1 E GIOBBE rispose, e disse:
2 Sì, veramente voi siete tutt’un popolo, E la sapienza morrà con voi.
3 Anch’io ho senno come voi; Io non sono da men di voi; Ed appo cui non sono cotali cose?
4 Io son quell’uomo ch’è schernito dal suo amico; Ma un tale invoca Iddio, ed egli gli risponderà; L’uomo giusto ed intiero è schernito.
5 Colui che sta per isdrucciolare col piè, E, per estimazione di chi è felice, un tizzone sprezzato
6 I tabernacoli de’ ladroni prosperano, E v’è ogni sicurtà per quelli che dispettano Iddio, Nelle cui mani egli fa cadere ciò che desiderano.
7 E in vero, domandane pur le bestie, ed esse tu l’insegneranno; E gli uccelli del cielo, ed essi te lo dichiareranno;
8 Ovvero, ragionane con la terra, ed essa te l’insegnerà; I pesci del mare eziandio te lo racconteranno.
9 Fra tutte queste creature, Quale è quella che non sappia che la mano del Signore fa questo?
10 Nella cui mano è l’anima d’ogni uomo vivente, E lo spirito d’ogni carne umana.
11 L’orecchio non prova egli le parole, Come il palato assapora le vivande?
12 Ne’ vecchi è la sapienza, E nella grande età è la prudenza.
13 Appo lui è la sapienza e la forza; A lui appartiene il consiglio e l’intelligenza.
14 Ecco, se egli ruina, la cosa non può esser riedificata; Se serra alcuno, non gli può essere aperto.
15 Ecco, se egli rattiene le acque, elle si seccano; E se le lascia scorrere, rivoltano la terra sottosopra.
16 Appo lui è forza e ragione; A lui appartiene chi erra, e chi fa errare.
17 Egli ne mena i consiglieri spogliati, E fa impazzare i giudici.
18 Egli scioglie il legame dei re, E stringe la cinghia sopra i lor propri lombi.
19 Egli ne mena i rettori spogliati, E sovverte i possenti.
20 Egli toglie la favella agli eloquenti, E leva il senno a’ vecchi.
21 Egli spande lo sprezzo sopra i nobili, E rallenta la cintura de’ possenti.
22 Egli rivela le cose profonde, traendole fuor delle tenebre; E mette fuori alla luce l’ombra della morte.
23 Egli accresce le nazioni, ed altesì le distrugge; Egli sparge le genti, ed altresì le riduce insieme.
24 Egli toglie il senno a’ capi de’ popoli della terra, E li fa andar vagando per luoghi deserti, ove non ha via alcuna.
25 Vanno a tentone per le tenebre, senza luce alcuna: Ed egli li fa andare errando come un uomo ebbro
1 Iov a luat cuvîntul şi a zis:
2 ,,S'ar putea zice, în adevăr, că neamul omenesc sînteţi voi, şi că odată cu voi va muri şi înţelepciunea!
3 Am şi eu minte ca voi, nu sînt mai pe jos decît voi. Şi cine nu ştie lucrurile pe cari le spuneţi voi?
4 Eu sînt de batjocura prietenilor mei, cînd cer ajutorul lui Dumnezeu: dreptul, nevinovatul, de batjocură!
5 Dispreţ în nenorocire! -iată zicerea celor fericiţi: dă brînci cui alunecă cu piciorul!
6 Jăfuitorilor li se lasă corturile în pace, celor ce mînie pe Dumnezeu le merge bine, măcar că Dumnezeul lor este în pumn.
7 Întreabă dobitoacele, şi te vor învăţa, păsările cerului, şi îţi vor spune;
8 vorbeşte pămîntului, şi te va învăţa; şi peştii mării îţi vor povesti.
9 Cine nu vede în toate acestea dovada că mîna Domnului a făcut asemenea lucruri?
10 El ţine în mînă sufletul a tot ce trăieşte, suflarea oricărui trup omenesc.
11 Nu deosebeşte urechea cuvintele, cum gustă cerul gurii mîncările?
12 La bătrîni se găseşte înţelepciunea, şi într'o viaţă lungă e priceperea.
13 La Dumnezeu este înţelepciunea şi puterea; sfatul şi priceperea ale Lui sînt.
14 Ce dărîmă El, nu va fi zidit din nou; pe cine -l închide El, nimeni nu -l va scăpa.
15 El opreşte apele şi totul se usucă; El le dă drumul, şi pustiesc pămîntul.
16 El are puterea şi înţelepciunea; El stăpîneşte pe celce se rătăceşte sau rătăceşte pe alţii.
17 El ia robi pe sfetnici, şi turbură mintea judecătorilor.
18 El desleagă legătura împăraţilor, şi le pune o frînghie în jurul coapselor.
19 El ia robi pe preoţi; El răstoarnă pe cei puternici
20 El taie vorba celor meşteri la vorbă; El ia mintea celor bătrîni.
21 El varsă dispreţul asupra celor mari; El desleagă brîul celor tari.
22 El descopere ce este ascuns în întunerec, El aduce la lumină umbra morţii.
23 El face pe neamuri să crească, şi El le nimiceşte; El le întinde pînă departe, şi El le aduce înapoi în hotarele lor.
24 El ia mintea căpeteniilor poporului, El îi face să rătăcească în pustiuri fără drum,
25 unde bîjbăie prin întunerec, şi nu văd desluşit; El îi face să se clatine ca nişte oameni beţi.