1 ‹‹Yaşama gücüm tükendi, günlerim kısaldı, 2 Mezar gözlüyor beni.

2 Çevremi alaycılar kuşatmış, 2 Gözümü onların aşağılamasıyla açıp kapıyorum.

3 ‹‹Ey Tanrı, kefilim ol kendine karşı, 2 Başka kim var bana güvence verecek?

4 Çünkü onların aklını anlayışa kapadın, 2 Bu yüzden onları zafere kavuşturmayacaksın.

5 Para için dostlarını satan adamın 2 Çocuklarının gözünün feri söner.

6 ‹‹Tanrı beni insanların diline düşürdü, 2 Yüzüme tükürmekteler.

7 Kederden gözümün feri söndü, 2 Kollarım bacaklarım çırpı gibi.

8 Dürüst insanlar buna şaşıyor, 2 Suçsuzlar tanrısızlara saldırıyor.

9 Doğrular kendi yolunu tutuyor, 2 Elleri temiz olanlar gittikçe güçleniyor.

10 ‹‹Ama siz, hepiniz gelin yine deneyin! 2 Aranızda bir bilge bulamayacağım.

11 Günlerim geçti, tasarılarım, 2 Dileklerim suya düştü.

12 Bu insanlar geceyi gündüze çeviriyorlar, 2 Karanlığa ‹Işık yakındır› diyorlar.

13 Ölüler diyarını evim diye gözlüyorsam, 2 Yatağımı karanlığa seriyorsam,

14 Çukura ‹Babam›, 2 Kurda ‹Annem, kızkardeşim› diyorsam,

15 Umudum nerede? 2 Kim benim için umut görebilir?

16 Umut benimle ölüler diyarına mı inecek? 2 Toprağa birlikte mi gireceğiz?››

1 Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormîntul.

2 Sînt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.

3 Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

4 Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu -i vei lăsa să biruie.

5 Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

6 M'a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care -l scuipi în faţă!

7 Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sînt ca o umbră.

8 Oamenii fără prihană sînt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

9 Cel fără prihană rămîne totuş tare pe calea lui, cel cu mînile curate se întăreşte tot mai mult.

10 Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăş cu cuvîntările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.

11 Ce! mi s'au dus zilele, mi s'au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea...

12 Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, cînd întunerecul a şi venit!

13 Cînd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, cînd în întunerec îmi voi înălţa culcuşul;

14 cînd strig gropii: ,Tu eşti tatăl meu!` Şi viermilor: ,Voi sînteţi mama şi sora mea!`

15 Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?

16 Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, cînd vom merge împreună. să ne odihnim în ţărînă.``