1 Ouve, pois, as minhas palavras, ó Jó, e dá ouvidos a todas as minhas declarações.
2 Eis que já abri a minha boca; já falou a minha língua debaixo do meu paladar.
3 As minhas palavras declaram a integridade do meu coração, e os meus lábios falam com sinceridade o que sabem.
4 O Espírito de Deus me fez, e o sopro do Todo-Poderoso me dá vida.
5 Se podes, responde-me; põe as tuas palavras em ordem diante de mim; apresenta-te.
6 Eis que diante de Deus sou o que tu és; eu também fui formado do barro.
7 Eis que não te perturbará nenhum medo de mim, nem será pesada sobre ti a minha mão.
8 Na verdade tu falaste aos meus ouvidos, e eu ouvi a voz das tuas palavras. Dizias:
9 Limpo estou, sem transgressão; puro sou, e não há em mim iniqüidade.
10 Eis que Deus procura motivos de inimizade contra mim, e me considera como o seu inimigo.
11 Põe no tronco os meus pés, e observa todas as minhas veredas.
12 Eis que nisso não tens razão; eu te responderei; porque Deus e maior do que o homem.
13 Por que razão contendes com ele por não dar conta dos seus atos?
14 Pois Deus fala de um modo, e ainda de outro se o homem não lhe atende.
15 Em sonho ou em visão de noite, quando cai sono profundo sobre os homens, quando adormecem na cama;
16 então abre os ouvidos dos homens, e os atemoriza com avisos,
17 para apartar o homem do seu desígnio, e esconder do homem a soberba;
18 para reter a sua alma da cova, e a sua vida de passar pela espada.
19 Também é castigado na sua cama com dores, e com incessante contenda nos seus ossos;
20 de modo que a sua vida abomina o pão, e a sua alma a comida apetecível.
21 Consome-se a sua carne, de maneira que desaparece, e os seus ossos, que não se viam, agora aparecem.
22 A sua alma se vai chegando à cova, e a sua vida aos que trazem a morte.
23 Se com ele, pois, houver um anjo, um intérprete, um entre mil, para declarar ao homem o que lhe é justo,
24 então terá compaixão dele, e lhe dirá: Livra-o, para que não desça à cova; já achei resgate.
25 Sua carne se reverdecerá mais do que na sua infância; e ele tornará aos dias da sua juventude.
26 Deveras orará a Deus, que lhe será propício, e o fará ver a sua face com júbilo, e restituirá ao homem a sua justiça.
27 Cantará diante dos homens, e dirá: Pequei, e perverti o direito, o que de nada me aproveitou.
28 Mas Deus livrou a minha alma de ir para a cova, e a minha vida verá a luz.
29 Eis que tudo isto Deus faz duas e três vezes para com o homem,
30 para reconduzir a sua alma da cova, a fim de que seja iluminado com a luz dos viventes.
31 Escuta, pois, ó Jó, ouve-me; cala-te, e eu falarei.
32 Se tens alguma coisa que dizer, responde-me; fala, porque desejo justificar-te.
33 Se não, escuta-me tu; cala-te, e ensinar-te-ei a sabedoria.
1 Acum dar, Iov, ascultă cuvîntările mele, ia aminte la toate cuvintele mele!
2 Iată, deschid gura, şi mi se mişcă limba în cerul gurii.
3 Cu curăţie de inimă voi vorbi, buzele mele vor spune adevărul curat:
4 Duhul lui Dumnezeu m'a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.
5 Dacă poţi, răspunde-mi, apără-ţi pricina, fii gata!
6 Înaintea lui Dumnezeu eu sînt semenul tău, şi eu ca şi tine am fost făcut din noroi.
7 Astfel frica de mine nu te va turbura, şi greutatea mea nu te va copleşi.
8 Dar tu ai spus în auzul meu, şi am auzit sunetul cuvintelor tale:
9 ,Sînt curat, sînt fără păcat, sînt fără prihană, nu este fărădelege în mine.
10 Şi Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea, mă socoteşte vrăjmaş al Lui;
11 îmi pune picioarele în butuci, îmi pîndeşte toate mişcările.`
12 Îţi voi răspunde că aici n'ai dreptate, căci Dumnezeu este mai mare decît omul.
13 Vrei dar să te cerţi cu El, pentrucă nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui?
14 Dumnezeu vorbeşte însă, cînd într'un fel, cînd într'altul. dar omul nu ia seama.
15 El vorbeşte prin visuri, prin vedenii de noapte, cînd oamenii sînt cufundaţi într'un somn adînc, cînd dorm în patul lor.
16 Atunci El le dă înştiinţări, şi le întipăreşte învăţăturile Lui,
17 ca să abată pe om de la rău, şi să -l ferească de mîndrie,
18 ca să -i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile săbiei.
19 Şi prin durere este mustrat omul în culcuşul lui, cînd o luptă necurmată îi frămîntă oasele.
20 Atunci îi este greaţă de pîne, chiar şi de bucatele cele mai alese.
21 Carnea i se prăpădeşte şi piere, oasele cari nu i se vedeau rămîn goale;
22 sufletul i se apropie de groapă, şi viaţa de vestitorii morţii.
23 Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea, cari vestesc omului calea pe care trebuie s'o urmeze,
24 Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului: ,Izbăveşte -l, ca să nu se pogoare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!`
25 Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţei lui.
26 Se roagă lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îi este binevoitor, îl lasă să -I vadă Faţa cu bucurie, şi -i dă înapoi nevinovăţia.
27 Atunci el cîntă înaintea oamenilor, şi zice: ,Am păcătuit, am călcat dreptatea, şi n'am fost pedepsit după faptele mele;
28 Dumnezeu mi -a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!`
29 Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului,
30 ca să -l ridice din groapă, ca să -l lumineze cu lumina celor vii.
31 Ia aminte, Iov, şi ascultă-mă! Taci, şi voi vorbi!
32 Dacă ai ceva de spus, răspunde-mi! Vorbeşte, căci aş vrea să-ţi dau dreptate.
33 Dacă n'ai nimic de zis, ascultă-mă! Taci, şi te voi învăţa înţelepciunea.``