nos apedrejariam eles?

27 Deixa-nos ir caminho de três dias ao deserto, para que sacrifiquemos ao Senhor nosso Deus, como ele nos disser.

28 Então disse Faraó: Deixar-vos-ei ir, para que sacrifiqueis ao Senhor vosso Deus no deserto; somente que, indo, não vades longe; orai também por mim.

29 E Moisés disse: Eis que saio de ti, e orarei ao Senhor, que estes enxames de moscas se retirem amanhã de Faraó, dos seus servos, e do seu povo; somente que Faraó não mais me engane, não deixando ir a este povo para sacrificar ao Senhor.

30 Então saiu Moisés da presença de Faraó, e orou ao Senhor. 31 E fez o Senhor conforme a palavra de Moisés, e os enxames de moscas se retiraram de Faraó, dos seus servos, e do seu povo; não ficou uma só. 32 Mas endureceu Faraó ainda esta vez seu coração, e não deixou ir o povo.

1 Domnul a zis lui Moise: „Du-te la Faraon și spune-i: ‘Așa vorbește Domnul: «Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi*Cap. 3:12,18. slujească. 2 Dacă nu*Cap. 7:14;9:2. vrei să-l lași să plece, am să aduc broaște*Apoc. 16:13. pe toată întinderea țării tale. 3 Râul va mișuna de broaște; ele se vor sui și vor intra în casa ta, în odaia*Ps. 105:30. ta de dormit și în patul tău, în casa slujitorilor tăi și în casele poporului tău, în cuptoarele și în postăvile de frământat pâinea. 4 Ba încă broaștele se vor sui și pe tine, pe poporul tău și pe toți slujitorii tăi.»’" 5 Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron*Cap. 7:19.: ‘Întinde-ți mâna cu toiagul peste râuri, peste pâraie și peste iazuri și scoate broaște din ele peste țara Egiptului!’" 6 Aaron și-a întins mâna peste apele Egiptului și au ieșit*Ps. 78:45;105:30. broaștele și au acoperit țara Egiptului. 7 Dar*Cap. 7:11. și vrăjitorii au făcut la fel prin vrăjitoriile lor: au scos și ei broaște peste toată țara Egiptului. 8 Faraon a chemat pe Moise și pe Aaron și a zis*Cap. 9:28;10:17.Num. 21:7.1 Împ. 13:6.Fapte 8:24.: „Rugați-vă Domnului să depărteze broaștele de la mine și de la poporul meu, și am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului." 9 Moise a zis lui Faraon: „Hotărăște-mi când să mă rog Domnului pentru tine, pentru slujitorii tăi și pentru poporul tău, ca să îndepărteze broaștele de la tine și din casele tale! Nu vor mai rămâne decât în râu." 10 El a răspuns: „Mâine." Și Moise a zis: „Așa va fi, ca să știi că nimeni*Cap. 9:14.Deut. 33:26.2 Sam. 7:22.1 Cron. 17:20.Ps. 86:8.Is. 46:9.Ier. 10:6,7. nu este ca Domnul Dumnezeul nostru. 11 Broaștele se vor depărta de la tine și din casele tale, de la slujitorii tăi și de la poporul tău; nu vor mai rămâne decât în râu." 12 Moise și Aaron au ieșit de la Faraon. Și Moise*Vers. 30. Cap. 9:33;10:18;32:11.Iac. 5:16,17,18. a strigat către Domnul cu privire la broaștele cu care lovise pe Faraon. 13 Domnul a făcut cum cerea Moise, și broaștele au pierit în case, în curți și în ogoare. 14 Le-au strâns grămezi, și țara s-a împuțit. 15 Faraon, văzând că are*Ecl. 8:11. răgaz să răsufle în voie, și-a*Cap. 7:14. împietrit inima și n-a ascultat de Moise și de Aaron, după cum spusese Domnul.

16 Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: ‘Întinde-ți toiagul și lovește țărâna pământului, și se va preface în păduchi*8:16 Sau: țânțari., în toată țara Egiptului.’" 17 Așa au făcut. Aaron și-a întins mâna cu toiagul și a lovit țărâna pământului, și s-a prefăcut în*Ps. 105:31. păduchi pe toți oamenii și pe toate dobitoacele. Toată țărâna pământului s-a prefăcut în păduchi în toată țara Egiptului. 18 Vrăjitorii*Cap. 7:11. au căutat să facă și ei păduchi prin vrăjitoriile lor, dar n-au*Luca 10:18.2 Tim. 3:8,9. putut. Păduchii erau pe oameni și pe dobitoace. 19 Și vrăjitorii au zis lui Faraon: „Aici este*1 Sam. 6:3,9.Ps. 8:3.Mat. 12:28.Luca 11:20. degetul lui Dumnezeu!" Dar inima*Vers. 15. lui Faraon s-a împietrit și n-a ascultat de Moise și de Aaron, după cum spusese Domnul.

20 Domnul a zis lui Moise*Cap. 7:15.: „Scoală-te dis-de-dimineață și du-te înaintea lui Faraon când are să iasă să se ducă la apă. Să-i spui: ‘Așa vorbește Domnul*Vers. 1.: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 21 Dacă nu vei lăsa pe poporul Meu să plece, am să trimit muște câinești împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, împotriva poporului tău și împotriva caselor tale; casele egiptenilor vor fi pline de muște și pământul va fi acoperit de ele. 22 Dar*Cap. 9:4,6,26;10:23;11:6,7;12:13. în ziua aceea voi deosebi ținutul Gosen, unde locuiește poporul Meu, și acolo nu vor fi muște, pentru ca să cunoști că Eu, Domnul, sunt în mijlocul ținutului acestuia. 23 Voi face o deosebire între poporul Meu și poporul tău. Semnul acesta va fi mâine.»’" 24 Domnul a făcut așa. A venit*Ps. 78:45;105:31. un roi de muște câinești în casa lui Faraon și a slujitorilor lui și toată țara Egiptului a fost pustiită de muște câinești. 25 Faraon a chemat pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „Duceți-vă de aduceți jertfe Dumnezeului vostru aici în țară." 26 Moise a răspuns: „Nu este deloc potrivit să facem așa, căci am aduce Domnului Dumnezeului nostru jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni. Și dacă am aduce sub ochii lor jertfe care sunt o*Gen. 43:32;46:34.Deut. 7:25,26;12:31. urâciune pentru egipteni, nu ne vor ucide ei oare cu pietre? 27 Vom face mai bine un drum de*Cap. 3:18. trei zile în pustie și acolo vom aduce jertfe Domnului Dumnezeului nostru, după cum*Cap. 3:12. ne va spune." 28 Faraon a zis: „Vă voi lăsa să plecați ca să aduceți jertfe Domnului Dumnezeului vostru în pustie; numai să nu vă depărtați prea mult, dacă plecați*Vers. 8. Cap. 9:28.1 Împ. 13:6.. Rugați-vă pentru mine." 29 Moise a răspuns: „Am să ies de la tine și am să mă rog Domnului. Mâine, muștele se vor depărta de la Faraon, de la slujitorii lui și de la poporul lui. Dar să nu ne*Vers. 15. mai înșele Faraon, nevrând să lase pe popor să plece ca să aducă jertfe Domnului." 30 Moise a ieșit de la Faraon și s-a*Vers. 12. rugat Domnului. 31 Domnul a făcut cum cerea Moise, și muștele s-au depărtat de la Faraon, de la slujitorii lui și de la poporul lui; n-a mai rămas una. 32 Dar Faraon și de data aceasta și-a împietrit*Vers. 15. Cap. 4:21. inima și n-a lăsat pe popor să plece.