Jonas 2

1 Iona s'a rugat Domnului, Dumnezeului său, din pîntecele peştelui,

2 şi a zis: ,,În strîmtorarea mea, am chemat pe Domnul, şi m'a ascultat; din mijlocul locuinţei morţilor am strigat, şi mi-ai auzit glasul.

3 Şi totuş mă aruncasei în adînc, în inima mării, şi rîurile de apă mă înconjuraseră; toate valurile şi toate talazurile Tale au trecut peste mine.

4 Ziceam: ,,Sînt lepădat dinaintea ochilor Tăi! Dar iarăş voi vedea Templul Tău cel sfînt``.

5 Apele m'au acoperit pînă aproape să-mi ia viaţa, adîncul m'a învăluit, papura s'a împletit în jurul capului meu.

6 M'am pogorît pînă la temeliile munţilor, zăvoarele pămîntului mă încuiau pe vecie; dar Tu m'ai scos viu din groapă, Doamne, Dumnezeul meu!

7 Cînd îmi tînjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, şi rugăciunea mea a ajuns pînă la Tine, în Templul Tău ce sfînt.

8 Ceice se lipesc de idoli deşerţi îndepărtează îndurarea dela ei.

9 Eu însă Îţi voi aduce jertfe cu un strigăt de mulţămire, voi împlini juruinţele pe cari le-am făcut. Mîntuirea vine dela Domnul.``

10 Domnul a vorbit peştelui, şi peştele a vărsat pe Iona pe pămînt.

Capítulos

Bíblias