1 E GIOBBE rispose, e disse:

2 Infino a quando addoglierete voi l’anima mia, E mi triterete con parole?

3 Già dieci volte voi mi avete fatta onta; Non vi vergognate voi di procedere così stranamente meco?

4 Ma pure, sia così certamente che io abbia fallito, Il mio fallo dimorerà meco.

5 Se pur volete innalzarvi sopra a me, E volete rimproverarmi il mio vituperio,

6 Sappiate ora che Iddio mi ha sovvertito, E ch’egli mi ha intorniato della sua rete.

7 Ecco, io grido violenza, e non sono esaudito; Io sclamo, e non mi si fa ragione

8 Egli ha abbarrata la mia via sì che io non posso passare; Ed ha poste le tenebre sopra i miei sentieri.

9 Egli mi ha spogliato della mia gloria, E mi ha tolta la corona del mio capo.

10 Egli mi ha disfatto d’ogn’intorno, sì che io me ne vo via; Ed ha fatta dileguar la mia speranza, come quella di un albero;

11 Ed ha accesa la sua ira contro a me, E mi ha reputato per uno de’ suoi nemici.

12 Le sue schiere son venute tutte insieme, E si hanno spianata la via contro a me, E si sono accampate intorno al mio tabernacolo.

13 Egli ha allontanati d’appresso a me i miei fratelli; I miei conoscenti si son del tutto alienati da me.

14 I miei prossimi se ne son rimasti, Ed i miei conoscenti mi hanno dimenticato.

15 I miei famigliari, e le mie serventi, mi tengono per istraniero; Io paio loro un forestiere.

16 Io chiamo il mio servitore, ed egli non risponde, Quantunque io lo preghi di mia bocca.

17 Il mio fiato è divenuto stranio alla mia moglie, Benchè io la supplichi per li figliuoli del mio ventre.

18 Fino a’ piccoli fanciulli mi disdegnano; Se io mi levo, sparlano di me.

19 Tutti i miei consiglieri segreti mi abbominano; E quelli che io amava si son rivolti contro a me.

20 Le mie ossa sono attaccate alla mia pelle ed alla mia carne; E non mi è rimasto altro di salvo che la pelle d’intorno a’ miei denti.

21 Abbiate pietà di me, abbiate pietà di me, o voi amici miei; Perciocchè la mano del Signore mi ha toccato.

22 Perchè mi perseguitate voi come Iddio, E non vi saziate della mia carne?

23 Oh! fosser pur ora scritti i miei ragionamenti! Oh! fosser pure stampati in un libro!

24 Oh! fossero in sempiterno intagliati con uno scarpello di ferro E con del piombo, sopra un sasso!

25 Ora, quant’è a me, io so che il mio Redentore vive, E che nell’ultimo giorno egli si leverà sopra la polvere;

26 E quantunque, dopo la mia pelle, questo corpo sia roso, Pur vedrò con la carne mia Iddio;

27 Il quale io vedrò, gli occhi miei lo vedranno, e non un altro; Le mie reni si consumano in me.

28 Anzi dovreste dire: Perchè lo perseguitiamo noi? Poichè la radice della parola si ritrova in me.

29 Temiate della spada; Perciocchè il supplicio dell’iniquità è la spada; Acciocchè sappiate che vi è un giudicio

1 Iov a luat cuvîntul şi a zis:

2 ,,Pînă cînd îmi veţi întrista sufletul, şi mă veţi zdrobi cu cuvîntările voastre?

3 Iată că de zece ori m'aţi batjocorit; nu vă este ruşine să vă purtaţi aşa?

4 Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sînt răspunzător de aceasta.

5 Credeţi că mă puteţi lua de sus? Credeţi că mi-aţi dovedit că sînt vinovat?

6 Atunci să ştiţi că Dumnezeu mă urmăreşte, şi mă înveleşte cu laţul Lui.

7 Iată, ţip de silnicie, şi nimeni nu răspunde; cer dreptate, şi dreptate nu este!

8 Mi -a tăiat orice ieşire, şi nu pot trece; a răspîndit întunerec pe cărările mele.

9 M'a despoiat de slava mea, mi -a luat cununa de pe cap,

10 m'a zdrobit din toate părţile, şi pier; mi -a smuls nădejdea ca pe un copac.

11 S'a aprins de mînie împotriva mea, S'a purtat cu mine ca şi cu un vrăjmaş.

12 Oştile Lui au pornit deodată înainte, şi-au croit drum pînă la mine, şi au tăbărît în jurul cortului meu.

13 A depărtat pe fraţii mei dela mine, şi prietenii mei s'au înstrăinat de mine.

14 Rudele mele m'au părăsit, şi cei mai deaproape ai mei m'au uitat.

15 Casnicii mei şi slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sînt un necunoscut.

16 Chem pe robul meu, şi nu răspunde; îl rog cu gura mea, şi degeaba.

17 Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele, şi duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.

18 Pînă şi copiii mă dispreţuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc.

19 Aceia în cari mă încredeam mă urăsc, aceia pe cari îi iubeam s'au întors împotriva mea.

20 Oasele mi se ţin de piele şi de carne; nu mi -a mai rămas decît pielea de pe dinţi.

21 Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei! Căci mîna lui Dumnezeu m'a lovit.

22 Dece mă urmăriţi ca Dumnezeu? Şi nu vă mai săturaţi de carnea mea?

23 Oh! aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într'o carte;

24 aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier şi cu plumb în stîncă pe vecie...

25 Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pămînt.

26 Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuş pe Dumnezeu.

27 Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tînjeşte de dorul acesta înlăuntrul meu.

28 Atunci veţi zice: ,Pentruce -l urmăream noi?` Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.

29 Temeţi-vă de sabie: căci pedepsele date cu sabia sînt grozave! Şi să ştiţi că este o judecată.``