1 Vai de Ariel (Leul lui Dumnezeu), de Ariel! Cetatea în care a tăbărît David! ,,Adăugaţi an la an, şi lăsaţi sărbătorile să-şi facă ocolul lor.

2 Apoi voi împresura pe Ariel; plînsete şi gemete vor fi în ea şi cetatea va fi ca un Ariel pentru Mine.

3 Căci te voi împresura de toate părţile, te voi înconjura cu cete de străjeri, şi voi ridica întărituri de şanţuri împotriva ta.

4 Vei fi doborît la pămînt şi de acolo vei vorbi, şi din ţărînă ţi se vor auzi vorbele. Glasul tău va ieşi din pămînt ca al unei năluci, şi din ţărînă îţi vei şopti cuvintele.

5 Dar mulţimea vrăjmaşilor tăi va fi ca o pulbere măruntă, şi mulţimea asupritorilor va fi ca pleava care sboară, şi aceasta deodată, într'o clipă.``

6 Dela Domnul oştirilor va veni pedeapsa, cu tunete, cutremure de pămînt şi pocnet puternic, cu vijelie şi furtună, şi cu flacăra unui foc mistuitor.

7 Şi, ca un vis, ca o vedenie de noapte, aşa va fi mulţimea neamurilor cari vor lupta împotriva lui Ariel, aşa vor fi cei ce se vor bate împotriva lui şi cetăţuiei lui, strîngîndu -l de aproape.

8 După cum cel flămînd visează că mănîncă, şi se trezeşte cu stomahul gol, şi, după cum cel însetat visează că bea, şi se trezeşte stors de puteri şi cu setea nestîmpărată: tot aşa va fi şi cu mulţimea neamurilor cari vor veni să lupte împotriva muntelui Sionului.

9 ,,Rămîneţi încremeniţi şi uimiţi! Închideţi ochii şi fiţi orbi!`` ,,Ei sînt beţi; dar nu de vin; se clatină, dar nu din pricina băuturilor tari.

10 Ci pentrucă Domnul a turnat peste voi un duh de adormire; v'a închis ochii, proorocilor, şi v'a acoperit capetele, văzătorilor.

11 De aceea toată descoperirea dumnezeiască a ajuns pentru voi ca vorbele unei cărţi pecetluite. Dacă o dai cuiva care ştie să citească, şi -i zici; ,Ia citeşte!` El răspunde: ,Nu pot, căci este pecetluită!`

12 Sau dacă dai cartea unuia care nu ştie să citească şi -i zici: ,Ia citeşte!` El răspunde: ,Nu ştiu să citesc.``

13 Domnul zice: ,,Cînd se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine, nu este decît o învăţătură de datină omenească.

14 De aceea voi lovi iarăş pe poporul acesta cu semne şi minuni din ce în ce mai minunate, aşa că înţelepciunea înţelepţilor lui va pieri, şi priceperea oamenilor lui pricepuţi se va face nevăzută.``

15 Vai de ceice îşi ascund planurile dinaintea Domnului, cari îşi fac faptele în întunerec, şi zic: ,,Cine ne vede şi cine ne ştie?``

16 Stricaţi ce sînteţi! Oare olarul trebuie privit ca lutul, sau poate lucrarea să zică despre lucrător: ,,Nu m'a făcut el?`` Sau poate vasul să zică despre olar: ,,El nu se pricepe?``

17 Peste puţină vreme, Libanul se va preface în pomăt, şi pomătul va fi socotit ca o pădure!

18 În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii, şi ochii orbilor, izbăviţi de negură şi întunerec, vor vedea.

19 Cei nenorociţi se vor bucura tot mai mult în Domnul, şi săracii se vor veseli de Sfîntul lui Israel.

20 Căci asupritorul nu va mai fi, batjocoritorul va pieri, şi toţi ceice pîndeau nelegiuirea vor fi nimiciţi:

21 ceice osîndeau pe alţii la judecată, întindeau curse cui îi înfruntau la poarta cetăţii, şi năpăstuiau fără temei pe cel nevinovat.

