1 Pildele lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel,

2 pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii, pentru înţelegerea cuvintelor minţii;

3 pentru căpătarea învăţăturilor de bun simţ, de dreptate, de judecată şi de nepărtinire;

4 ca să dea celor neîncercaţi agerime de minte, tînărului cunoştinţă şi chibzuinţă, -

5 să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă-

6 pentru prinderea înţelesului unei pilde sau al unui cuvînt adînc, înţelesul cuvintelor înţelepţilor şi al cuvintelor lor cu tîlc.

7 Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.

8 Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău, şi nu lepăda îndrumările mamei tale!

9 Căci ele sînt o cunună plăcută pe capul tău, şi un lanţ de aur la gîtul tău.

10 Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa cîştigat de ei!

11 Dacă-ţi vor zice: ,,Vino cu noi! Haidem să întindem curse ca să vărsăm sînge, să întindem fără temei laţuri celui nevinovat;

12 haidem să -i înghiţim de vii, ca locuinţa morţilor, şi întregi, ca pe cei ce se pogoară în groapă;

13 vom găsi tot felul de lucruri scumpe, şi ne vom umplea casele cu pradă;

14 vei avea şi tu partea ta la fel cu noi, o pungă vom avea cu toţii!`` -

15 fiule, să nu porneşti la drum cu ei, abate-ţi piciorul de pe cărarea lor!

16 Căci picioarele lor aleargă la rău, şi se grăbesc să verse sînge.

17 Dar degeaba se aruncă laţul înaintea ochilor tuturor păsărilor;

18 căci ei întind curse tocmai împotriva sîngelui lor, şi sufletului lor îşi întind ei laţuri.

19 Aceasta este soarta tuturor celor lacomi de cîştig: lăcomia aduce pierderea celor ce se dedau la ea.

20 Înţelepciunea strigă pe uliţe, îşi înalţă glasul în pieţe:

21 strigă unde e zarva mai mare; la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei:

22 ,,Pînă cînd veţi iubi prostia, proştilor? Pînă cînd le va plăcea batjocoritorilor batjocura, şi vor urî nebunii ştiinţa?

23 Întoarceţi-vă să ascultaţi mustrările mele! Iată, voi turna duhul meu peste voi, vă voi face cunoscut cuvintele mele...

24 Fiindcă eu chem şi voi vă împotriviţi, fiindcă îmi întind mîna şi nimeni ia seama,

25 fiindcă lepădaţi toate sfaturile mele, şi nu vă plac mustrările mele,

26 de aceea şi eu, voi rîde cînd veţi fi în vreo nenorocire, îmi voi bate joc de voi cînd vă va apuca groaza,

27 cînd vă va apuca groaza ca o furtună, şi cînd vă va învălui nenorocirea ca un vîrtej, cînd va da peste voi necazul şi strîmtorarea.

28 Atunci mă vor chema, şi nu voi răspunde; mă vor căuta, şi nu mă vor găsi.

29 Pentrucă au urît ştiinţa, şi n'au ales frica Domnului,

30 pentrucă n'au iubit sfaturile mele, şi au nesocotit toate mustrările mele.

31 De aceea se vor hrăni cu roada umbletelor lor, şi se vor sătura cu sfaturile lor.

32 Căci împotrivirea proştilor îi ucide, şi liniştea nebunilor îi pierde;

33 dar cel ce m'ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău.

1 Dies sind die Sprüche Salomos, des Königs Israels, Davids Sohns,

2 zu lernen Weisheit und Zucht, Verstand,

3 Klugheit, Gerechtigkeit, Recht und Schlecht,

4 daß die Albernen witzig und die Jünglinge vernünftig und vorsichtig werden.

5 Wer weise ist, der höret zu und bessert sich; und wer verständig ist, der läßt ihm raten,

6 daß er vernehme die Sprüche und ihre Deutung, die Lehre der Weisen und ihre Beispiele.

7 Des HErrn Furcht ist Anfang zu lernen. Die Ruchlosen verachten Weisheit und Zucht.

8 Mein Kind gehorche der Zucht deines Vaters und verlaß nicht das Gebot deiner Mutter!

9 Denn solches ist ein schöner Schmuck deinem Haupt und eine Kette an deinem Halse.

10 Mein Kind, wenn dich die bösen Buben locken, so folge nicht!

11 Wenn sie sagen: Gehe mit uns, wir wollen auf Blut lauern und den Unschuldigen ohne Ursache nachstellen;

12 wir wollen sie lebendig verschlingen wie die Hölle, und die Frommen, als die hinunter in die Grube fahren;

13 wir wollen groß Gut finden; wir wollen unsere Häuser mit Raube füllen;

14 wage es mit uns; es soll unser aller ein Beutel sein:

15 mein Kind, wandle den Weg nicht mit ihnen; wehre deinem Fuß von ihrem Pfad!

16 Denn ihre Füße laufen zum Bösen und eilen, Blut zu vergießen.

17 Denn es ist vergeblich, das Netz auswerfen vor den Augen der Vögel.

18 Auch lauern sie selbst untereinander auf ihr Blut, und stellet einer dem andern nach dem Leben.

19 Also tun alle Geizigen, daß einer dem andern das Leben nimmt.

20 Die Weisheit klagt draußen und läßt sich hören auf den Gassen.

21 Sie ruft in der Tür am Tor vorne unter dem Volk; sie redet ihre Worte in der Stadt:

22 Wie lange wollt ihr Albernen albern sein und die Spötter Lust zu Spötterei haben und die Ruchlosen die Lehre hassen?

23 Kehret euch zu meiner Strafe! Siehe, ich will euch heraussagen meinen Geist und euch meine Worte kundtun.

24 Weil ich denn rufe, und ihr weigert euch; ich recke meine Hand aus, und niemand achtet drauf,

25 und laßt fahren allen meinen Rat und wollt meiner Strafe nicht:

26 so will ich auch lachen in eurem Unfall und euer spotten, wenn da kommt, das ihr fürchtet,

27 wenn über euch kommt wie ein Sturm, das ihr fürchtet, und euer Unfall als ein Wetter, wenn über euch Angst und Not kommt.

28 Dann werden sie mir rufen, aber ich werde nicht antworten; sie werden mich frühe suchen und nicht finden.

29 Darum daß sie hasseten die Lehre und wollten des HErrn Furcht nicht haben,

30 wollten meines Rats nicht und lästerten alle meine Strafe,

31 so sollen sie essen von den Früchten ihres Wesens und ihres Rats satt werden.

32 Das die Albernen gelüstet, tötet sie, und der Ruchlosen Glück bringt sie um.

33 Wer aber mir gehorchet, wird sicher bleiben und genug haben und kein Unglück fürchten.