1 Astfel au fost sfîrşite cerurile şi pămîntul, şi toată oştirea lor.

2 În ziua a şaptea Dumnezeu Şi -a sfîrşit lucrarea, pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S'a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.

3 Dumnezeu a binecuvîntat ziua a şaptea şi a sfinţit -o, pentrucă în ziua aceasta S'a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.

4 Iată istoria cerurilor şi a pămîntului, cînd au fost făcute.

5 În ziua cînd a făcut Domnul Dumnezeu un pămînt şi ceruri, nu era încă pe pămînt nici un copăcel de cîmp şi nici o iarbă de pe cîmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pămînt şi nu era nici un om ca să lucreze pămîntul.

6 Ci un abur se ridica de pe pămînt şi uda toată faţa pămîntului.

7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărîna pămîntului, i -a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s'a făcut astfel un suflet viu.

8 Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care -l întocmise.

9 Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pămînt tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mîncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.

10 Un rîu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe.

11 Numele celui dintîi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur.

12 Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix.

13 Numele rîului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş.

14 Numele celui de al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea rîu este Eufratul.

15 Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l -a aşezat în grădina Edenului, ca s'o lucreze şi s'o păzească.

16 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: ,,Poţi să mănînci după plăcere din orice pom din grădină;

17 dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit.``

18 Domnul Dumnezeu a zis: ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să -i fac un ajutor potrivit pentru el.``

19 Domnul Dumnezeu a făcut din pămînt toate fiarele cîmpului şi toate păsările cerului; şi le -a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care -l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela -i era numele.

20 Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor cîmpului; dar, pentru om, nu s'a găsit niciun ajutor, care să i se potrivească.

21 Atunci Domnul Dumnezeu a trimes un somn adînc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.

22 Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus -o la om.

23 Şi omul a zis: ,,Iată în sfîrşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentrucă a fost luată din om.``

24 Deaceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.

25 Omul şi nevasta lui erau amîndoi goi, şi nu le era ruşine.

1 Ainsi furent achevés les cieux et la terre, et toute leur multitude.

2 Et Dieu eut achevé au septième jour son oeuvre qu'il avait faite; et il se reposa au septième jour de toute son oeuvre qu'il avait faite.

3 Et Dieu bénit le septième jour, et le sanctifia, parce qu'en ce jour-là il se reposa de toute son oeuvre, pour l'accomplissement de laquelle Dieu avait créé et faite.

4 Telles sont les générations des cieux et de la terre, quand ils furent créés, lorsque l’Éternel Dieu fit la terre et les cieux.

5 Or aucun arbrisseau des champs n'était encore sur la terre, et aucune herbe des champs ne germait encore; car l'Éternel Dieu n'avait point fait pleuvoir sur la terre, et il n'y avait point d'homme pour maîtriser la terre;

6 Mais une vapeur montait de la terre, et arrosait toute la surface du sol.

7 Et l'Éternel Dieu forma l'homme de la poussière de la terre, et souffla dans ses narines un esprit de vie; et l'homme devint une âme vivante

8 Et l'Éternel Dieu détermina l’Enceinte de sa Grâce qui le précédait, et y mit l'homme qu'il avait formé.

9 Et l'Éternel Dieu fit surgir de la résolution de sa Grâce toute sorte d’assurances gracieuses à la perception, et favorables à recevoir; l’assurance de la Vie au milieu de l’Enceinte, et l’assurance de la connaissance du bien et du mal.

10 Et un fleuve sortait de la Grâce pour saturer l’Enceinte; et de là il se divisait et formait quatre principes.

11 Le nom du premier est Croissance (Pishon); c'est celui qui entoure le pays de la Confiance (Havila), où se trouve la prospérité (or).

12 Et la prospérité (or) de cette région est gracieuse; là se trouve la Sanctification (bdellion), et la pureté de l’édification (pierre d'onyx).

13 Le nom du second fleuve est Épreuve (Guihon); c'est celui qui entoure toute la région des passions (Cush).

14 Le nom du troisième fleuve est Diligence (Hiddékel); c'est celui qui va vers le devant de la droiture (l'Assyrie). Et le quatrième fleuve, c'est la Rémunération (l'Euphrate).

15 L'Éternel Dieu prit donc l'homme et le plaça dans l’Enceinte de sa Grâce, pour la posséder et pour la préserver.

16 Et l'Éternel Dieu commanda à l'homme, en disant: Tu peux accueillir librement toutes les assurances de l'Enceinte.

17 Mais, quant à l’assurance de la connaissance du bien et du mal, tu n’en recevras point; car au jour où tu t’en procurera, certainement tu mourras de dépérissement.

18 Et l'Éternel Dieu dit: Il n'est pas convenable que l'homme soit seul; je lui ferai une assistance pour l’aider.

19 Et l'Éternel Dieu forma de la terre une descendance de l’homme, une multitude d’êtres vivants à l’image d’Adam dans l’expansion de l’existence sublime de la connaissance de Dieu; et il les fit venir vers Adam, pour qu’il considère leurs accomplissements, et que la position qu'Adam donnerait à chacun des êtres vivants, fût son obligation.

20 Et Adam donna des positions à tous les Perceptifs, sublimes en connaissance, parmi tous les êtres vivants dans l’expansion de l’existence; mais, pour l'homme, il n’existait point d'aide qui lui correspondait.

21 Et l'Éternel Dieu produisit une torpeur profonde qui languissait sur Adam; et il prit cette inclination d’Adam, et l’entoura de chair.

22 Et l'Éternel Dieu forma une existence de l’inclination qu'il avait prise d'Adam, et forma son existence charnelle et la fit demeurer avec Adam.

23 Et Adam dit: Celle-ci est enfin la substance de ma puissance, et l'enchantement de ma chair. On la nommera l’Existence, mon Épouse (ISHA), car elle a été prise du Vivant, son Époux (ISH).

24 C'est pourquoi le Vivant laissera son père (son origine) et sa mère (sa source), et se joindra à son épouse, et ils seront une seule chair.

25 Or Adam et sa femme étaient tous deux rusés, et ils ne s’en relâchaient point.