1 Como está sentada solitária

aquela cidade, antes tão populosa!

Tornou-se como viúva,

a que era grande entre as nações!

A que era princesa entre as províncias,

tornou-se tributária!

2 Chora amargamente

de noite,

e as suas lágrimas lhe correm

pelas faces;

não tem quem a console

entre todos os seus amantes;

todos os seus amigos se houveram

aleivosamente com ela,

tornaram-se seus inimigos.

3 Judá passou em cativeiro

por causa da aflição,

e por causa da grande servidão;

ela habita entre os gentios,

não acha descanso;

todos os seus perseguidores

a alcançam entre as suas dificuldades.

4 Os caminhos de Sião

pranteiam,

porque não há quem venha

à festa solene;

todas as suas portas

estão desoladas;

os seus sacerdotes

suspiram;

as suas virgens estão tristes,

e ela mesma tem amargura.

5 Os seus adversários

têm sido feitos chefes,

os seus inimigos prosperam;

porque o Senhor a afligiu,

por causa da multidão

das suas transgressões;

os seus filhinhos foram

para o cativeiro

na frente do adversário.

6 E da filha de Sião já se foi

toda a sua formosura;

os seus príncipes ficaram sendo

como corços que não acham pasto

e caminham sem força

adiante do perseguidor.

7 Lembra-se Jerusalém,

nos dias da sua aflição

e dos seus exílios,

de todas as suas mais queridas coisas,

que tivera desde os tempos antigos;

quando caía o seu povo

na mão do adversário,

e não havia quem

a socorresse;

os adversários a viram,

e fizeram escárnio da sua ruína.

8 Jerusalém gravemente pecou,

por isso se fez errante;

todos os que a honravam,

a desprezaram,

porque viram a sua nudez;

ela também suspira

e volta para trás.

9 A sua imundícia está

nas suas saias;

nunca se lembrou do seu fim;

por isso foi pasmosamente abatida,

não tem consolador;

vê, Senhor, a minha aflição,

porque o inimigo se tem engrandecido.

10 Estendeu o adversário a sua mão

a todas as coisas mais preciosas dela;

pois ela viu entrar

no seu santuário os gentios,

acerca dos quais mandaste

que não entrassem

na tua congregação.

11 Todo o seu povo

anda suspirando,

buscando o pão;

deram as suas coisas mais preciosas

a troco de mantimento,

para restaurarem a alma;

vê, Senhor, e contempla,

que sou desprezível.

12 Não vos comove isto

a todos vós que passais pelo caminho?

Atendei, e vede,

se há dor como a minha dor,

que veio sobre mim,

com que o Senhor me afligiu

no dia do furor da sua ira.

13 Desde o alto enviou fogo

a meus ossos,

o qual se assenhoreou deles;

estendeu uma rede aos meus pés,

fez-me voltar para trás;

fez-me assolada

e enferma todo o dia.

14 O jugo das minhas transgressões

está atado pela sua mão;

elas estão entretecidas,

subiram sobre o meu pescoço;

e ele abateu a minha força;

entregou-me o Senhor

nas mãos daqueles

a quem não posso resistir.

15 O Senhor atropelou

todos os meus poderosos

no meio de mim;

convocou contra mim uma assembleia,

para esmagar os meus jovens;

o Senhor pisou como num lagar

a virgem filha de Judá.

16 Por estas coisas eu ando chorando;

os meus olhos, os meus olhos

se desfazem em águas;

porque se afastou de mim

o consolador que devia

restaurar a minha alma;

os meus filhos estão assolados,

porque prevaleceu o inimigo.

17 Estende Sião as suas mãos,

não há quem a console;

mandou o Senhor

acerca de Jacó

que lhe fossem inimigos

os que estão em redor dele;

Jerusalém é entre eles

como uma mulher imunda.

18 Justo é o Senhor,

pois me rebelei

contra o seu mandamento;

ouvi, pois, todos os povos,

e vede a minha dor;

as minhas virgens e os meus jovens

foram levados para o cativeiro.

19 Chamei os meus amantes,

mas eles me enganaram;

os meus sacerdotes

e os meus anciãos

expiraram na cidade,

enquanto buscavam para si

mantimento,

para restaurarem a sua alma.

20 Olha, Senhor,

porque estou angustiada;

turbadas estão as minhas entranhas,

o meu coração está transtornado

dentro de mim,

porque gravemente

me rebelei;

fora me desfilhou a espada,

em casa está a morte.

21 Ouviram que eu suspiro,

mas não tenho quem me console;

todos os meus inimigos

que souberam do meu mal

folgam, porque tu o fizeste;

mas, em trazendo tu o dia

que apregoaste,

serão como eu.

22 Venha toda a sua maldade

diante de ti,

e faze-lhes como me fizeste a mim

por causa de todas

as minhas transgressões;

porque os meus suspiros

são muitos,

e o meu coração está desfalecido.

1 Vai! Cum stă părăsită acum cetatea aceasta atât de plină de popor altădată!

A rămas*Is. 47:7,8. ca o văduvă!

Ea, care altădată era mare între neamuri, fruntașă*Ezra 4:20. printre țări,

a ajuns roabă astăzi!

