1 Nu strigă înţelepciunea, şi nu-şi înalţă priceperea glasul?

2 Ea se aşează sus pe înălţimi, afară pe drum, la răspîntii,

3 şi strigă lîngă porţi, la intrarea cetăţii, la intrarea porţilor:

4 ,,Oamenilor, către voi strig, şi spre fiii oamenilor se îndreaptă glasul meu.

5 Învăţaţi-vă minte, proştilor, şi înţelepţiţi-vă nebunilor!

6 Asculaţi, căci am lucruri mari de spus, şi buzele mi se deschid ca să înveţe pe alţii ce este drept.

7 Căci gura mea vesteşte adevărul, şi buzele mele urăsc minciuna!

8 Toate cuvintele gurii mele sînt drepte, n'au nimic neadevărat nici sucit în ele.

9 Toate sînt lămurite pentru cel priceput, şi drepte pentru ceice au găsit ştiinţa.

10 Primiţi mai de grabă învăţăturile mele decît argintul, şi mai de grabă ştiinţa de cît aurul scump.

11 Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult de cît mărgăritarele, şi nici un lucru de preţ nu se poate asemui cu ea.

12 Eu, Înţelepciunea, am ca locuinţă mintea, şi pot născoci cele mai chibzuite planuri.

13 Frica de Domnul este urîrea răului; trufia şi mîndria, purtarea rea şi gura... mincinoasă, iată ce urăsc eu.

14 Dela mine vine sfatul şi izbînda, eu sînt priceperea, a mea este puterea.

15 Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau voivozii porunci drepte.

16 Prin mine cîrmuiesc dregătorii, şi mai marii, toţi judecătorii pămîntului.

17 Eu iubesc pe ceice mă iubesc, şi cei ce mă caută cu totdinadinsul mă găsesc.

18 Cu mine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea.

19 Rodul meu este mai bun decît aurul cel mai curat, şi venitul meu întrece argintul cel mai ales.

20 Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii,

21 ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc, şi să le umplu visteriile.

22 Domnul m'a făcut cea dintîi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.

23 Eu am fost aşezată din vecinicie, înainte de orice început, înainte de a fi pămîntul.

24 Am fost născută cînd încă nu erau adîncuri, nici izvoare încărcate cu ape;

25 am fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile,

26 cînd nu era încă nici pămîntul, nici cîmpiile, nici cea dintîi fărîmă din pulberea lumii.

27 Cînd a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă; cînd a tras o zare pe faţa adîncului,

28 cînd a pironit norii sus, şi cînd au ţîşnit cu putere izvoarele adîncului,

29 cînd a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, cînd a pus temeliile pămîntului,

30 eu eram meşterul Lui, la lucru lîngă el, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucînd neîncetat înaintea Lui,

31 jucînd pe rotocolul pămîntului Său, şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.

32 Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, căci ferice de ceice păzesc căile mele!

33 Ascultaţi învăţătura, ca să vă faceţi înţelepţi, şi nu lepădaţi sfatul meu.

34 Ferice de omul care m'ascultă, care veghează zilnic la porţile mele, şi păzeşte pragul uşii mele.

35 Căci celce mă găseşte, găseşte viaţa, şi capătă bunăvoinţa Domnului.

36 Dar celce păcătuieşte împotriva mea îşi vatămă sufletul său; toţi ceice mă urăsc pe mine, iubesc moartea.

1 Rufet nicht die Weisheit und die Klugheit läßt sich hören?

2 Öffentlich am Wege und an der Straße stehet sie.

3 An den Toren bei der Stadt, da man zur Tür eingehet, schreiet sie:

4 O ihr Männer, ich schreie zu euch und rufe den Leuten!

5 Merket, ihr Albernen, den Witz; und ihr Toren, nehmet es zu Herzen!

6 Höret, denn ich will reden, was fürstlich ist, und lehren, was recht ist.

7 Denn mein Mund soll die Wahrheit reden, und meine Lippen sollen hassen, das gottlos ist.

8 Alle Reden meines Mundes sind gerecht; es ist nichts Verkehrtes noch Falsches drinnen.

9 Sie sind alle gleichaus denen, die sie vernehmen, und richtig denen, die es annehmen wollen.

10 Nehmet an meine Zucht lieber denn Silber und die Lehre achtet höher denn köstlich Gold.

11 Denn Weisheit ist besser denn Perlen, und alles, was man wünschen mag, kann ihr nicht gleichen.

12 Ich, Weisheit, wohne bei dem Witz und ich weiß guten Rat zu geben.

13 Die Furcht des HErrn hasset das Arge, die Hoffart, den Hochmut und bösen Weg, und bin feind dem verkehrten Munde.

14 Mein ist beides, Rat und Tat; ich habe Verstand und Macht.

15 Durch mich regieren die Könige und die Ratsherren setzen das Recht.

16 Durch mich herrschen die Fürsten und alle Regenten auf Erden.

17 Ich liebe, die mich lieben; und die mich frühe suchen, finden mich.

18 Reichtum und Ehre ist bei mir, wahrhaftig Gut und Gerechtigkeit.

19 Meine Frucht ist besser denn Gold und fein Gold und mein Einkommen besser denn auserlesen Silber.

20 Ich wandle auf dem rechten Wege, auf der Straße des Rechts,

21 daß ich wohl berate, die mich lieben und ihre Schätze voll mache.

22 Der HErr hat mich gehabt im Anfang seiner Wege; ehe er was machte, war ich da.

23 Ich bin eingesetzt von Ewigkeit, von Anfang vor der Erde.

24 Da die Tiefen noch nicht waren, da war ich schon bereitet, da die Brunnen noch nicht mit Wasser quollen,

25 Ehe denn die Berge eingesenkt waren, vor den Hügeln war ich bereitet.

26 Er hatte die Erde noch nicht gemacht, und was dran ist, noch die Berge des Erdbodens.

27 Da er die Himmel bereitete, war ich daselbst; da er die Tiefe mit seinem Ziel verfassete,

28 da er die Wolken droben festete, da er festigte die Brunnen der Tiefe,

29 da er dem Meer das Ziel setzte und den Wassern, daß sie nicht übergehen seinen Befehl, da er den Grund der Erde legte:

30 da war ich der Werkmeister bei ihm und hatte meine Lust täglich und spielte vor ihm allezeit

31 und spielte auf seinem Erdboden; und meine Lust ist bei den Menschenkindern.

32 So gehorchet mir nun, meine Kinder! Wohl denen, die meine Wege behalten!

33 Höret die Zucht und werdet weise, und laßt sie nicht fahren!

34 Wohl dem Menschen, der mir gehorchet, daß er wache an meiner Tür täglich, daß er warte an den Pfosten meiner Tür.

35 Wer mich findet, der findet das Leben und wird Wohlgefallen vom HErrn bekommen.

36 Wer aber an mir sündiget, der verletzt seine Seele. Alle, die mich hassen, lieben den Tod.