1 O homem,

nascido da mulher,

é de poucos dias e farto de inquietação.

2 Sai como a flor, e murcha;

foge também como a sombra,

e não permanece.

3 E sobre este tal abres os teus olhos,

e a mim me fazes entrar no juízo contigo.

4 Quem do imundo tirará o puro? Ninguém.

5 Visto que os seus dias estão determinados,

contigo está o número dos seus meses;

e tu lhe puseste limites,

e não passará além deles.

6 Desvia-te dele,

para que tenha repouso, até que,

como o assalariado,

tenha contentamento no seu dia.

7 Porque há esperança

para a árvore que,

se for cortada,

ainda se renovará,

e não cessarão os seus renovos.

8 Se envelhecer na terra a sua raiz,

e o seu tronco morrer no pó,

9 Ao cheiro das águas brotará,

e dará ramos como uma planta.

10 Porém, morto o homem, é consumido;

sim, rendendo o homem o espírito,

então onde está ele?

11 Como as águas se retiram do mar,

e o rio se esgota,

e fica seco,

12 Assim o homem se deita,

e não se levanta;

até que não haja mais céus,

não acordará

nem despertará de seu sono.

13 Quem dera

que me escondesses na sepultura,

e me ocultasses

até que a tua ira se fosse;

e me pusesses um limite,

e te lembrasses de mim!

14 Morrendo o homem,

porventura tornará a viver?

Todos os dias de meu combate esperaria,

até que viesse a minha mudança.

15 Chamar-me-ias,

e eu te responderia,

e terias afeto à obra de tuas mãos.

16 Mas agora contas os meus passos;

porventura não vigias

sobre o meu pecado?

17 A minha transgressão está selada num saco,

e amontoas as minhas iniquidades.

18 E, na verdade,

caindo a montanha,

desfaz-se;

e a rocha se remove do seu lugar.

19 As águas gastam as pedras,

as cheias afogam o pó da terra;

e tu fazes perecer a esperança do homem;

20 Tu para sempre prevaleces contra ele,

e ele passa;

mudas o seu rosto,

e o despedes.

21 Os seus filhos recebem honra,

sem que ele o saiba;

são humilhados,

sem que ele o perceba;

22 Mas a sua carne nele tem dores,

e a sua alma nele lamenta.

1 Omul născut din femeie are viața scurtă, dar plină*Cap. 5:7.Ecl. 2:23. de necazuri.

2 Se naște*Cap. 8:9.Ps. 90:5,6,9;102:11;103:15;144:4.Is. 40:6.Iac. 1:10,11;4:14.1 Pet. 1:24. și e tăiat ca o floare;

fuge și piere ca o umbră.

3 Și asupra lui*Ps. 144:3. ai Tu ochiul deschis!

Și pe mine mă tragi*Ps. 143:2. la judecată cu Tine!

4 Cum ar putea*Gen. 5:3.Ps. 51:5.Ioan 3:6.Rom. 5:12.Efes. 2:3. să iasă dintr-o ființă necurată un om curat?

Nu poate să iasă niciunul.

5 Dacă*Cap. 7:1. zilele lui sunt hotărâte,

dacă i-ai numărat lunile,

dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,

6 întoarce-Ți*Cap. 7:16,19;10:20.Ps. 39:13. măcar privirile de la el și dă-i răgaz,

să aibă măcar bucuria pe care o are simbriașul*Cap. 7:1. la sfârșitul zilei.

7 Un copac și tot are nădejde,

căci, când este tăiat*Vers. 14., odrăslește din nou

și iar dă lăstari.

8 Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ,

când îi piere trunchiul în țărână,

9 înverzește iarăși de mirosul apei

și dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

10 Dar omul, când moare, rămâne întins.

Omul, când își dă sufletul, unde mai este?

11 Cum pier apele din lacuri

și cum seacă și se usucă râurile,

12 așa se culcă și omul și nu se mai scoală;

cât*Ps. 102:26.Is. 51:6;65:17;66:22.Fapte 3:21.Rom. 8:20.2 Pet. 3:7,10,11.Apoc. 20:11;21:1. vor fi cerurile, nu se mai deșteaptă

și nu se mai scoală din somnul lui.

13 Ah, de m-ai ascunde în Locuința morților,

de m-ai acoperi până-Ți va trece mânia

și de mi-ai rândui o vreme când Îți

vei aduce iarăși aminte de mine!

14 Dacă omul, odată mort, ar putea să mai învieze,

aș*Cap. 13:15. mai trage nădejde în tot timpul suferințelor mele,

până*Vers. 7. mi se va schimba starea în care mă găsesc.

15 Atunci m-ai*Cap. 13:22. chema și Ți-aș răspunde

și Ți-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.

16 Dar astăzi îmi numeri*Cap. 10:6,14;13:27;31:4;34:21.Ps. 56:8;139:1-3.Prov. 5:21.Ier. 32:19. pașii,

ai ochiul asupra păcatelor mele;

17 călcările mele de lege*Deut. 32:34.Osea 13:12. sunt pecetluite într-un mănunchi

și născocești fărădelegi în sarcina mea.

18 Cum se prăbușește muntele și piere,

cum piere stânca din locul ei,

19 cum este mâncată piatra de ape

și cum este luat pământul de râu,

așa nimicești Tu nădejdea omului.

20 Îl urmărești întruna și se duce;

Îi schimonosești fața și apoi îi dai drumul.

21 De ajung fiii lui la cinste, el*Ecl. 9:5.Is. 63:16. nu știe nimic;

de sunt înjosiți, habar n-are.

22 Numai pentru el simte durere în trupul lui,

numai pentru el simte întristare în sufletul lui."