2 Plânge amarnic noaptea*Ier. 13:17. și-i curg lacrimi*Iov 7:3.Ps. 6:6. pe obraji.

Niciunul*Ier. 4:30;30:14. Vers. 19. din toți*Vers. 9,16,17,21. cei ce o iubeau n-o mângâie;

toți prietenii ei au părăsit-o

și i s-au făcut vrăjmași.

3 Iuda a plecat*Ier. 52:27. în pribegie din pricina apăsării și muncilor grele.

Locuiește*Deut. 28:64,65. Cap. 2:9. în mijlocul neamurilor și nu găsește odihnă!

Toți prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.

4 Drumurile Sionului sunt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători,

toate porțile lui sunt pustii, preoții lui oftează;

fecioarele lui sunt mâhnite și el însuși este plin de amărăciune.

5 Asupritorii*Deut. 28:43,44. lui sar biruitori, vrăjmașii lui sunt mulțumiți.

Căci Domnul l-a smerit din pricina mulțimii*Ier. 30:14,15.Dan. 9:7,16. păcatelor lui;

copiii*Ier. 52:28. lui au mers în robie înaintea asupritorului.

6 S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei.

Căpeteniile ei au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune

și merg fără putere înaintea celui ce-i gonește.

7 În zilele necazului și ticăloșiei lui, Ierusalimul își aduce aminte

de toate bunătățile de care a avut parte din zilele străbune;

când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor,

iar vrăjmașii se uitau la el și râdeau de prăbușirea lui.

8 Greu a păcătuit*1 Împ. 8:46. Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă.

Toți cei ce-l prețuiau îl disprețuiesc acum, văzându-i goliciunea*Ier. 13:22,26.Ezec. 16:37;23:29.Osea 2:10.,

și el însuși se întoarce în altă parte și oftează.

9 Necurăția stătea lipită pe poala hainei lui

și nu se gândea*Deut. 32:29.Is. 47:7. la sfârșitul său.

A căzut greu de tot. Nimeni*Vers. 2,17,21. nu-l mângâie.

„Vezi-mi ticăloșia, Doamne, căci iată ce semeț este vrăjmașul!"

10 Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai*Vers. 7. scump;

ba încă a văzut cum, în Locașul lui cel Sfânt, au intrat*Ier. 51:51. neamurile,

cărora Tu le porunciseși să nu intre*Deut. 23:3.Neem. 13:1. în adunarea Ta!

11 Tot poporul lui caută*Ier. 38:9;52:6. Cap. 2:12;4:4. pâine suspinând;

și-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-și țină viața.

„Uită-Te, Doamne, și privește cât de înjosit sunt!"

12 „O, voi, care treceți pe lângă mine,

priviți și vedeți dacă*Dan. 9:12. este vreo durere ca durerea mea,

ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!

13 Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde;

mi-a întins un*Ezec. 12:13;17:20. laț sub picioare și m-a dat înapoi.

M-a lovit cu pustiire și cu o lâncezeală de toate zilele!

14 Mâna Lui a legat jugul*Deut. 28:48. nelegiuirilor mele,

care stau împletite și legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea.

Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă.

15 Domnul a trântit la pământ pe toți vitejii din mijlocul meu;

a strâns o oștire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul;

ca în teasc a călcat*Is. 63:3.Apoc. 14:19,20;19:15. Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.

16 De aceea plâng, îmi varsă lacrimi*Ier. 13:17;14:17. Cap. 2:18. ochii,

căci S-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă*Vers. 2,9. mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viața;

fiii mei sunt zdrobiți, căci vrăjmașul a biruit."

17 Sionul*Ier. 4:31. întinde mâinile rugător, și nimeni*Vers. 2,9. nu-l mângâie.

Domnul a trimis împotriva lui Iacov, de jur împrejur, vrăjmași;

Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor.

18 „Domnul este drept*Neem. 9:33.Dan. 9:7,14., căci m-am răzvrătit*1 Sam. 12:14,15. împotriva poruncilor Lui.

Ascultați, toate popoarele, și vedeți-mi durerea!

Fecioarele și tinerii mei s-au dus în robie.

19 Mi-am chemat prietenii, dar m-au înșelat*Vers. 2.Ier. 30:14.,

preoții și bătrânii mei au murit în cetate,

căutând*Vers. 11. hrană ca să-și țină viața.

20 Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu*Iov 30:27.Is. 16:11.Ier. 4:19;48:36. Cap. 2:11.Osea 11:8. fierbe,

mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător.

Afară, sabia m-a*Deut. 32:25.Ezec. 7:15. lăsat fără copii; în casă, moartea.

21 M-au auzit suspinând, dar nimeni*Vers. 2. nu m-a mângâiat.

Toți vrăjmașii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o,

dar vei aduce, vei vesti*Is. 13.Ier. 46. ziua când și ei vor fi ca mine.

22 Adu toată răutatea lor înaintea*Ps. 109:15. Ta

și fă-le cum mi-ai făcut mie pentru toate fărădelegile mele!

Căci suspinele mele sunt multe și inima îmi este*Cap. 5:17. bolnavă."