1 Visto que do Todo-Poderoso não se encobriram os tempos,

por que,

os que o conhecem,

não veem os seus dias?

2 Até os limites removem;

roubam os rebanhos,

e os apascentam.

3 Do órfão levam o jumento;

tomam em penhor o boi da viúva.

4 Desviam do caminho os necessitados;

e os pobres da terra juntos se escondem.

5 Eis que,

como jumentos monteses no deserto,

saem à sua obra,

madrugando

para a presa;

a campina dá mantimento a eles

e aos seus filhos.

6 No campo segam o seu pasto,

e vindimam a vinha do ímpio.

7 Ao nu fazem passar a noite

sem roupa,

não tendo ele coberta contra o frio.

8 Pelas chuvas das montanhas são molhados e,

não tendo refúgio,

abraçam-se

com as rochas.

9 Ao orfãozinho arrancam dos peitos,

e tomam o penhor do pobre.

10 Fazem com que os nus vão

sem roupa

e aos famintos tiram as espigas.

11 Dentro das suas paredes espremem o azeite;

pisam os lagares,

e ainda têm sede.

12 Desde as cidades gemem os homens,

e a alma dos feridos exclama,

e contudo Deus lho não imputa como loucura.

13 Eles estão

entre os que se opõem à luz;

não conhecem os seus caminhos,

e não permanecem nas suas veredas.

14 De madrugada se levanta o homicida,

mata o pobre

e necessitado,

e de noite é como o ladrão.

15 Assim como o olho do adúltero aguarda o crepúsculo,

dizendo:

Não me verá olho nenhum;

e oculta o rosto,

16 Nas trevas minam as casas,

que de dia se marcaram;

não conhecem a luz.

17 Porque a manhã

para todos eles é

como sombra de morte;

pois, sendo conhecidos,

sentem os pavores da sombra da morte.

18 É ligeiro

sobre a superfície das águas;

maldita é a sua parte

sobre a terra;

não volta pelo caminho das vinhas.

19 A secura e o calor desfazem as águas da neve;

assim desfará a sepultura aos que pecaram.

20 A madre se esquecerá dele,

os vermes o comerão gostosamente;

nunca mais haverá lembrança dele;

e a iniquidade se quebrará

como uma árvore.

21 Aflige à estéril que não dá à luz,

e à viúva não faz bem.

22 Até aos poderosos arrasta

com a sua força;

se ele se levanta,

não há vida segura.

23 Se Deus lhes dá descanso,

estribam-se nisso;

seus olhos

porém estão nos caminhos deles.

24 Por um pouco se exaltam,

e logo desaparecem;

são abatidos,

encerrados como todos os demais;

e cortados como as cabeças das espigas.

25 Se agora não é assim, quem me desmentirá

e desfará as minhas razões?

1 Pentru ce*Fapte 1:7. nu păzește Cel Atotputernic vremurile de judecată

și de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?

2 Sunt unii care mută hotarele*Deut. 19:14;27:17.Prov. 22:28;23:10.Osea 5:10., fură turmele și le pasc;

3 iau măgarul orfanului,

iau zălog*Deut. 24:6,10,12,17. Cap. 22:6. vaca văduvei;

4 îmbrâncesc din drum pe cei lipsiți,

silesc pe toți nenorociții*Prov. 28:28. din țară să se ascundă.

5 Și aceștia, ca măgarii sălbatici din pustie,

ies dimineața la lucru să caute hrană

și în pustie trebuie să caute pâinea pentru copiii lor.

6 Taie nutrețul care a mai rămas pe câmp,

culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.

7 Îi apucă*Exod 22:26,27.Deut. 24:12,13. Cap. 22:6. noaptea în umezeală,

fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.

8 Îi pătrunde ploaia munților

și, neavând alt adăpost, se ghemuiesc*Plâng. 4:5. lângă stânci.

9 Aceia smulg pe orfan de la țâță,

iau zălog tot ce are săracul.

10 Și săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte,

strâng snopii și-s flămânzi;

11 în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn,

calcă teascul și le este sete;

12 în cetăți se aud vaietele celor ce mor,

sufletul celor răniți strigă…

Și Dumnezeu nu ia seama la aceste mișelii!

13 Alții sunt vrăjmași ai luminii,

nu cunosc căile ei,

nu umblă pe cărările ei.

14 Ucigașul se scoală în revărsatul*Ps. 10:8. zorilor,

ucide pe cel sărac și lipsit,

și noaptea fură.

15 Ochiul*Prov. 7:9. preacurvarului pândește amurgul:

‘Nimeni nu mă va vedea’, zice*Ps. 10:11. el,

și își pune o maramă pe față.

16 Noaptea sparg casele,

ziua stau închiși;

se tem de lumină*Ioan 3:20..

17 Pentru ei, dimineața este umbra morții

și, când o văd, simt toate spaimele morții.

18 Dar nelegiuitul alunecă ușor pe fața apelor,

pe pământ n-are decât o parte blestemată

și niciodată n-apucă pe drumul celor vii!

19 Cum sorb seceta și căldura apele zăpezii,

așa înghite Locuința morților pe cei ce păcătuiesc.

20 Pântecele mamei îl uită,

viermii se ospătează cu el,

nimeni nu-și mai aduce aminte*Prov. 10:7. de el!

Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,

21 el, care prădează pe femeia stearpă și fără copii,

el, care nu face niciun bine văduvei!…

22 Și totuși Dumnezeu, prin puterea Lui, lungește zilele celor silnici,

și iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viață;

23 El le dă liniște și încredere,

are privirile*Ps. 11:4.Prov. 15:3. îndreptate spre căile lor.

24 S-au ridicat, și într-o clipă nu mai sunt:

cad, mor ca toți oamenii,

sunt tăiați ca spicele coapte.

25 Nu este așa?

Cine mă va dovedi de minciună,

cine-mi va nimici cuvintele mele?"