22 De aceea aşa vorbeşte Domnul către casa lui Iacov, El, care a răscumpărat pe Avraam: ,,Acum Iacov nu va mai roşi de ruşine, şi nu i se va mai îngălbeni faţa acum.

23 Căci cînd vor vedea ei, cînd vor vedea copiii lor, în mijlocul lor, lucrarea mînilor Mele, Îmi vor sfinţi Numele; vor sfinţi pe Sfîntul lui Iacov, şi se vor teme de Dumnezeul lui Israel.

24 Cei rătăciţi cu duhul vor căpăta pricepere, şi ceice cîrteau vor lua învăţătură.``

1 א הוי אריאל אריאל קרית חנה דוד ספו שנה על שנה חגים ינקפו

2 ב והציקותי לאריאל והיתה תאניה ואניה והיתה לי כאריאל

3 ג וחניתי כדור עליך וצרתי עליך מצב והקימתי עליך מצרת

4 ד ושפלת מארץ תדברי ומעפר תשח אמרתך והיה כאוב מארץ קולך ומעפר אמרתך תצפצף

5 ה והיה כאבק דק המון זריך וכמץ עבר המון עריצים והיה לפתע פתאם

6 ו מעם יהוה צבאות תפקד ברעם וברעש וקול גדול סופה וסערה ולהב אש אוכלה

7 ז והיה כחלום חזון לילה המון כל הגוים הצבאים על אריאל וכל צביה ומצדתה והמציקים לה

8 ח והיה כאשר יחלם הרעב והנה אוכל והקיץ וריקה נפשו וכאשר יחלם הצמא והנה שתה והקיץ והנה עיף ונפשו שוקקה--כן יהיה המון כל הגוים הצבאים על הר ציון  {פ}

9 ט התמהמהו ותמהו השתעשעו ושעו שכרו ולא יין נעו ולא שכר

10 י כי נסך עליכם יהוה רוח תרדמה ויעצם את עיניכם  את הנביאים ואת ראשיכם החזים כסה

11 יא ותהי לכם חזות הכל כדברי הספר החתום אשר יתנו אתו אל יודע הספר (ספר) לאמר קרא נא זה ואמר לא אוכל כי חתום הוא

12 יב ונתן הספר על אשר לא ידע ספר לאמר--קרא נא זה ואמר לא ידעתי ספר  {ס}

13 יג ויאמר אדני יען כי נגש העם הזה בפיו ובשפתיו כבדוני ולבו רחק ממני--ותהי יראתם אתי מצות אנשים מלמדה

14 יד לכן הנני יוסף להפליא את העם הזה--הפלא ופלא ואבדה חכמת חכמיו ובינת נבניו תסתתר  {ס}

15 טו הוי המעמיקים מיהוה לסתר עצה והיה במחשך מעשיהם ויאמרו מי ראנו ומי ידענו

16 טז הפככם--אם כחמר היצר יחשב  כי יאמר מעשה לעשהו לא עשני ויצר אמר ליצרו לא הבין

17 יז הלוא עוד מעט מזער ושב לבנון לכרמל והכרמל ליער יחשב

18 יח ושמעו ביום ההוא החרשים דברי ספר ומאפל ומחשך עיני עורים תראינה

19 יט ויספו ענוים ביהוה שמחה ואביוני אדם בקדוש ישראל יגילו

20 כ כי אפס עריץ וכלה לץ ונכרתו כל שקדי און

21 כא מחטיאי אדם בדבר ולמוכיח בשער יקשון ויטו בתהו צדיק  {פ}

22 כב לכן כה אמר יהוה אל בית יעקב אשר פדה את אברהם  לא עתה יבוש יעקב ולא עתה פניו יחורו

23 כג כי בראתו ילדיו מעשה ידי בקרבו--יקדישו שמי והקדישו את קדוש יעקב ואת אלהי ישראל יעריצו

24 כד וידעו תעי רוח בינה ורוגנים ילמדו לקח  {ס}