1 În al şaptesprezecelea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească Ahaz, fiul lui Iotam, împăratul lui Iuda.

2 Ahaz avea douăzeci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim. El n'a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului său, cum făcuse tatăl său David.

3 Ci a umblat în calea împăraţilor lui Israel; şi chiar a trecut pe fiul său prin foc, după urîciunile neamurilor pe cari le isgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

4 A adus jertfe şi tămîie pe înălţimi, pe dealuri şi supt toţi copacii verzi.

5 Atunci Reţin, împăratul Siriei, şi Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, s'au suit împotriva Ierusalimului ca să lupte împotriva lui. Au împresurat pe Ahaz, dar n'au putut să -l biruiască.

6 În acelaş timp, Reţin, împăratul Siriei, a adus iarăş Elatul subt stăpînirea Sirienilor; a izgonit pe Evrei din Elat, şi Sirienii au venit la Elat, unde au locuit pînă în ziua de azi.

7 Ahaz a trimes soli lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, să -i spună: ,,Eu sînt robul tău şi fiul tău; suie-te, şi izbăveşte-mă din mîna împăratului Siriei, şi din mîna împăratului lui Israel, care se ridică împotriva mea.``

8 Şi Ahaz a luat argintul şi aurul din Casa Domnului şi din vistieriile casei împăratului, şi l -a trimes ca dar împăratului Asiriei.

9 Împăratul Asiriei l -a ascultat. S'a suit împotriva Damascului, l -a luat, a dus pe locuitori în robie la Chir, şi a omorît pe Reţin.

10 Împăratul Ahaz s'a dus la Damasc înaintea lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei. Şi, văzînd altarul din Damasc, împăratul Ahaz a trimes preotului Urie chipul şi înfăţişarea acestui altar, întocmai cum era făcut.

11 Preotul Urie a făcut un altar întocmai după chipul trimes din Damasc de împăratul Ahaz, şi preotul Urie l -a făcut mai înainte ca să se întoarcă împăratul Ahaz din Damasc.

12 La venirea lui din Damasc, împăratul a văzut altarul, s'a apropiat de el, şi s'a suit pe el.

13 A ars pe el arderea de tot şi darul de mîncare, a vărsat jertfele de băutură, şi a stropit pe altar sîngele jertfelor de mulţămire.

14 A îndepărtat dinaintea casei altarul de aramă care era înaintea Domnului, ca să nu fie între noul altar şi Casa Domnului; l -a pus lîngă noul altar, spre miazănoapte.

15 Şi împăratul Ahaz a dat următoarea poruncă preotului Urie: ,,Să arzi pe altarul cel mare arderea de tot de dimineaţă şi darul de mîncare de seară, arderea de tot a împăratului şi darul lui de mîncare, arderile de tot ale întregului popor din ţară şi darurile lor de mîncare, să torni pe el jertfele lor de băutură, şi să stropeşti pe el tot sîngele arderilor de tot şi tot sîngele jertfelor; cît despre altarul de aramă, nu-mi pasă de el.``

16 Preotul Urie a făcut întocmai cum poruncise împăratul Ahaz.

17 Şi împăratul Ahaz a sfărîmat tăbliile dela temelie, şi a scos lighenele de pe ele. A dat jos marea de pe boii de aramă cari erau supt ea, şi a pus -o pe o pardoseală de piatră.

18 De hatîrul împăratului Asiriei, a schimbat în Casa Domnului pridvorul Sabatului care fusese zidit acolo, precum şi intrarea de afară a împăratului.

19 Celelalte fapte ale lui Ahaz, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?

20 Ahaz a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ezechia.