1 Então respondeu Jó, dizendo:

2 Tenho ouvido muitas coisas

como estas;

todos vós sois consoladores molestos.

3 Porventura não terão fim essas palavras de vento?

Ou o que te irrita,

para assim responderes?

4 Falaria eu também

como vós falais, se a vossa alma estivesse em lugar da minha alma,

ou amontoaria palavras

contra vós,

e menearia

contra vós a minha cabeça?

5 Antes vos fortaleceria

com a minha boca,

e a consolação dos meus lábios abrandaria a vossa dor.

6 Se eu falar, a minha dor não cessa,

e, calando-me eu, qual é o meu alívio?

7 Na verdade,

agora ele me tem feito fatigado;

tu assolaste toda a minha companhia,

8 Testemunha disto é

que já me fizeste enrugado,

e a minha magreza já se levanta

contra mim,

e no meu rosto testifica contra mim.

9 Na sua ira me despedaçou,

e ele me perseguiu;

rangeu os seus dentes contra mim;

aguça o meu adversário os seus olhos

contra mim.

10 Abrem a sua boca

contra mim;

com desprezo me feriram nos queixos,

e contra mim se ajuntam todos.

11 Entrega-me Deus ao perverso,

e nas mãos dos ímpios me faz cair.

12 Descansado estava eu,

porém ele me quebrantou;

e pegou-me pela cerviz,

e me despedaçou;

também me pôs por seu alvo.

13 Cercam-me os seus flecheiros;

atravessa-me os rins,

e não me poupa,

e o meu fel derrama

sobre a terra,

14 Fere-me com ferimento

sobre ferimento;

arremete contra mim

como um valente.

15 Cosi sobre a minha pele o cilício,

e revolvi a minha cabeça no pó.

16 O meu rosto está todo avermelhado de chorar,

e sobre as minhas pálpebras está a sombra da morte:

17 Apesar de não haver violência nas minhas mãos,

e de ser pura a minha oração.

18 Ah! terra,

não cubras o meu sangue

e não haja lugar

para ocultar o meu clamor!

19 Eis que também agora a minha testemunha está no céu,

e nas alturas o meu testemunho está.

20 Os meus amigos são os que zombam de mim;

os meus olhos se desfazem em lágrimas diante de Deus.

21 Ah! se alguém pudesse contender

com Deus pelo homem,

como o homem pelo seu próximo!

22 Porque decorridos poucos anos,

eu seguirei o caminho por onde não tornarei.

1 Iov a luat cuvântul și a zis:

2 „Astfel de lucruri am auzit eu des;

voi toți sunteți niște*Cap. 13:4. mângâietori supărăcioși.

3 Când se vor sfârși aceste vorbe în vânt?

Și pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale?

4 Ca voi aș vorbi eu

de ați fi în locul meu?

V-aș copleși cu vorbe,

aș da*Ps. 22:7;109:25.Plâng. 2:12. din cap la voi?

5 V-aș mângâia cu gura

și aș mișca din buze

ca să vă ușurez durerea.

6 Dacă vorbesc, durerea nu mi s-alină,

iar dacă tac, cu ce se micșorează?

7 Dar acum, vai! El m-a stors de puteri…

Mi-ai pustiit toată casa!

8 M-ai apucat ca pe un vinovat –

dovadă slăbiciunea mea,

care se ridică și mă învinuiește în față.

9 Mă sfâșie și mă urmărește în mânia*Cap. 10:16,17. Lui,

scrâșnește din dinți împotriva mea,

mă lovește*Cap. 13:24. și mă străpunge cu privirea Lui.

10 Ei deschid*Ps. 22:13. gura să mă mănânce,

mă ocărăsc și mă bat*Plâng. 3:30.Mica 5:1. peste obraji,

se înverșunează*Ps. 35:15. cu toții după mine.

11 Dumnezeu mă lasă*Cap. 1:15,17. la bunul plac al celor nelegiuiți

și mă aruncă în mâinile celor răi.

12 Eram liniștit și m-a scuturat,

m-a apucat de ceafă și m-a zdrobit,

a tras asupra mea ca*Cap. 7:20. într-o țintă.

13 Săgețile Lui mă înconjoară din toate părțile.

El Îmi străpunge rărunchii fără milă,

îmi varsă fierea pe pământ,

14 mă frânge bucăți, bucăți,

Se aruncă asupra mea ca un războinic.

15 Mi-am cusut un sac pe piele

și mi-am prăvălit capul*Cap. 30:19.Ps. 7:5. în țărână.

16 Plânsul mi-a înroșit fața

și umbra morții este pe pleoapele mele.

17 Totuși n-am făcut nicio nelegiuire

și rugăciunea mea totdeauna a fost curată.

18 Pământule, nu-mi acoperi sângele,

și vaietele*Cap. 27:9.Ps. 66:18,19. mele să n-aibă margini!

19 Chiar acum martorul*Rom. 1:9. meu este în cer,

apărătorul meu este în locurile înalte.

20 Prietenii mei râd de mine,

dar eu mă rog lui Dumnezeu, cu lacrimi,

21 să facă dreptate*Cap. 31:35.Ecl. 6:10.Is. 45:9.Rom. 9:20. omului înaintea lui Dumnezeu

și fiului omului împotriva prietenilor lui.

22 Căci numărul anilor mei se apropie de sfârșit

și mă voi duce pe o cărare*Ecl. 12:5. de unde nu mă voi mai întoarce.