1 Agora, porém,

se riem de mim os de menos idade do que eu,

cujos pais eu teria desdenhado de pôr

com os cães do meu rebanho.

2 De que também me serviria a força das mãos daqueles,

cujo vigor se tinha esgotado?

3 De míngua e fome se debilitaram;

e recolhiam-se

para os lugares secos,

tenebrosos,

assolados e desertos.

4 Apanhavam malvas junto aos arbustos,

e o seu mantimento eram as raízes dos zimbros.

5 Do meio dos homens eram expulsos,

e gritavam contra eles,

como contra o ladrão;

6 Para habitarem nos barrancos dos vales,

e nas cavernas da terra

e das rochas.

7 Bramavam entre os arbustos,

e ajuntavam-se debaixo das urtigas.

8 Eram filhos de doidos,

e filhos de gente sem nome,

e da terra foram expulsos.

9 Agora, porém,

sou a sua canção,

e lhes sirvo de provérbio.

10 Abominam-me,

e fogem para longe de mim,

e no meu rosto não se privam de cuspir.

11 Porque Deus desatou a sua corda,

e me oprimiu,

por isso sacudiram de si o freio perante o meu rosto.

12 À direita se levantam os moços;

empurram os meus pés,

e preparam

contra mim os seus caminhos de destruição.

13 Desbaratam-me o caminho;

promovem a minha miséria;

contra eles não há ajudador.

14 Vêm contra mim

como por uma grande brecha,

e revolvem-se

entre a assolação.

15 Sobrevieram-me pavores;

como vento perseguem a minha honra,

e como nuvem passou a minha felicidade.

16 E agora derrama-se em mim a minha alma;

os dias da aflição se apoderaram de mim.

17 De noite se me traspassam os meus ossos,

e os meus nervos não descansam.

18 Pela grandeza do meu mal está desfigurada a minha veste,

que, como a gola da minha túnica,

me cinge.

19 Lançou-me na lama,

e fiquei semelhante ao pó

e à cinza.

20 Clamo a ti, porém,

tu não me respondes;

estou em pé, porém,

para mim não atentas.

21 Tornaste-te cruel

contra mim;

com a força da tua mão resistes violentamente.

22 Levantas-me

sobre o vento,

fazes-me cavalgar sobre ele,

e derretes-me o ser.

23 Porque eu sei que me levarás à morte

e à casa do ajuntamento determinada a todos os viventes.

24 Porém não estenderá a mão

para o túmulo,

ainda que eles clamem na sua destruição.

25 Porventura não chorei

sobre aquele

que estava aflito,

ou não se angustiou a minha alma pelo necessitado?

26 Todavia aguardando eu o bem,

então me veio o mal,

esperando eu a luz,

veio a escuridão.

27 As minhas entranhas fervem

e não estão quietas;

os dias da aflição me surpreendem.

28 Denegrido ando,

porém não do sol;

levantando-me na congregação,

clamo por socorro.

29 Irmão me fiz dos chacais,

e companheiro dos avestruzes.

30 Enegreceu-se a minha pele sobre mim,

e os meus ossos estão queimados do calor.

31 A minha harpa se tornou em luto,

e o meu órgão em voz dos que choram.

1 Și acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine,

pe ai căror părinți nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.

2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,

când ei nu erau în stare să ajungă la bătrânețe?

3 Sfrijiți de sărăcie și foame,

fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite și pustii.

4 Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei

și n-au ca pâine decât rădăcina de bucsău.

5 Sunt izgoniți din mijlocul oamenilor,

strigă lumea după ei ca după niște hoți.

6 Locuiesc în văi îngrozitoare,

în peșterile pământului și în stânci.

7 Urlă printre tufișuri

și se adună sub mărăcini.

8 Ființe mârșave și disprețuite,

sunt izgoniți din țară.

9 Și acum*Cap. 17:6.Ps. 35:15;69:12.Plâng. 3:14,63., astfel de oameni mă pun în cântecele lor,

am ajuns de batjocura lor.

10 Mă urăsc, mă ocolesc,

mă scuipă*Num. 12:14.Deut. 25:9.Is. 50:6.Mat. 26:67;27:30. în față.

11 Nu se mai sfiesc și mă înjosesc,

nu mai au niciun frâu înaintea mea.

12 Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea

și îmi împing picioarele

și își croiesc*Cap. 19:12. cărări împotriva mea, ca să mă piardă.

13 Îmi nimicesc cărarea

și lucrează ca să mă prăpădească,

ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

14 Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine,

se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.

15 Mă apucă groaza.

Slava îmi este spulberată ca de vânt,

ca un nor a trecut fericirea mea.

16 Și acum, mi se topește*Ps. 42:4. sufletul în mine

și m-au apucat zilele suferinței.

17 Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele,

durerea care mă roade nu încetează.

18 De tăria suferinței, haina își pierde fața,

mi se lipește de trup ca o cămașă.

19 Dumnezeu m-a aruncat în noroi

și am ajuns ca țărâna și cenușa.

20 Strig către Tine și nu-mi răspunzi;

stau în picioare și nu mă vezi.

21 Ești fără milă împotriva mea,

lupți împotriva mea cu tăria mâinii Tale.

22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt

și mă nimicești cu suflarea furtunii.

23 Căci știu că mă duci la moarte,

în locul unde*Ps. 42:4.Evr. 9:27. se întâlnesc toți cei vii.

24 Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mâinile?

Cel în nenorocire nu cere ajutor?

25 Nu plângeam*Ps. 35:13,14.Rom. 12:15. eu pe cel amărât?

N-avea inima mea milă de cel lipsit?

26 Mă așteptam la fericire,

și, când colo, nenorocirea*Ier. 8:15. a venit peste mine;

trăgeam nădejde de lumină, și, când colo, a venit întunericul.

27 Îmi fierb măruntaiele fără încetare,

m-au apucat zilele de durere.

28 Umblu înnegrit*Ps. 38:6;42:9;43:2., dar nu de soare.

Mă scol în plină adunare și strig după ajutor.

29 Am ajuns frate*Ps. 102:6.Mica 1:8. cu șacalii,

tovarăș cu struții.

30 Pielea*Ps. 119:83.Plâng. 4:8;5:10. mi se înnegrește și cade,

iar oasele*Ps. 102:3. îmi ard și se usucă.

31 Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale

și cavalul meu scoate sunete plângătoare.