1 Vai de cei ce se pogoară în Egipt după ajutor, se bizuiesc pe cai şi se încred în mulţimea carălor şi în puterea călăreţilor, dar nu privesc spre Sfîntul lui Israel, şi nu caută pe Domnul!

2 Dar şi El, este înţelept şi aduce nenorocirea, şi nu Îşi ia vorbele înapoi, ci Se ridică împotriva casei celor răi, şi împotriva ajutorului celor ce săvîrşesc nelegiuirea.

3 Căci Egipteanul este om nu Dumnezeu, şi caii lui sînt carne nu duh. Doar mîna să-Şi întindă Domnul, şi ocrotitorul se va clătina, iar cel ocrotit va cădea, şi vor pieri cu toţii.

4 Căci aşa mi -a vorbit Domnul: ,,Cum mugeşte leul şi puiul de leu asupra prăzii, în ciuda tuturor păstorilor strînşi împotriva lui, şi nu se înspăimîntă de glasul lor, nici nu se sperie de numărul lor, aşa Se va pogorî şi Domnul oştirilor să lupte pe muntele Sionului şi pe dealul lui.

5 Cum îşi întind păsările aripile peste puii lor, aşa va ocroti Domnul oştirilor Ierusalimul, îl va ocroti şi -l va izbăvi, îl va cruţa şi -l va mîntui.``

6 ,,Întoarceţi-vă la Acela de la care v'aţi abătut mult, copii ai lui Israel.``

7 ,,Căci în ziua aceea, fiecare îşi va lepăda idolii de argint şi de aur, pe cari vi i-aţi făcut cu mînile voastre nelegiuite.

8 Şi Asirianul va cădea ucis de o sabie, dar nu a unui om: îl va nimici o sabie, dar nu este a unui om; va fugi de sabie, şi tinerii lui războinici vor fi robiţi.

9 Stînca lui se va topi de groază, şi căpeteniile lui vor tremura înaintea steagului, -zice Domnul, -care Îşi are focul în Sion şi cuptorul în Ierusalim.``

1 א הוי הירדים מצרים לעזרה על סוסים ישענו ויבטחו על רכב כי רב ועל פרשים כי עצמו מאד--ולא שעו על קדוש ישראל ואת יהוה לא דרשו

2 ב וגם הוא חכם ויבא רע ואת דבריו לא הסיר וקם על בית מרעים ועל עזרת פעלי און

3 ג ומצרים אדם ולא אל וסוסיהם בשר ולא רוח ויהוה יטה ידו וכשל עוזר ונפל עזר--ויחדו כלם יכליון  {ס}

4 ד כי כה אמר יהוה אלי כאשר יהגה האריה והכפיר על טרפו אשר יקרא עליו מלא רעים מקולם לא יחת ומהמונם לא יענה כן ירד יהוה צבאות לצבא על הר ציון ועל גבעתה

5 ה כצפרים עפות--כן יגן יהוה צבאות על ירושלם גנון והציל פסח והמליט

6 ו שובו לאשר העמיקו סרה--בני ישראל

7 ז כי ביום ההוא ימאסון איש אלילי כספו ואלילי זהבו--אשר עשו לכם ידיכם חטא

8 ח ונפל אשור בחרב לא איש וחרב לא אדם תאכלנו ונס לו מפני חרב ובחוריו למס יהיו

9 ט וסלעו ממגור יעבור וחתו מנס שריו  נאם יהוה אשר אור לו בציון ותנור לו בירושלם  {פ}