1 E prosseguiu Jó no seu discurso, dizendo:

2 Ah! Quem me dera ser

como eu fui nos meses passados,

como nos dias em que Deus me guardava!

3 Quando fazia resplandecer a sua lâmpada

sobre a minha cabeça e quando eu pela sua luz caminhava pelas trevas.

4 Como fui nos dias da minha mocidade,

quando o segredo de Deus estava

sobre a minha tenda;

5 Quando o Todo-Poderoso ainda estava comigo,

e os meus filhos em redor de mim.

6 Quando lavava os meus passos na manteiga,

e da rocha me corriam ribeiros de azeite;

7 Quando eu saía

para a porta da cidade,

e na rua fazia preparar a minha cadeira,

8 Os moços me viam,

e se escondiam,

e até os idosos se levantavam e se punham em pé;

9 Os príncipes continham as suas palavras,

e punham a mão

sobre a sua boca;

10 A voz dos nobres se calava,

e a sua língua apegava-se ao seu paladar.

11 Ouvindo-me algum ouvido,

me tinha por bem-aventurado;

vendo-me algum olho,

dava testemunho de mim;

12 Porque eu livrava o miserável,

que clamava,

como também o órfão

que não tinha quem o socorresse.

13 A bênção do que ia perecendo vinha

sobre mim,

e eu fazia

que rejubilasse o coração da viúva.

14 Vestia-me da justiça,

e ela me servia de vestimenta;

como manto

e diadema era a minha justiça.

15 Eu me fazia de olhos para o cego,

e de pés para o coxo.

16 Dos necessitados era pai,

e as causas de que eu não tinha conhecimento inquiria

com diligência.

17 E quebrava os queixos do perverso,

e dos seus dentes tirava a presa.

18 E dizia:

No meu ninho expirarei,

e multiplicarei os meus dias

como a areia.

19 A minha raiz se estendia junto às águas,

e o orvalho permanecia

sobre os meus ramos;

20 A minha honra se renovava em mim,

e o meu arco se reforçava na minha mão.

21 Ouviam-me

e esperavam,

e em silêncio atendiam ao meu conselho.

22 Havendo eu falado,

não replicavam,

e minhas razões destilavam

sobre eles;

23 Porque me esperavam,

como à chuva;

e abriam a sua boca,

como à chuva tardia.

24 Se eu ria

para eles,

não o criam,

e a luz do meu rosto não faziam abater;

25 Eu escolhia o seu caminho,

assentava-me como chefe,

e habitava como rei

entre as suas tropas;

como aquele que consola os que pranteiam.

1 Iov a luat din nou cuvântul în pilde și a zis:

2 „O, cum nu pot să fiu ca*Cap. 7:3. în lunile trecute,

ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,

3 când*Cap. 18:6. candela Lui strălucea deasupra capului meu

și lumina Lui mă călăuzea în întuneric!

4 Cum nu sunt ca în zilele puterii mele,

când Dumnezeu veghea ca un prieten*Ps. 25:14. peste cortul meu,

5 când Cel Atotputernic încă era cu mine

și când copiii mei stăteau în jurul meu;

6 când mi se scăldau pașii*Gen. 49:11.Deut. 32:13;33:24. în smântână

și stânca*Cap. 20:17.Ps. 81:16. vărsa lângă mine pâraie de untdelemn!

7 Dacă ieșeam să mă duc la poarta cetății

și dacă îmi pregăteam un scaun în piață,

8 tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea,

bătrânii se sculau și stăteau în picioare.

9 Mai-marii își opreau cuvântările

și își puneau*Cap. 21:5. mâna la gură.

10 Glasul căpeteniilor tăcea

și li se lipea limba*Ps. 137:6. de cerul gurii.

11 Urechea care mă auzea mă numea fericit,

ochiul care mă vedea mă lăuda.

12 Căci scăpam*Ps. 72:12.Prov. 21:13;24:11. pe săracul care cerea ajutor

și pe orfanul lipsit de sprijin.

13 Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine,

umpleam de bucurie inima văduvei.

14 Mă îmbrăcam cu dreptatea*Deut. 24:13.Ps. 132:9.Is. 59:17;61:10.Efes. 6:14.1 Tes. 5:8. și-i slujeam de îmbrăcăminte,

neprihănirea îmi era manta și turban.

15 Orbului*Num. 10:31. îi eram ochi

și șchiopului, picior.

16 Celor nenorociți le eram tată

și cercetam pricina*Prov. 29:7. celui necunoscut.

17 Rupeam falca*Ps. 58:6.Prov. 30:14. celui nedrept

și-i smulgeam prada din dinți.

18 Atunci ziceam: ‘În cuibul*Ps. 30:6. meu voi muri,

zilele mele vor fi multe ca nisipul.

19 Apa*Ps. 1:3.Ier. 17:8. Cap. 18:16. va pătrunde în rădăcinile mele,

roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.

20 Slava mea va înverzi neîncetat

și arcul*Gen. 49:24. îmi va întineri în mână.’

21 Oamenii mă ascultau și așteptau,

tăceau înaintea sfaturilor mele.

22 După cuvântările mele, niciunul nu răspundea

și cuvântul meu era pentru toți o rouă binefăcătoare.

23 Mă așteptau ca pe ploaie,

căscau gura ca după ploaia*Zah. 10:1. de primăvară.

24 Când li se înmuia inima, le zâmbeam

și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.

25 Îmi plăcea să mă duc la ei și mă așezam în fruntea lor;

eram ca un împărat în mijlocul unei oștiri,

ca un mângâietor lângă niște întristați.