1 ,,Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M'a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M'a trimes să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea;

2 să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mîngîi pe toţi cei întristaţi;

3 să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plînsului, o haină de laudă în locul unui duh mîhnit, ca să fie numiţi ,terebinţi ai neprihănirii,` ,un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.``

4 ,,Ei vor zidi iarăş vechile dărămături, vor ridica iarăş năruirile din vechime, vor înoi cetăţi pustiite, rămase pustii din neam în neam.

5 Străinii vor sta şi vă vor paşte turmele, şi fiii străinului vor fi plugarii şi vierii voştri.

6 Dar voi vă veţi numi preoţi ai Domnului, şi veţi fi numiţi slujitori ai Dumnezeului nostru, veţi mînca bogăţiile neamurilor, şi vă veţi făli cu fala lor.

7 În locul ocării voastre, veţi avea îndoită cinste; în locul ruşinii, se vor veseli de partea lor, căci vor stăpîni îndoit în ţara lor, şi vor avea o bucurie vecinică.

8 Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea, urăsc răpirea şi nelegiuirea; le voi da cu credincioşie răsplata lor, şi voi încheia cu ei un legămînt vecinic.

9 Sămînţa lor va fi cunoscută între neamuri, şi urmaşii lor printre popoare; toţi ceice -i vor vedea, vor cunoaşte că sînt o sămînţă binecuvîntată de Domnul.``

10 ,,Mă bucur în Domnul, şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M'a îmbrăcat cu hainele mîntuirii, M'a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească, şi ca o mireasă, împodobită cu sculele ei.

11 Căci, după cum pămîntul face să răsară lăstarul lui, şi după cum o grădină face să încolţească sămănăturile ei, aşa va face Domnul, Dumnezeu, să răsară mîntuirea şi lauda, în faţa tuturor neamurilor.``

1 א רוח אדני יהוה עלי--יען משח יהוה אתי לבשר ענוים שלחני לחבש לנשברי לב לקרא לשבוים דרור ולאסורים פקח קוח

2 ב לקרא שנת רצון ליהוה ויום נקם לאלהינו לנחם כל אבלים

3 ג לשום לאבלי ציון לתת להם פאר תחת אפר שמן ששון תחת אבל--מעטה תהלה תחת רוח כהה וקרא להם אילי הצדק מטע יהוה להתפאר

4 ד ובנו חרבות עולם שממות ראשנים יקוממו וחדשו ערי חרב שממות דור ודור

5 ה ועמדו זרים ורעו צאנכם ובני נכר אכריכם וכרמיכם

6 ו ואתם כהני יהוה תקראו--משרתי אלהינו יאמר לכם חיל גוים תאכלו ובכבודם תתימרו

7 ז תחת בשתכם משנה וכלמה ירנו חלקם לכן בארצם משנה יירשו שמחת עולם תהיה להם

8 ח כי אני יהוה אהב משפט שנא גזל בעולה ונתתי פעלתם באמת וברית עולם אכרות להם

9 ט ונודע בגוים זרעם וצאצאיהם בתוך העמים כל ראיהם יכירום כי הם זרע ברך יהוה  {פ}

10 י שוש אשיש ביהוה תגל נפשי באלהי--כי הלבישני בגדי ישע מעיל צדקה יעטני  כחתן יכהן פאר וככלה תעדה כליה

11 יא כי כארץ תוציא צמחה וכגנה זרועיה תצמיח--כן אדני יהוה יצמיח צדקה ותהלה נגד כל הגוים