1 Respondeu, porém, Jó, dizendo:

2 Até quando afligireis a minha alma,

e me quebrantareis

com palavras?

3 Já dez vezes me vituperastes;

não tendes vergonha de injuriar-me.

4 Embora haja eu,

na verdade, errado,

comigo ficará o meu erro.

5 Se deveras vos quereis engrandecer

contra mim,

e repreender-me pelo meu opróbrio,

6 Sabei agora

que Deus é o que me transtornou,

e com a sua rede me cercou.

7 Eis que clamo: Violência!

Porém não sou ouvido. Grito:

Socorro!

Porém não há justiça.

8 O meu caminho ele entrincheirou,

e já não posso passar,

e nas minhas veredas pôs trevas.

9 Da minha honra me despojou;

e tirou-me a coroa da minha cabeça.

10 Quebrou-me de todos os lados,

e eu me vou;

e arrancou a minha esperança,

como a uma árvore.

11 E fez inflamar contra mim a sua ira,

e me reputou para consigo,

como a seus inimigos.

12 Juntas vieram as suas tropas,

e prepararam

contra mim o seu caminho,

e se acamparam ao redor da minha tenda.

13 Pôs longe de mim a meus irmãos,

e os que me conhecem,

como estranhos se apartaram de mim.

14 Os meus parentes me deixaram,

e os meus conhecidos se esqueceram de mim.

15 Os meus domésticos

e as minhas servas me reputaram

como um estranho,

e vim a ser um estrangeiro aos seus olhos.

16 Chamei a meu criado,

e ele não me respondeu;

cheguei a suplicar-lhe com a minha própria boca.

17 O meu hálito se fez estranho à minha mulher;

tanto que supliquei o interesse dos filhos do meu corpo.

18 Até os pequeninos me desprezam,

e, levantando-me eu,

falam contra mim.

19 Todos os homens da minha confidência me abominam,

e até os que eu amava se tornaram

contra mim.

20 Os meus ossos se apegaram à minha pele

e à minha carne,

e escapei só

com a pele dos meus dentes.

21 Compadecei-vos de mim,

amigos meus,

compadecei-vos de mim,

porque a mão de Deus me tocou.

22 Por que me perseguis assim

como Deus,

e da minha carne não vos fartais?

23 Quem me dera agora,

que as minhas palavras fossem escritas!

Quem me dera,

fossem gravadas num livro!

24 E que, com pena de ferro,

e com chumbo,

para sempre fossem esculpidas na rocha.

25 Porque eu sei que o meu Redentor vive,

e que por fim se levantará

sobre a terra.

26 E depois de consumida a minha pele,

contudo ainda em minha carne verei a Deus,

27 Vê-lo-ei,

por mim mesmo,

e os meus olhos,

e não outros o contemplarão;

e por isso as minhas entranhas se consomem no meu interior.

28 Na verdade,

que devíeis dizer:

Por que o perseguimos?

Pois a raiz da acusação se acha em mim.

29 Temei vós mesmos a espada;

porque o furor traz os castigos da espada,

para saberdes

que há um juízo.

1 Iov a luat cuvântul și a zis:

2 „Până când îmi veți întrista sufletul

și mă veți zdrobi cu cuvântările voastre?

3 Iată că de zece ori m-ați batjocorit*Gen. 31:7.Lev. 26:26..

Nu vă este rușine să vă purtați așa?

4 Dacă am păcătuit cu adevărat,

numai eu sunt răspunzător de aceasta.

5 Credeți că mă puteți lua*Ps. 38:16. de sus?

Credeți că mi-ați dovedit că sunt vinovat?

6 Atunci, să știți că Dumnezeu mă urmărește

și mă învelește cu lațul Lui.

7 Iată, țip de silnicie, și nimeni nu răspunde;

cer dreptate, și dreptate nu este!

8 Mi-a tăiat orice ieșire*Cap. 3:23.Ps. 88:8. și nu pot trece;

a răspândit întuneric pe cărările mele.

9 M-a despuiat de slava*Ps. 89:44. mea,

mi-a luat cununa de pe cap,

10 m-a zdrobit din toate părțile și pier,

mi-a smuls nădejdea ca pe un copac.

11 S-a aprins de mânie împotriva mea,

S-a purtat cu mine ca și cu un vrăjmaș*Cap. 13:24.Plâng. 2:5..

12 Oștile Lui au pornit deodată înainte,

și-au croit drum*Cap. 30:12. până la mine

și au tăbărât în jurul cortului meu.

13 A depărtat pe frații mei*Ps. 31:11;38:11;69:8;88:8,18. de la mine,

și prietenii mei s-au înstrăinat de mine.

14 Rudele mele m-au părăsit,

și cei mai de aproape ai mei m-au uitat.

15 Casnicii mei și slugile mele mă privesc ca pe un străin,

în ochii lor sunt un necunoscut.

16 Chem pe robul meu, și nu răspunde;

îl rog cu gura mea, și degeaba.

17 Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele

și duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.

18 Până și copiii*2 Împ. 2:23. mă disprețuiesc:

dacă mă scol, ei mă ocărăsc.

19 Aceia*Ps. 41:9;55:13,14,20. în care mă încredeam mă urăsc,

aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.

20 Oasele mi se țin de piele*Cap. 30:30.Ps. 102:5.Plâng. 4:8. și de carne;

nu mi-a mai rămas decât pielea de pe dinți.

21 Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei!

Căci mâna*Cap. 1:11.Ps. 38:2. lui Dumnezeu m-a lovit.

22 De ce mă urmăriți*Ps. 69:26. ca Dumnezeu?

Și nu vă mai săturați de carnea mea?

23 O! Aș vrea ca vorbele mele să fie scrise,

să fie scrise într-o carte;

24 aș vrea să fie săpate cu un priboi de fier

și cu plumb în stâncă pe vecie…

25 Dar știu că Răscumpărătorul*19:25 Evreiește: Goel. meu este viu

și că Se va ridica la urmă pe pământ.

26 Chiar dacă mi se va nimici pielea și chiar dacă nu voi mai avea carne*Ps. 17:15.1 Cor. 13:12.1 Ioan 3:2.,

voi vedea totuși pe Dumnezeu.

27 Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor;

ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia.

Sufletul meu tânjește de dorul acesta înăuntrul meu.

28 Atunci veți zice: ‘Pentru ce-l*Vers. 22. urmăream noi?’

Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.

29 Temeți-vă de sabie,

căci pedepsele date cu sabia sunt grozave!

Și să*Ps. 58:10,11. știți că este o judecată."